Marcu 4,41 - I-a apucat o mare frica, si ziceau unii catre altii: Cine este acesta de Il asculta chiar si vintul si marea?"
Biserica Adventista de Ziua a Saptea - Madrid - Bine ati venit - Vineri, 21 noiembrie
Copii

Departamentul lucrarii pentru copii este organizat sa promoveze si sa coordoneze activitatea copiilor din biserica, precum si sa implice copiii în slujirea altora.

Lectiile pe care copilul le învata în primii sapte ani de viata au mai mult de-a face cu formarea caracterului decât tot ce învata în anii urmatori. Acesta este timpul potrivit pentru a începe educarea lor astfel încât "sa gândeasca ei însisi, nu doar sa reflecte gândurile altor oameni" (Educatie, pag. 17)

Eforturile creative de a-i implica pe copii îi vor ajuta sa stabileasca un model de lucrare misionara pe care îl vor continua toata viata. Oferind copiilor posibilitatea de a participa, interactiona si de a-si exercita conducerea într-o varietate de ocazii de educatie religioasa, li se da un sens al apartenentei ca membri valorosi ai familiei bisericii, conducându-i la Hristos si învatându-i sa priveasca viata din perspectiva unui adventist de ziua a saptea.