Ce credem - Viorel Rosu, Thursday, September 3, 2009 19:58 - 0 Comentarii
17. Darurile spirituale şi funcţiile de slujire
Dumnezeu înzestrează pe toţi membrii bisericii Sale din toate vremurile cu daruri spirituale pe care fiecare membru trebuie să le folosească pentru binele comun al bisericii şi al omenirii, într‑o slujire plină de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dă fiecăruia în parte după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a‑şi îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se află: credinţa, vindecarea, profetizarea, propovăduirea, învăţarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine şi binefacerea pentru încurajarea şi ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de biserică, cum ar fi: lucrarea pastorală, evanghelistică, apostolică şi de învăţare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor pentru lucrarea de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerii maturităţii spirituale, dar şi pentru promovarea unităţii credinţei şi a cunoaşterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influenţele distructive ale învăţăturilor false, îşi primeşte creşterea de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste. (Rom. 12,4‑8; 1 Cor. 12,9‑11.27.28; Ef. 4,8.11‑16; Fapte 6,1‑7; 1 Tim. 3,1‑13; 1 Petru 4,10.11)




