Un tanar a venit la Domnul Hristos si L-a intrebat “Ce trebuie sa fac pentru a mosteni viata vesnica? ” Dupa un scurt dialog, raspunsul pe care il ofera Isus il face sa plece intristat, refuzind binecuvintarile cerului in favoarea bogatiilor efemere pe care le avea.

Atunci cind deschidem Cuvantul lui Dumnezeu , descoperim adevaruri pe care ni le insusim la nivel intelectual considerind ca practica un este pentru noi ci pentru altii. Ne consideram bogati si nu ducem lipsa de nimic si nu stim ca in fond suntem saraci orbi si goi.

Care este adevarata motivatie a slujirii tale? Inainte de a citi mai departe as vrea sa te opresti si sa oferi un raspuns sincer la aceasta intrebare.

In timpul Domnului Hristos, fariseii incercau mereu sa cistige favoarea cerului , ajungind pina acolo incit sa plateasca zecime din chimen si marar , sau aruncind bani in visteria templului pentru a face zgomot aratind celor din jur darrnicia lor. Prin favoarea pe care o asteptau din partea cerului, nu doreau altceva decat sa-si asigure onoarea si prosperitatea paminteasca si sa dobindeasca reputatia de oameni sfinti . Isus nu priveste la ceea ce izbeste privirea si auzul, ci la inima lor si declara ca Dumnezeu un primeste o astfel de slujire si ca lingusirea si admiratia oamenilor era singura rasplata pe care o vor primi vreodata.

Cand faci milostenie sa nu stie stanga ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie facuta in ascuns; si Tatal tau care vede in ascuns iti v-a rasplati !

Cuvintele lui Isus exprima clar faptul ca actele de caritate nu trebuie sa aiba ca tinta dobandirea laudei si a cinstei din partea oamenilor. Cei care urmaresc lucrul acesta sunt crestini cu numele. Prin slujire, facind fapte bune, cel credincios nu trebuie sa-si aduca slava, ci trebuie sa fie un izvor de binecuvintare din care sa bea si cel mai neinsemnat dintre fratii Lui.

Poate ca nu adoptam atitudinea tanarului sau a fariseului, ci una neutra, de indiferenta fata de Dumnezeu si de aproapele, argumentind ca traim timp de criza, iar datoriile si copii sunt prioritatiile numarul unu !  Daca ne-am cerceta inima –spune E. G. White – am descoperi ca adevaratul motiv nu sunt datoriile ci este egoismul !  Din pricina lacomiei noastre ne afundam tot mai mult, iar mana prosperitatii lui Dumnezeu nu ne v-a insoti pentru a ne binecuvinta activitatile.

Consideratia ca avem o responsabilitate sfinta fata de copii nostrii este mare, uitind ca prima datorie si responsabilitate o avem fata de Dumnezeu.  Nu le ingaduiti copiilor vostrii sa fure darul de pe altarul lui Dumnezeu si sa-l foloseasca pentru ei insisi !

Sinceritatea scopului, adevarata bunatate a inimii, reprezinta motivatia pe care o apreciaza cerul. Sufletul care este sincer in dragostea Lui si consacrat este considerat de Dumnezeu mai de pret decat aurul din Ofir. El ne-a daruit un exemplu oferind celor care meritau moartea, pe singurul Lui Fiu. A dat ce a avut mai scump, a dat totul. Motivatia Lui – dragostea.

Dragostea se manifesta prin sacrificiu, iar acesta trebuie facut cu inima plina de bucurie. Oportunitati si privilegii pretioase ne sunt puse la dispozitie pentru a slujii in dragoste, iar daca le neglijam, ii inselam pe ceilalti, pe noi insine si pe Facatorul nostru.

Nu pierdeti ocaziile de a sluji lui Dumnezeu din dragoste si cu toata inima in timp ce pe buze se afla cantarea de lauda. In curand, foarte curand, pamintul cu ce este pe el v-a arde. Avem un cer de castigat, iar cuvintele –vino rob bun si credincios, ai fost credincios in putine lucruri te voi pune stapin peste multe lucruri, intra in bucuria stapinului tau, vor rasuna ca o melodie placuta si minunata urechilor.

Care este adevarata motivatie a slujirii tale?