Buletin informativ din Kongola – Namibia, de la centrul de copii „Mulimu wa Babalela”- „God Cares”. Anul 2009, timestrul I

Pentru multi oameni a merge in Africa inseamna aventura, pentru ca lor continentul negru le aduce in atentie pericolul animalelor salbatice, exotismul unui tinut necunoscut si, prin urmare, periculos, o cultura milenara diferita si interesanta. Pentru africani, atat cat i-am cunoscut, Africa inseamna in primul rand saracie, foame, boala, nedreptate, exploatare. Nedreptatea istorica fiind gandita ca sursa tuturor celorlalte suferinte cu care se confrunta.

Sunt invatati ca relele prezente sunt in mare masura rezultatul exploatarii albilor, in trecut prin colonialism si azi prin afaceri paguboase pentru ei. Ca au libertatea si datoria sa repare din raul trecutului prin a incerca in prezent sa smulga din fiecare intalnire cu albii cat mai multe foloase. Ca bunastarea albilor nu e rezultatul muncii, ci al exploatarii din trecut si al necinstei trecute si prezente. Ca in Europa toti oamenii sunt posesorii unor sume colosale de bani, obtinute fara prea mult efort. Prin urmare, munca nu e cel mai bun antidot pentru saracia cronica in care traiesc.

Una din consecintele acestui fel de a gandi e faptul ca nu ne bucuram aproape deloc de recunostinta lor pentru ajutorul pe care li-l oferim. Mai mult decat atat, ne “bucuram” destul de des de reprosul de a nu face atat cat cred ei ca trebuie sa facem. Gandesc si uneori ne spun ca suntem reprezentantii unor puternice si bogate institutii europene, ca primim sume imense pentru ei si ca am venit in Namibia pentru a trai din banii care le sunt destinati. Gandesc ca le suntem indatorati lor prin faptul ca traim din banii lor si ca cel putin trebuie sa le slujim cu fidelitate.

Cele amintite pana aici creioneaza atmosfera in care suntem adesea nevoiti sa lucram. Suntem intampinati cu prietenie, insa superficiala uneori. In spate insa e asteptarea de a primi. Orice. Bani pentru parbrizul masinii lor, care s-a spart din vina lor cine stie cand si unde, bani pentru a incepe afaceri in care sa castige muncind cat se poate de putin, mancare, medicamente, haine, etc. De multe ori vin cu cereri atat de nastrusnice ca nici ei nu cred ca vor primi ceea ce cer, dar o fac pentru ca nu-i costa nimic. A cere nu-i costa nici macar jena normala a celui care nu are nici o scuza in a nu munci.

Ceea ce ne incurajeaza este insa faptul ca in aceasta privinta copiii sunt diferiti. Le place sa munceasca si au o conceptie mai sanatoasa despre ceea ce li se cuvine. De cateva luni am instituit regula de a nu mai da nimic la Centru fara ca in schimb sa se presteze o munca, fie cat de mica. Exceptie fac batranii, bolnavii, femeile insarcinate, in general oamenii neinstare sa munceasca. Nu ma refer aici la ceea ce primesc copiii “adoptati” de parintii din Europa, carora li se da ceea ce li se cuvine in urma angajamentului nostru, neconditionat de munca. Este vorba de cererile zilnice, in numar foarte mare, carora nu reusim sa le facem fata. Imbucurator este ca acum intai cer sa munceasca, apoi bunurile care se cuvin in schimbul muncii  efectuate.

Anul 2009 ne-a adus in privinta copiilor mari satisfactii. La jumatatea lunii februarie la Centru au inceput scoala 100 de copii, de la gradinita pana la clasa a patra. Am avut cereri mai multe decat numarul de locuri pe care l-am oferit noi, relativ mic din cauza lipsei acute de personal pentru educatie. Pentru sfarsitul de saptamana avem ocazia sa ne ocupam de alti 50 de copii, mai mari, incepand cu clasa a cincea pana la a zecea. Atat in cazul celor mici, cat si al celor mari, eforturile noastre sunt centrate in a oferi educatie religioasa, cuprinzand atat aspecte teoretice cat si practice si in a-i ajuta sa beneficieze de hrana sanatoasa. Printre obiectivele anului sunt: a invata cum sa se inchine in Sabat, insusirea obiceiului de a se pregati pentru inceperea Sabatului, a ajuta spontan si cu bucurie semenii in nevoie.

Inceperea scolii a fost precedata de o instruire a educatorilor Centrului. Pastorul Catalin Barbulescu, venit special din Romania in acest scop, timp de o saptamana, in maniera intensiva, a furnizat cunostintele necesare intelegerii nevoilor copiilor si resorturilor pentru o buna educatie morala. Un alt obiectiv al venirii lui a fost rasplatirea a zece copii merituosi printr-o excursie in capitala, care a constituit startul intrarii acestor copii intr-un program mai special de pregatire. Altor 45 de copii li s-a daruit o excursie in orasul Katima Mulilo, la 110 km de casa, ocazie cu care au facut o plimbare cu o ambarcatiune motorizata pe fluviul Zambezi si au pasit putin pe teritoriul Zambiei. E de prisos sa spunem cat de mult a insemnat pentru ei. S-au simtit printi si printese.

In acelasi timp ne-am simtit onorati si ajutati de vizita medicului chirurg Stelian Anghel, pentru a doua oara in Namibia. Ne-a invatat cum sa intervenim chirurgical in cazuri minore, pe masura instrumentarului sarac si a lipsei noastre  de pregatire, ne-a invatat cum sa diversificam meniul in conditiile in care varietatea alimentelor nu e prea mare si bugetul alocat lor e modest, si am mai invatat de la el cum se impaca intr-un om competenta si modestia.

Suntem bucurosi ca anul acesta copii invata in clase foarte frumoase, cu material didactic suficient si de calitate. Ii multumim lui Dumnezeu ca la Centru au ajuns (si unii au si ramas) oameni inzestrati cu capacitatea de a face cu putini bani, in conditii si cu unelte nu tocmai performante, lucru de calitate, ca pentru El.  Anul acesta dorim sa construim si sa amenajam baile copiilor, atat de necesare, tinand cont ca multe boli vinovate de mortalitatea extrem de ridicata din zona sunt cauzate de lipsa de igiena. Suntem de asemenea multumitori pentru educatorii nostrii in care El a pus dragoste, creativitate, mare putere de munca si care pot constitui un bun model pentru copii.