Buletin informativ din Kongola – Namibia, de la centrul de copii „Mulimu wa Babalela”- „God Cares”. Anul 2009, timestrul I
Il am in fata mea. Tanar cu chip de copil inca si privire blanda, ma face sa ma intreb cum de crestinismul ramane inca o optiune valida pentru un european de 23 ani al secolului 21. Cel mai probabil l-a convins faptul ca Fiul lui Dumnezeu, deghizat in simplu tamplar, nu a cerut putin de la noi, asteptandu-se ca doar vointa Sa sa conteze si sperand ca noi sa cunoastem in schimb bucuria renuntarii, a mortii de sine. Exigentele atrag si Harold pare ca a fost captivat de pretentiile maxime ale Evangheliei lui Hristos.
Luand in serios chemarea Mantuitorului, s-a angajat ca voluntar pentru 6 luni al unui proiect umanitar si misionar din Romania, Casa Painii. In acel loc, povesteste usor retinut, credinta i s-a dezvoltat mult, a avut multe experiente cu Dumnezeu. “Sa fii voluntar e frumos, inseamna incredere totala in El dar si renuntare totala la eu si la parerile personale”.
Ajuns in Namibia pe 10 noiembrie 2008, si-a inceput simplu si nezgomotos activitatea. In cele trei luni cat a stat aici a ajutat la pregatirea terenului gradinii din cadrul centrului Mulimu Wa Babalela, a fost faiantar, zugrav, dulgher, dupa cum a fost nevoie; s-a ocupat de mica noastra ciupercarie si i-a invatat pe copilasi cantece acompaniindu-i cu nelipsita-i chitara. S-a bucurat sa poata oferi ajutor material (alimente, haine, incaltaminte, paturi) la peste 90 de familii nevoiase. Cu seninatate, fara nici un soi de indignare remarca cum unii il tratau ca si cum nu si-ar fi facut decat datoria, in timp ce altii se bucurau si multumeau.
Sensibil mai ales la soarta batranilor, a dedicat mult timp vizitarii acestora. Pe parcusul celor trei luni de sedere aici a vizitat constant 7 familii in care boala si saracia reusisera sa infranga sufletele. Ii vine in minte Vainett, o femeie de 30-35 de ani, mama a doi copii, despre care i s-a spus ca e demonizata. In vizitele din primele 2-3 saptamani nu a reusit sa surprinda nici cea mai mica reactie; tacerea, indiferenta ei l-au contrariat. Vroia sa renunte la a o mai vizita, cand Vainett incepu sa vorbeasca, insa doar pentru a-si exprima nemultumirile si pretinzand sa i se aduca tot felul de lucruri. Nimic mai mult. Gandul renuntarii era tot mai prezent, insa o voce parca insista: „mai da-i o sansa!”. „M-am rugat foarte mult pentru ea”, povesteste Harold. „De cand am inceput sa-i duc ceea ce ea cerea de mancare, s-a schimbat. A inceput sa vorbeasca mai mult. Vorbeam despre puterea lui Isus. Intr-o zi i-am cerut sa se roage. S-a rugat. Cererile lui Vainett au continuat, de data asta cu un alt continut si intr-o maniera diferita: vroia carti religioase in engleza. Ce stranii atingeri de destine ocazioneaza harul daruit!
Vreau sa aflu ce a prilejuit in Harold intalnirea cu oamenii de aici si-l intreb. Imi raspunde cu greu: „am invatat sa am mai multa rabdare cu ei, sa ma apropii chiar si de cei mai scarbosi, sa-i vad ca pe aproapele meu”. Imi pare sa fie adevarat ca frumusetea sta in ochiul care priveste. Daca arunc lumii o privire indiferenta sau carcotasa sau deschisa pentru a surprinde mirabilul lumii ceea ce-mi va ramane pe retina va fi foarte diferit. Realitatea polivalenta imi ofera totdeauna ceea ce eu caut in ea. Pot dibui demnitatea inerenta unei fiinte umane chiar si atunci cand aceasta pare intru totul distrusa sau pot sa-mi aflu fratii printre cele mai detestabile fapturi, daca asta e ceea ce vreau si caut.
Cand l-am intrebat cum i se par oamenii de-aici, mi-a raspuns simplu: ”sunt foarte prietenosi, mint foarte mult, canta foarte frumos si asteapta de la tine tot timpul sa le dai ceva: mancare, haine, orice. Eu vad normal sa ceara, sunt foarte saraci.”
Harold povesteste, si ascultandu-l inteleg ca iti poti petrece zilele in preajma durerii si sa ai bucurie, sa te afli in prezenta uratului, mizeriei umane si sa te descoperi multumitor si plin de respect in fata unui suflet infrant. Acolo unde e impreuna simtire in suferinta aflu cu uimire ca e si multa bucurie. „Da, indraznesc sa spun ca sunt un om fericit, mai ales cand vad ca-i pot face si pe ceilalti fericiti. Sunt fericit si ca Dumnezeu are incredere in mine. E mare bucurie sa stii ca El e cu tine si ca are un plan pentru tine”.
De multe ori, conditia mea de european privilegiat tinde sa sufoce compasiunea fata de cei neasemeni. Se poate manifesta o compasiune atrofiata – fata de umanitate in general, dar cum ramane cu iubirea cu care sunt daruita sa-l iubesc pe aproapele concret?
Am vazut la Harold ca dragostea prinde consistenta doar in relatia nemijlocita cu celalalt, cel lipsit si nedreptatit si nu pot sa nu ma intreb cum ar fi lumea noastra daca n-am mai cauta solutii globale, pentru toti nevoiasii lumii, ci am veni in ajutor fiecaruia, unul cate unul, ca unor plamadiri preaiubite de Dumnezeu.