Prinsi in centrul vietii lor ca intr-un foc oamenii speciali au daruit mesaje speciale. Fie ca s-au numit profeti, artisti, oameni de stiinta, clipele de foc din viata lor au devenit scantei ce au aprins istoria.
Stefan Zweig in cartea “Orele astrale ale omenirii” relateaza cum Georg Friedrich Haendel ajuns intr-un timp de criza, partial paralizat si intr-o cumplita lipsa financiara, exact in aceasta perioada a vietii ars de forta inspiratiei care il stapanea compune oratoriul “Messiah”.
Forta armoniei muzicale ma face sa explodez de recunostinta in fata Geniului si vad puterea actului creator ca un har divin. Zweig spune
“… ore dramatic condensate in care o hotarare ce va infrunta timpul este cuprinsa intr-o singura clipa, sunt rare in viata fiecarui om si rare in decursul istoriei.”
“Cine da, sa dea cu toata inima” spune un dicton pe cit de simplu pe atit de profund si complex. Profund pentru ca are o filozofie personala, individuala, deosebita in esenta, si in acelasi timp complex pentru ca se refera la oameni, la noi insine. De cite ori nu ne-am inchis inima si mina in a darui cuiva, ceva din ceea ce avem noi, din ceea ce spunem ca este al nostru ?
De cite ori poate “am uitat” ca mai sunt si alte persoane in nevoie si suferinta care au nevoie de un mic ajutor. Intr-o dimineata de vara undeva in America un binecunoscut cersetor isi facea traseul de dimineata asa cum obisnuia in fiecare zi. La un moment dat un om din acelasi cartier vazindu-l ca se apropie de el sa furisat incercind sa-l evite…(“imi va cere din nou bani si azi nu am chef sa-i dau” gindea omul acesta. Dupa citeva ceasuri, omul pleaca cu masina pe care tocmai o cumparase, la benzinaria din apropiere unde baietii de acolo s-au strins roata in jurul lui admirindu-i noua achizitie. In timp ce discutau intrecindu-se in laude care mai de care mai fabuloase, cine credeti ca apare brusc dupa coltul benzinariei??? Cersetorul… acelasi, murdar cu hainele murdare si vechi, parul neingrijit cu fata trista dar cu blindete in priviri.
S-a apropiat de ei. Omul nostru cum l-a vazut a inceput sa se agite gindind ca cersetorul iar ii va cere ceva bani. Dar acesta nu ia zis nimic. Privea doar la masina noua si se minuna si el ca si ceilalti baieti de la benzinarie. Omul,tensionat ca cersetorul astepta si nu-i cere nimic intr-un tirziu ii zice:
- Ce faci, acum taci si nu ceri nimic? …ai nevoie de vreun ajutor….????
Cersetorul il priveste lung, cu blindete si dupa un oftat prelung ii raspunde:
- Cunosti pe cineva in lumea asta care nu are nevoie de ajutor?
Omul a ramas incremenit de cuvintele cersetorului. Pe drum meditind la aceste cuvinte si-a dat seama ca el avea nevoie de mai mult ajutor decit cersetorul, zicindu-si in sinea lui: “rusine sa-ti fie pentru ceea ce ai facut” .
Vin momente in viata noastra cind datorita repeziciunii cu care se succed evenimentele, datorita stresului la care suntem supusi zi de zi, facem lucrurile in fuga si de cele mai multe ori le facem rau. Daca lucrurile merg rau oprestete o clipa si nu continua sa mergi oricum, pentru ca drumul este anevoios si plin de primejdii. Opreste, si asteapta in tacere raspunsul lui Dumnezeu. Va raspunde cu siguranta.
Ma aflam intr-o zi de sabat intr-o comunitate din Romania si in buzunar aveam doar ce puteam cumpara pentru a trai o zi. A venit momentul sa punem in cosulet la daruri,si incurcata vadit sotia ma priveste si intreba:
- Ce fac? Cit sa pun in cos ca doar atit mai avem? Am privit-o cu iubire pe cea pe care Dumneazeu mi-a daruit-o, si in clipa aceea m-am simtit indemnat sa-i spun sa puna tot ce avem.
Am dat drumul cuvintelor fara sa stau prea mult pe ginduri. Continua sa ma priveasca nedumerita in timp ce punea darul in cosulet; ultimii banuti pe care ii aveam.
A urmat serviciul divin si toate celelalte derulanduse in mod normal. La final ne-am luat ramas bun de la pritenii nostri urmind sa ne reintilnim peste o saptamina. La iesirea din biserica ne astepta una din enoriase, care sfioasa ne-a zis:
- Am un dar din partea Domnului pentru voi; m-am rugat si m-am simtit indemnata sa va dau acesti bani, va rog sa-i primiti si sa-i folositi cum o sa va indemne Domnul. Cind i-am numarat erau de cinci ori mai multi decit dadusem noi. Slavit sa fie Dumnezeu!
Un prieten a dat din ceea ce avea pentru un camin de orfani, si a primit insutit; povestea el mai tirziu. Un altul care acum a trecut la odihna din pacate, si-a vindut masina si cu banii obtinuti a ridicat o biserica participind in acelasi timp la constructia ei.
CINE DA SA DEA CU TOATA INIMA… aceste cuvinte nu sint scrise intimplator, nu doar pentru a fi citite ci pentru a fi traite. Noi am primit totul, avem mai mult ca orice, speranta in revenirea Celui care traieste vesnic si care ne iubeste. Da, asa cum ma iubeste pe mine asa te iubeste si pe tine.
Stimate cititor, poti fi partas la aceasta speranta chiar si tu. Primeste-L acum pe Isus in inima ta, in viata ta, si vei cunoaste bunatatea Domnului. Nu sta pe ginduri; vino la El asa cum esti, si nu uita ca El a dat totul pentru multi. Pacea Lui sa te insoteasca pina in zilele marete ale vesniciei. AMIN!
Luca 10,25-37
Pilda samariteanului milos este rostita de Domnul Isus Hristos la provocarea pe care i-o face un invatator la Legii. Intrebarea centrala a episodului este pusa de acesta din urma:
Cine este aproapele meu?
Raspunsul lui Isus la aceasta intrebare dezavueaza ideile preconcepute pe care le aveau iudeii in privinta aceasta. Posibila atitudine a preotului si levitului de a-l evita pe omul cazut intre talhari ilustreaza foarte bine pozitia pe care o aveau fata de cei in nevoie.
Personajele principale din parabola sunt: omul talharit; preotul; levitul; samariteanul; hangiul; talharii.
Preotul a vazut victima dar a trecut mai departe. Era grabit sa ajunga la templu. Ii venise randul sa slujeasca si nu putea sa rateze aceasta ocazie. Pentru el legea ceremoniala era prea importanta. Nu avea voie sa se intineze cu sange si noroi.
Levitul era constient de ceea ce trebuie sa faca in aceasta situatie. Dar si el se grabea. Preotul avea nevoie de aportul sau la templu. Intarzierea sa ar fi compromis desfasurarea serviciului ceremonial.
Samariteanul, desconsiderat de evrei pentru apartenenta sa la alt neam, arata compasiune fata de cel agresat, ii curata ranile, il transporta pana la cel mai apropiat han si se asigura ca va fi ingrijit pana la vindecare. Sacrificiul sau este asemanator cu cel al Mantuitorului.
Ce rol avea hanul in vremea aceea? odihna ; hrana; adapost; siguranta; vindecare; informatii; tranzactii.
Daca samariteanul il reprezinta pe Hristos, putem spune ca hanul reprezinta biserica.
Biserica nu este o galerie de sfinti ci un loc unde poti servi si unde poti fi servit.
Ellen White afirma ca aproapele nostru este orice persoana care are nevoie de ajutorul nostru, este fiecare suflet ranit si zdrobit de vrajmas.[1]
In biserica gasesti odihna, liniste, pace(Mat.11,28). Gasesti hrana(Deut.8,3), adapost(Ps.84,3), siguranta(Ps.91,1.2), vindecare(Ps.103,1-3), informatii(Fap.14,1).
Acolo poti poti face tranzactii. Cea mai buna afacere este sa-i predai Domnului hainele murdare si sa primeste altele curate(Zah.3).
Lipsa acestor elemente dezice biserica de misiunea ei. Ca biserica sa nu devina falimentara membrii ei, asemenea unui hangiu priceput, sa produca un climat de ingaduinta, de servire, de partasie.
Atat preotul cat si levitul pretindeau ca sunt oameni piosi.[2] Pentru ei prezenta la templu si indeplinirea slujbelor caracteristice erau mult mai importante decat aplecarea asupra omului cazut intre talhari.
In aceeasi capcana putem cadea si noi. Sa consideram prea importanta participarea la serviciile divine, la sedintele interminabile de comitet, la dezbaterea minutioasa a lectiunii, la cursurile de instruire in care ne pregatim de atatia ani sa slujim decat sa pierdem vremea observandu-i pe cei saraci, pe cei bolnavi, pe cei insingurati, pe cei infranti de Marele Talhar.
Domnul Isus a aratat ca aproapele nostru nu e numai unul din biserica din care facem noi parte, sau care are aceleasi convingeri religioase ca si noi.[3]
Si saracii de pe strada, drogatii, cei fara adapost, fara pace sufleteasca, cei neimpliniti, nemangaiati, nebagati in seama de societatea in care traim, fie ea spaniola sau romana, si acestia fac parte tot din categoria aproapele nostru.
Hanul nu era ca un club in care participau cam aceeasi oameni, cu preocupari si interese comune. Era un loc deschis pentru toti trecatorii. Oricine se putea caza, putea manca, putea gasi adapost, siguranta atunci cand avea nevoie. Oricine putea obtine informatiile necesare, oricine putea face un schimb valutar sau o tranzactie…
Biserica nu este locul in care pot fi serviti numai membrii din registrul comunitatii. Ea este un loc deschis pentru oricine. Noi suntem hangiul care primeste si ingrijeste pe oricine este in nevoie.
« Noi ar trebui sa venim in intampinarea durerilor, necazurilor si grijilor altora. Ar trebui sa fim partasi la la bucuriile cat si la necazurilor atat a celor de sus cat si a celor de jos, ata ale saracilor cat si ale bogatilor. De jur imprejurul nostru sunt saraci, suflete incercate care au nevoie sa auda cuvinte simpatie, dar si de fapte ajutorare. Sunt vaduve care au nevoie sa fie intelese si ajutate. Exista orfani pe care Domnul Hristos, a poruncit urmasilor Sai sa-i primeasca intocmai ca pe o mostenire incredintata lor de Dumnezeu. Prea adesea acestia sunt trecuti cu vederea si lasati in parasire. Ei pot fi zdrentarosi, grosolani, si din toate punctele de vedere sa fie respingatori; si totusi, ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumparati cu un pret, si sunt tot asa de pretiosi inaintea Sa, cum suntem fiecare dintre noi. Ei sunt membri ai marei familii a lui Dumnezeu, iar crestinii, ca slujitori ai Sai, sunt raspunzatori pentru ei.»[4]
Teoretic preotul, levitul, invatatorul Legii erau foarte bine pregatiti. Cunostintele lor religioase erau de nivel universitar. La fel si noi avem cunostinte suficiente. Suntem pregatiti sa raspundem la orice problema care ni s-ar ridica.
Ca si invatatorului amintit, Isus Hristos ne raspunde, insa, la fiecare : Du-te si fa si tu la fel.
[1] E.White, Parabolele Domnului Hristos, pag.299 (editia 1980)
[2] ibid.pg.302
[3] ibid.pg.299
[4] ibid.pg.307