Luca 10,25-37
Pilda samariteanului milos este rostita de Domnul Isus Hristos la provocarea pe care i-o face un invatator la Legii. Intrebarea centrala a episodului este pusa de acesta din urma:
Cine este aproapele meu?
Raspunsul lui Isus la aceasta intrebare dezavueaza ideile preconcepute pe care le aveau iudeii in privinta aceasta. Posibila atitudine a preotului si levitului de a-l evita pe omul cazut intre talhari ilustreaza foarte bine pozitia pe care o aveau fata de cei in nevoie.
Personajele principale din parabola sunt: omul talharit; preotul; levitul; samariteanul; hangiul; talharii.
Preotul a vazut victima dar a trecut mai departe. Era grabit sa ajunga la templu. Ii venise randul sa slujeasca si nu putea sa rateze aceasta ocazie. Pentru el legea ceremoniala era prea importanta. Nu avea voie sa se intineze cu sange si noroi.
Levitul era constient de ceea ce trebuie sa faca in aceasta situatie. Dar si el se grabea. Preotul avea nevoie de aportul sau la templu. Intarzierea sa ar fi compromis desfasurarea serviciului ceremonial.
Samariteanul, desconsiderat de evrei pentru apartenenta sa la alt neam, arata compasiune fata de cel agresat, ii curata ranile, il transporta pana la cel mai apropiat han si se asigura ca va fi ingrijit pana la vindecare. Sacrificiul sau este asemanator cu cel al Mantuitorului.
Ce rol avea hanul in vremea aceea? odihna ; hrana; adapost; siguranta; vindecare; informatii; tranzactii.
Daca samariteanul il reprezinta pe Hristos, putem spune ca hanul reprezinta biserica.
Biserica nu este o galerie de sfinti ci un loc unde poti servi si unde poti fi servit.
Ellen White afirma ca aproapele nostru este orice persoana care are nevoie de ajutorul nostru, este fiecare suflet ranit si zdrobit de vrajmas.[1]
In biserica gasesti odihna, liniste, pace(Mat.11,28). Gasesti hrana(Deut.8,3), adapost(Ps.84,3), siguranta(Ps.91,1.2), vindecare(Ps.103,1-3), informatii(Fap.14,1).
Acolo poti poti face tranzactii. Cea mai buna afacere este sa-i predai Domnului hainele murdare si sa primeste altele curate(Zah.3).
Lipsa acestor elemente dezice biserica de misiunea ei. Ca biserica sa nu devina falimentara membrii ei, asemenea unui hangiu priceput, sa produca un climat de ingaduinta, de servire, de partasie.
Atat preotul cat si levitul pretindeau ca sunt oameni piosi.[2] Pentru ei prezenta la templu si indeplinirea slujbelor caracteristice erau mult mai importante decat aplecarea asupra omului cazut intre talhari.
In aceeasi capcana putem cadea si noi. Sa consideram prea importanta participarea la serviciile divine, la sedintele interminabile de comitet, la dezbaterea minutioasa a lectiunii, la cursurile de instruire in care ne pregatim de atatia ani sa slujim decat sa pierdem vremea observandu-i pe cei saraci, pe cei bolnavi, pe cei insingurati, pe cei infranti de Marele Talhar.
Domnul Isus a aratat ca aproapele nostru nu e numai unul din biserica din care facem noi parte, sau care are aceleasi convingeri religioase ca si noi.[3]
Si saracii de pe strada, drogatii, cei fara adapost, fara pace sufleteasca, cei neimpliniti, nemangaiati, nebagati in seama de societatea in care traim, fie ea spaniola sau romana, si acestia fac parte tot din categoria aproapele nostru.
Hanul nu era ca un club in care participau cam aceeasi oameni, cu preocupari si interese comune. Era un loc deschis pentru toti trecatorii. Oricine se putea caza, putea manca, putea gasi adapost, siguranta atunci cand avea nevoie. Oricine putea obtine informatiile necesare, oricine putea face un schimb valutar sau o tranzactie…
Biserica nu este locul in care pot fi serviti numai membrii din registrul comunitatii. Ea este un loc deschis pentru oricine. Noi suntem hangiul care primeste si ingrijeste pe oricine este in nevoie.
« Noi ar trebui sa venim in intampinarea durerilor, necazurilor si grijilor altora. Ar trebui sa fim partasi la la bucuriile cat si la necazurilor atat a celor de sus cat si a celor de jos, ata ale saracilor cat si ale bogatilor. De jur imprejurul nostru sunt saraci, suflete incercate care au nevoie sa auda cuvinte simpatie, dar si de fapte ajutorare. Sunt vaduve care au nevoie sa fie intelese si ajutate. Exista orfani pe care Domnul Hristos, a poruncit urmasilor Sai sa-i primeasca intocmai ca pe o mostenire incredintata lor de Dumnezeu. Prea adesea acestia sunt trecuti cu vederea si lasati in parasire. Ei pot fi zdrentarosi, grosolani, si din toate punctele de vedere sa fie respingatori; si totusi, ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumparati cu un pret, si sunt tot asa de pretiosi inaintea Sa, cum suntem fiecare dintre noi. Ei sunt membri ai marei familii a lui Dumnezeu, iar crestinii, ca slujitori ai Sai, sunt raspunzatori pentru ei.»[4]
Teoretic preotul, levitul, invatatorul Legii erau foarte bine pregatiti. Cunostintele lor religioase erau de nivel universitar. La fel si noi avem cunostinte suficiente. Suntem pregatiti sa raspundem la orice problema care ni s-ar ridica.
Ca si invatatorului amintit, Isus Hristos ne raspunde, insa, la fiecare : Du-te si fa si tu la fel.
[1] E.White, Parabolele Domnului Hristos, pag.299 (editia 1980)
[2] ibid.pg.302
[3] ibid.pg.299
[4] ibid.pg.307