Botez la Afumati

Botez la afumati

Iubiții noștri frați suntem fericiți pentru răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile multora și putem să vă împărtășim frumoasa veste că în localitatea Afumați care până acum nu avea nici un adventist, din data de 21 martie 2010 două persoane au încheiat legământ cu Dumnezeu. Avem în continuare nevoie și sprijin în rugăciune. Oameni care fac parte din grupa noastră de prieteni și care au frecventat și studiat sunt în mari încercări din partea familiilor lor și ale cunoștințelor. Avem speranța că la următorul botez mai mulți se vor rupe din lumea aceasta și vor pășii alături de Hristos. Am recunoscut călăuzirea Duhului Sfânt încă de la început și acum simțim că lucrarea noastră nu s-a încheiat ci abia a început. Avem în plan ca în această localitate unde există deschidere și oamenii îl primesc pe Hristos să construim o biserică. Satan luptă turbat pentru ca lucrul acesta să nu se întâmple. Pe data de 15 martie trebuia să cumpărăm terenul, totul era aranjat nu trebuiau făcute decât actele. Însă o rudă a proprietarului a depus o contestare la judecătorie și pământul nu a mai putut fi vândut. Termenul de soluționare a contestării este de 3 săptămâni însă ne temem că terenul nu va mai putea fi vândut. În acest moment am căutat și în alte locații dar încă nu avem nici un răspuns. Vă invităm să vă alăturați nouă în rugăciune pentru ca această problemă să fie rezolvată cât mai repede.

Dar aceasta nu este singura piedică, ci sărăcia districtului care în care este localitatea Afumați. Resursele noastre financiare abia dacă ajung pentru cumpărarea terenului, dar pentru ridicarea unei clădiri nu avem nimic în visteria noastră. Avem promisiune unui ajutor din partea conferinței dar care nu va acoperi nici pe departe cheltuielile.

La noi este strigătul din Macedonia(Afumați) veniți și ajutați-ne ! Este o lucrare care necesită credință și vă împărtășim dorința noastră de a vă implica în ridicarea acestei biserici!

Vă mulțumim și Dumnezeu să răsplătească eforturile dumneavoastră!


Lasa un comentariu

Comentariile publicate in aceasta pagina sunt opinii personale si nu reprezinta opinia Bisericii Emaus.