Cernetu este cel de-al doilea sat suburban al comunei Mârzăneşti pe teritoriul căreia se află aproximativ şase sute de case. Ca instituţii publice există două şcoli (una cu I-IV clase iar cealaltă cu clasele V-VIII) şi un dispensar medical. În acest sat am fost repartizat ca misionar.
Înca de la început am dorit să fac relaţie cu oamenii şi să pot intra în cât mai multe case. Mi-am amintit de un proverb pe care mi l-a spus bunicul în copilărie: “Dacă iei mielul în braţe, oaia va veni după tine.” În felul acesta mi-am pus ca primă ţintă copiii. Am încheiat un parteneriat pe bază de voluntariat cu şcoala (V-VIII) pentru a mi se ceda o parte din orele de dirigenţie pentru a preda cursuri de educaţie morală. În felul acesta am cunoscut pe elevi şi am început să-i vizitez având ca temă orientarea socială şi profesională a copiilor.
Am organizat o serbare de sărbătoarea Crăciunului, cu această ocazie am dat câte un pachet fiecărui copil şi profesor. Scopul serbării şi al pachetelor a fost să punem în practică un principiu pe care l-am învăţat la curs, şi anume: PRIMESC PENTRU A DĂRUI.
După vacanţa de iarnă a urmat un sondaj de opinie cu următorul rezultat: 15% au dăruit tot, 55% au dăruit jumătate, 25% au dăruit câte ceva, 10% nu au dăruit nimic. Concluzia: se pare că principiul a fost înţeles şi acum urmează mult exerciţiu pentru a deveni deprindere. Activitatea decurgea bine şi copii erau entuziasmaţi.
La jumătatea lunii februarie, într-una din zile, când am ajuns la şcoală am observat o schimbare ciudată. Copii nu mi-au mai ieşit în întâmpinare ca până acum şi treceau pe lângă mine fără să ne mai salutăm cu salutul care devenise simbolul relaţiei noastre. În ziua aceea preotul ortodox a avut ore de religie la tóate clasele şi i-a îndemnat pe copii să numai participe la orele mele, ameninţându-i că le va scade nota la religie daca nu vor asculta. Am intrat totuşi la clasa a-VIII-a, dar ei mi-au spus că nu mai vor să rămână pentru că le-a spus preotul că eu îi atrag pentru a-i face adventişti.
Săptămâna următoare am avut o nouă întâlnire cu diriginţii în care ei nu mi-au spus că a fost intervenţia preotului, dar îmi vor da doar o oră pe lună. Eram revoltat împotriva preotului şi doream să port o discuţie crestinească cu el, ziceam eu. Însă pe drum, rugându-mă pentru aceasta mi-a venit în minte gandul să nu iniţiez nici-o discuţie cu preotul pentru că “ tu nu ştii motivul cu care a făcut el această lucrare şi de ce i s-a îngăduit. Eu îl voi judeca şi nu tu,” îmi spunea acel glas.
Am renunţat la discuţie şi m-am rugat pentru el, pentru lucrare şi pentru mine. Se pare a fi o pierdere, o luptă pierdută, însă eu am încredinţat totul în mâna Domnului pentru că şi lucrarea şi luptele sunt tot ale Lui.
Urmează în timpul care mi-a mai rămas să-mi pot atinge scopul cursului, şi anume învăţarea a cât mai multe principii care pot deveni virtuţi în viaţa acestor copii şi vizitarea a cât mai mulţi dintre ei.
Domnul fie lăudat!