Experiența unei familii adventiste aflate pe nava Costa Concordia

28 January, 2012  |  Stiri

Atunci când vasul ”Costa Concordia” a naufragiat în apropierea insulei italiene Giglio, la bord se afla o familie adventistă din Peru. Vineri seară, în momentul producerii accidentului, familia Paredes se afla la cel de-al doilea nivel. Tocmai încheiaseră momentele devoţionale şi se pregăteau de culcare.

După accident, familia a încercat să ajungă cât mai repede la bărcile de salvare, dar nu a reuşit. Pentru a-şi salva vieţile, s-au hotărât să meargă la nivelul al patrulea. De acolo au sărit în apa rece, deoarece nava se scufunda. Au aşteptat aproape 40 de minute pentru a fi salvaţi.

După ce s-au întors în Peru, au fost invitaţi la un post de televiziune pentru a-şi spune povestea. La finalul interviului, tatăl a folosit ocazia pentru a vorbi despre cartea ”Tragedia Veacurilor” milioanelor de oameni ce urmăreau programul. El a explicat faptul că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea oferă această carte în dar celor ce vor să afle mai multe despre Dumnezeu şi dragostea Lui pentru noi. El a spus că în timpul catastrofei familia lui şi-a păstrat calmul datorită încrederii în Isus şi în făgăduinţa vieţii veşnice.

Erton Kohler, Preşedintele Diviziunii America de Sud

Nota: Cei ce doresc pot urmări întreaga emisiune aici:

http://www.tuteve.tv/noticia/actualidad/48147/2012-01-18-familia-peruana-sobreviviente-a-naufragio–/#popupenviomailv2v=KuWmsQ14iIs&feature=related


Lasa un comentariu

Comentariile publicate in aceasta pagina sunt opinii personale si nu reprezinta opinia Bisericii Emaus.