Stimați frați,
În ultimul timp era cam descurajat de rezultate lucrării din zona Laceni-Olteni. Nu mai venise nimeni la adunare, în afară de cei 14 membri. Așteptam să se rezolve cu locul din Orbeasca pe care doream să-l achiziționăm pentru construirea unei biserici (cea din Laceni este improprie desfășurării serviciilor divine și mai ales a celor misionare). Când se părea că toate lucrurile merg bine, când și conferința, diaspora spaniolă și cea americană căzuseră de acord, vecinul a dat verdictul: nu puteți cumpăra acest loc pentru că eu nu vă voi semna (o încurcătură cu cartea funciară). Tot planul pe care l-am pus bine la punct, s-a năruit într-o clipă.
În data de 6 martie a fost înmormântat unul din puținii membri de la grupa Izvoarele, locul unde, împreună cu fratele Daniel Petreacă, am slujit câțiva ani. A fost ca o lovitură pentru cei de acolo și bineînțeles, și pentru noi care rămânem legați de satul unde am lucrat și pe care l-am străbătut de atâtea ori.
Tot răul a fost transformat în bine pentru că la înmormântare au participat în jur de 150 de persoane. A fost o evanghelizare în aer liber. Cel mai impresionant moment a fost la cimitir, atunci când fratele Daniel, vorbind din inimă și folosindu-și talentul oratoric, a predicat. El a lucrat mai bine de nouă ani la Izvoarele. În această zi, o zi specială pentru el deoarece împlinea 57 de ani, l-a înmormântat pe cel care, în timpul slujirii sale, s-a botezat. Ținând cont de faptul că între membrii aceste grupe și Daniel s-a creat o legătura afectivă, acesta a plâns pentru că îl durea decesul fratelui Dan Petre. A plâns mai ales pentru locuitorii din Izvoarele cărora le făcuse atâtea invitații, însă fără rezultate notabile. Pot spune că mulțumea a fost străpunsă de cuvântarea fratelui, care acum slujește la Scrioaștea.
Am citit de curând experiența împăratului David care a căutat pe cei din casa lui Saul pentru a se purta cu ei cu bunătatea lui Dumnezeu, din pricina lui Ionatan. El l-a găsit pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, cel șchiop de picioare (2 Regi, cap. 9). Mi-a plăcut acest pasaj și mai ales atitudinea lui David, pe care nu de fiecare dată o apreciez.
Chiar mă gândeam ce pot face în câmpul unde sunt misionar. I-am primit pe cei din grupa de la Laceni în biserica Alexandria 2, unde sunt prezbiter. Pot spune că am ajutat mult ca acești frați să se integreze în familia mare a bisericii Adventiste, și voi mai lucra pentru acesta. Simțeam însă că nu este suficient, și ocazia a venit. Am fost chemat de un medic neurolog să fac tratament (în calitatea mea de asistent medical) unei bătrâne de 85 de ani cu sechele accident vascular cerebral, hemiplegie, afazie, tulburări de deglutiție, deficit motor, casexie. Am acceptat oferta și am mers să o vizitez în Laceni, acolo unde este ea. Rămăsese o fărâmă de om, întinsă în patul moale ale cărui arcuri se rupsese de atâta efort din partea familiei de-a o întoarce pe-o parte și pe alta, pentru a o schimba. Am înțeles că trebuie administrate perfuzii și medicul îi prescrisese o rețetă, dar familia era prea săracă să o procure.
Am ajutat-o cu ce am putut și m-am apucat de treabă. Nu pot spune că sunt schimbări evidente ale stării de sănătate, sunt doar două zile de când am început. Nu pot spune nici că am ajuns performanța lui David, dar pot spune că mă simt bine ajutând această femeia.
Domnul să fie lăudat!
Viorel Calotă