Stimaţi fraţi,
Aşa cum am convenit, vă trimit rapoartele misionarilor pentru primul trimestru al anului 2012, rapoarte pe care le-am primit şi centralizat în urma întrunirii pe care am avut-o recent cu ei (6-8 aprilie 2012). Vă reamintesc faptul că, în prezent, întrunirile misionarilor sunt organizate odată pe trimestru, pentru raportare şi instruire, în urma cărora centralizăm rapoartele şi experienţele pentru a vi le trimite. Iată, mai jos, aceste date:
Bîţică David, localitatea Brezoi, judeţul Vâlcea
Conform rapoartelor lunare, a efectuat următoarele acţiuni:
- Vizite misionare: 41. Persoane contactate în aceste vizite: 211
- Studii biblice susţinute: 2. Persoane participante: 3
- Acţiuni distribuire literatură: oferit 13 cărţi
- Acţiuni binefacere: 17. Persoane beneficiare: 8
- Vizite la spital nouă ocazii în care au fost vizitaţi şi s-a purtat discuţii cu 130 de persoane
- Activităţi cu copii: 2 ocazii. Sunt 70 de copii care primesc o masă la cantina socială majoritatea între clasele a III-a şi a VI-a. Îi ajută soţia la lecţii şi avem activităţi specifice vârstei lor
- Activităţi spirituale la biserică: 15 ocazii de rugăciune şi 14 ocazii de servicii divine
Experienţe: Pentru David, începutul lucrării în Brezoi a fost dificil, pe de o parte datorită faptului că, timp de câteva luni, a trebuit să locuiască într-un apartament închiriat de Conferință, până s-a terminat locuința de la biserică, iar pe de altă parte, datorită reticenţei oamenilor faţă de persoanele care aparțin altei religii. Când a realizat acest lucru, a petrecut mult timp în rugăciune pentru a afla de unde să înceapă misiunea lui în acel loc. Mai întâi a telefonat la Primărie, interesându-se dacă sunt persoane care ar avea nevoie să fie ajutate. Spre surpriza lui a primit nu doar o listă cu numele acelor persoane, ci şi un angajat al primăriei care să-i arate adresele şi să-l recomande înaintea oamenilor. Când au mers la aceștia, o bătrânică le-a spus: „În sfârşit, face şi primarul ceva pentru noi!” David însă a răspuns că nu primarul l-a trimis şi că nu-l cunoaşte pe primar, iar bătrâna a spus: „Atunci, te-a trimis Dumnezeu din cer!” Astfel, David a oferit ajutor în gospodărie persoanelor vârstnice, le-a adus acasă pâine sau medicamente, le-a măsurat tensiunea arterială, folosind aceste ocazii pentru a le citi din Biblia personală despre Isus Hristos.
În prima vizită la spital a cumpărat fructe și a mers la secţia de pediatrie unde a stat de vorbă cu o fetiţă oferindu-i pacheţelul adus. Pe holul secţiei de adulţi a întâlnit o bătrânică despre care a aflat că nu o vizita niciunul din cei şase copii. Aceasta l-a condus în camera de spital şi l-a rugat să spună o rugăciune pentru ea. Acolo a împărţit câteva cărţi şi calendare de buzunar. Pe când ieşea din cel de-al doilea salon în care împărţise literatură, un bătrân a strigat după David spunând: „Te ştiu cine eşti! Eşti pastorul adventist care m-a îmbrăcat, m-a încălţat mi-a dat să mănânc. În acel moment, o doamnă care primise calendare de la Sola Scriptura, auzind că tocmai primise ceva de la un sectant, a venit supărată și a înapoiat calendarele, folosind cuvinte urâte şi căutând cu orice preţ să-l facă pe David să plece din spital. El însă se ruga în gând. Într-un fel doar de El știut, Dumnezeu a înmuiat inima acestei femei (despre care avea să afle că era mama preotului ortodox din oraş), cu care David a continuat să discute timp de încă o oră, însă pe un ton mai tolerant. La final, ea l-a apreciat pentru lucrarea lui în favoarea oamenilor nevoiași.
În prezent, David merge constant la spital unde se roagă cu pacienţii, le cântă sau le citeşte din Biblie, iar aceştia se strâng în grupuri în jurul lui. Cu ocazia zilei de 8 Martie, a mers la toate magazinele din oraş oferind câte o carte şi un calendar de la Sola Scriptura.
Într-o altă ocazie, când David împreună cu soţia şi copilul se aflau la medic pentru consultaţie, ei au discutat despre convingerile lor religioase cu medicul, căruia i-au oferit câteva cărţi şi au schimbat numerele de telefon. La 30 de minute după ce părăsiseră cabinetul, medicul i-a sunat pentru a întreba dacă nu cumva, din greşeală, fetiţa lui David jucându-se cu o cheie de sertar a luat-o acasă. Descoperind cheia s-a întors la cabinet unde doctorul a dorit să știe mai multe despre ei și despre cărțile pe care le citesc. Atunci, David i-a propus să-i împrumute cartea Tragedia Veacurilor (ediția de lux), cu condiția să nu-l deranjeze faptul că era subliniată. Medicul a acceptat cu bucurie. După doar şase ore, i-a telefonat din nou lui David să-i spună că a terminat cartea şi trebuie să discute neapărat cu el, deoarece o astfel de carte doreşte să o aibă şi el în bibliotecă.
L-am ascultat pe David relatând această experiență și i se citea bucurie în glas și în privire. A crescut mult și este pe drumul cel bun în ce privește maturizarea spirituală.
Damian Ovid, localitatea Băile Govora, judeţul Vâlcea
În perioada menţionată a raportat următoarele activităţi şi proiecte:
- Studii biblice: 8. Participanţi: 13 persoane (în medie)
- Patru seminarii de sănătate: 4. Participanţi: 7 persoane (în medie)
- În fiecare sabat a susţinut serviciile divine pentru grupă
- Vizite misionare: 60
- Publicaţii distribuite: 40 de broşuri şi reviste (Semnele timpului, Destinul planetei)
- În cadrul proiectului Adu-ţi aminte de mine au fost trimise 35 de felicitări către vizitatori ai bisericii proveniţi din alte localităţi ale ţării (persoane contactate în timpul sejurului la staţiune)
- În cadrul proiectului Semne pentru tine, au fost oferite 20 de reviste Semnele timpului, împreună cu o felicitare, oficialităţilor din localitatea Băile Govora
- În cadrul proiectului Eşti prietenul meu, pentru 20 de persoane din localitatea Băile Govora a fost oferit pachetul cadou de la Sola scriptura (o felicitare, un CD de colinde şi cartea Destinul Planetei)
- A început Clubul copiilor. S-a lucrat cu două grupe de copii, una de „licurici” alta de „exploratori”. Au fost 10 întâlniri la care au participat 20 de copii; şase au avut o prezenţă constantă, cinci au lipsit una-două ocazii, restul având o participare sporadică
- A pregătit un set de întrebări pentru Olimpiada de religie 2012 şi a definitivat programul pentru Şcoala Biblică de Vacanţă pentru a fi folosit şi în alte localităţi
Experienţă: Un vis mai vechi al meu şi al soţiei a fost înfiinţarea unui club de copii la Băile Govora, ca o continuare a Şcolii Biblice de Vacanță. În urma frământărilor, rugăciunilor şi a planurilor făcute, acest vis a devenit realitate începând cu luna ianuarie 2012.
De atunci şi până în prezent au trecut pe la club peste 20 de copii, majoritatea având o prezenţă constantă. Suntem însă în locul unde se desfăşoară Marea Luptă, iar Satan ştie că are puţină vreme. Despre întâlnirile pe care le aveam cu copiii a aflat şi profesorul de religie. La şcoală, i-a întrebat pe copii unde au fost în weekend, „mai exact precis pe la ora 16:00”. Copiii şi-au dat seama la ce făcea aluzie şi le-a pierit curajul. Marta, fiica noastră, prezentă în clasă i-a încurajat pe copii: „Spuneţi unde aţi fost, că doar nu am facut nimic rău!” Copiii au spus despre participarea la club, apoi profesorul a vrut să ştie ce fac ei acolo. „Cântăm, ascultăm câte o povestire din care învăţăm cum să ne comportăm cu părinţii şi cu semenii noştri, ne rugăm, ne jucam…” au răspuns copiii. „Ia uite măi,” a zis profesorul pe un ton batjocoritor, „nu ştiam că înainte să te joci trebuie să te rogi!” Apoi i-a scos la tablă pe copiii care au fost la club pentru a-i asculta. Bineînţeles că întrebările au fost de aşa natură încât copiii să nu poată răspunde, apoi le-a zis: „Vedeţi? Dacă ieri, de la ora 16:00 până la ora 17:30 ați fi învățat la religie, acum aţi fi stiut ce să răspundeţi. Nu vă pun note azi, dar lunea viitoare vă ascult din nou, aşa că aveţi grijă unde vă duceţi duminică. Să nu cumva să înceapă să vă placă la adventiști, pentru că, până la urmă, aştia o sa vă facă să părăsiţi credinţa adevărata, credinţa strămoşească şi să vă treceţi la ei.”
În acelaşi mod a manipulat acest profesor de religie și pe copiii de la celelalte clase, care venisera la club. Am fost tare necajiţi de modul în care căuta să îi împiedice pe copii să se implice în activităţile pe care le făceam. Ne-am rugat Domnului pentru copii, pentru el şi pentru noi. Când m-am întâlnit cu profesorul de religie în alte ocazii, nici la salut nu mi-a răspuns, ci s-a întors cu spatele, ca şi când eu as fi fost invizibil iar el surd. Văzându-i atitudinea, nu eram sigur dacă ar fi potrivit să merg şi să vorbesc cu el. Sâmbătă dupa amiaza, dupa serviciul divin de la Govora, am mers la Vâlcea la festivalul tineretului. Acolo, Dumnezeu mi-a raspuns prin moto-ul prezentat la festival, care reda cuvintele lui Neemia: NU POT SA MĂ COBOR! Așa că am decis să nu-l contactez pe profesor. Dacă el nu a ţinut cont de faptul că în clasă era şi fata noastră (atunci când i-a ameninţat pe copii) sau de faptul că la clubul nostru nu predam religie (cu exceptia rugăciunii), chiar presupunând că aş fi reuşit să discut cu el, nu cred că aş fi reuşit să-i îndepărtez concepţiile şi prejudecaţile. Aşa că am hotărât că e mai bine să lupte Dumnezeu pentru asta, iar eu să fac ceea ce puteam. Duminica următoare, dintre toţi copiii ortodocşi care participaseră, au venit doar șase, dar Dumnezeu ne-a dat o altă binecuvântare: exact în clipa când ne pregăteam să deschidem întâlnirea, pe uşă au intrat trei fete: una dintre ele (din Govora, dar invaţă la o şcoală din Vâlcea), mai venise şi cu o săptămână înainte, iar acum a adus cu ea o colegă şi pe sora acesteia din Ramnicu Valcea. Toate trei au fost cu noi anul trecut in tabara de exploratori, unde le-a placut. Astfel, auzind de club, i-au rugat pe parinţi să le aducă. Au venit de două ori până acum, vor să vină în continuare şi, bineînţeles, vor să meargă din nou în tabara de exploratori.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru că, deşi profesorul de religie a mers la preot şi i-a „pârat” pe copii, cu toate că preotul a mers la părinţi şi i-a ameninţat că nu-i mai împărtăşeşte cu ocazia Paștelui (şi altele), în ciuda faptului că unii copii insistă pe lângă cei care încă mai vin să nu mai vină la noi („Aţi auzit ce a zis părintele?”), avem la fiecare întâlnire între 10 şi 15 copii cu care ne bucurăm și lucrăm. Sustineti-ne in rugaciune, dar și pe copiii acestia și pe parintii lor!
Lazăr Nicu, localitatea Cernetu, judeţul Teleorman
Pentru perioada menţionată a avut următoarele activităţi.
- Vizite misionare: 32. Persoane contactate în aceste vizite: 22
- Pliante Sola Scriptura distribuite: 20
- Studii biblice susţinute: 12. Participanţi la aceste studii: 5-8 persoane
- Acţiuni distribuire literatură:1. Publicaţii distribuite în această ocazie: 25
- Proiecte sociale: 11. Beneficiari: 8 familii (24 persoane – alimente, haine, lemne de foc)
- Consiliere probleme de familie: 1. Participanţi: 4 persoane
- Ora de rugăciune cu grupa: 16
- Studii Şcoala de sabat: 16
- Predici pentru grupă, în sabat: 12
- Deplasare cu grupa la Cervenia pentru Sfânta Cină
- Vizita la comunitatea Ţigăneşti nr. 1 (invitat fr. Panait)
- Discuţii stradale cu temă biblică: 3-4 persoane
Experienţă: Grupa de la Cernetu numără 10 persoane, care se întrunesc într-o casă închiriată, începând din data de 1 octombrie 2009. În sabatul din 28 ianuarie 2012, a venit la grupa de la Cernetu o tânără având vârsta între 25-30 de ani, care a asistat la programul nostru de dimineață. Am vorbit cu ea şi am aflat că venise pentru a găsi liniştea sufletească. Era părăsită de soţul ei şi gonită de acasă cu trei copii. Am vorbit cu ea şi am încurajat-o. În sabatele următoare, a continuat să vină la grupa noastră. Am aflat de la ea că soţul regreta faptul că a părăsit-o şi dorea ca familia să fie din nou reunită, însă ea era speriată deoarece mai fuseseră alte două ocazii în trecut în care acceptase să o ia de la capăt, iar căsnicia lor eşuase de fiecare dată. Avea nevoie de sfat şi de rugăciune. Ne-am rugat pentru ea, apoi soţul a venit să stea de vorbă cu noi. După discuţii, cei doi s-au împăcat şi au mers împreună acasă. Deşi soţul nu a împărtăşit religia noastră, a fost de acord să permită soţiei să continue să frecventeze biserica adventistă. În prezent locuiesc în Valea Părului. Astfel, Domnul a adăugat încă un participant grupei noastre.
Petreacă Teofil, localitatea Mârzăneşti, judeţul Teleorman
A raportat următoarele activităţi:
- Vizite misionare efectuate: 19. Persoane contactate în cadrul vizitelor: 36
- Studii biblice susţinute: 7. Participanţi la aceste studii: 16 persoane
- Evanghelizare publică la Teleormanu. Participanţi: 9 persoane (în medie)
- Acţiuni de distribuire literatură: 19. Publicaţi distribuite: 69
- Proiecte sociale: 11. Beneficiari: 51 de persoane
- Alte situaţii sociale: ajutat cu alimente familii defavorizate
- Ora de rugăciune la grupă: 8 ocazii
- Şcoala de sabat cu grupa: 13 ocazii
- Predicii prezentate la grupă: 13
- Alte acţiuni: masa comună cu grupa, în două ocazii
Experienţă: În localitatea Mârzănești sunt familii nevoiaşe cu mulţi copii. Bucuria mea personală este aceea că, prin sprijinul comunităţii adventiste, am reuşit să oferim articole de îmbrăcăminte şi hrană pentru 21 de copii din aceste familii, în condițiile grele din iarna trecută. Le-am adus și lor o bucurie. La grupa din Teleormanu, unde fac echipă cu fratele Marin Dumitru, m-am împrietenit cu soţii neadventişti ai surorilor care frecventează biserica noastră. Sunt oameni de vârsta mea, care au experienţe similare și ne bucurăm să le împărtăşim în cadrul vizitelor pe care le fac la ei. Sper ca prin legătura prieteniei să-i ajut să renunțe la prejudecățile lor și să ajungem să discutăm și despre nevoile mai profunde ale sufletului. Ne rugăm Domnului ca acești bărbați să fie câștigați pentru credință și să se alăture soțiilor lor, în biserică.
Marin Dumitru, localitatea Teleormanu, judeţul Teleorman
A raportat următoarele activităţi:
- Vizite misionare: 21. Persoane contactate în aceste vizite: 45
- Studii biblice susţinute: 7. Participanţi la aceste studii: 15 persoane
- Evanghelizare publică: 3 ocazii. Participanţi: 9 persoane
- Proiecte sociale: 15. Beneficiari: 62 de persoane
- Împlinit nevoi sociale urgente (medicamente, alimente, butelii de aragaz)
- Ora de rugăciune cu grupa: 10
- Studii Şcoala de Sabat: 16
- Predicii prezentate la grupă, în sabat: 13
- Servicii divine sabat după amiază: 4
- Părtăşie, masă comună: 2 ocazii
Experienţă: Pe lângă cele relatate de fratele Teofil Petreacă (noi doi facem echipă), am descoperit în zonă o familie de musulmani (soţ, soţie şi trei copii). Ne-am împrietenit şi am reuşit să le vorbesc despre Domnul Hristos. La început, i-am ajutat cu mijloace pentru existență: un sac de făină, o butelie de aragaz, medicamente, lemne de foc. După un timp, am reuşit să fac rost de cartea Hristos Lumina Lumii în limba turcă și i-am oferi-o. De atunci, vorbim frecvent la telefon şi în vizite şi sunt bucuros când mi se adresează cu expresia „frate”.
Ţecu Ovidiu, localitatea Domneşti, judeţul Argeş
A raportat următoarele activităţi:
- Vizite misionare efectuate: 19. Persoane contactate în cadrul vizitelor: 30
- Pliante Sola Scriptura distribuite: 90
- Studii biblice susţinute: 25. Participanţi la aceste studii: 56 de persoane
- Acţiuni de distribuire literatură: 3. Publicaţi distribuite: 80
- Alte situaţii sociale: a continuat programul de alfabetizare (două ocazii)
- Lecții de pregătire pentru botez: 8. Persoane care se pregătesc pentru botez: 3
Experienţă: L-am cunoscut pe Lucian in urma cu aproape 3 ani, intr-o ocazie în care s-a deschis o discuție pe tema sabatului. In acea ocazie, persoanele cu care discutam sustineau ca Biblia pe care o avem noi nu este cea autentica si ca sunt modificari în ea (cunoașteți asemenea afirmații). Acest tanar m-a intrebat daca am cumva o Biblie cu traducere ortodoxa. Am luat Scriptura tradusă de Justinian si am inceput să comparam text cu text. Astfel, si-au dat seama ca nu sunt deosebiri de fond, ci doar de exprimare. Ne-am desparit atunci si timpul a trecut. Dupa doi ani l-am italnit intamplator. Mi-a spus ca de la discuția aceea nu a mai avut pace pana cand nu s-a apucat sa studieze personal Biblia si ca, de atunci, singurul post de televiziune pe care il urmareste este SPERANTA TV. L-am incurajat sa studieze in continuare si i-am spus ca ma voi ruga pentru el. De atunci insa nu ne-am mai vazut si am presupus ca nu își mai dorește acest lucru. Însă, în urmă cu o luna, intr-un sabat, am avut surpriza să-l vedem intrând în biserica noastră din Curtea de Argeș. În acea ocazie, ne-a spus ca nu poate sa ramana deoarece avea sotia grav bolnava si ar deranja-o daca ar sti ca el este la biserica. Dupa trei zile, m-a sunat si ne-am intalnit. Atunci mi-a povestit toata durerea lui. Mi-a marturisit ca de mai mult timp a luat decizia și a reușit să sa pazeasca sabatul, să nu mai manance alimente necurate și să nu mai folosească alcool. Între timp însă, sotia lui s-a imbolnavit de leucemie si este foarte supărată pe el, reprosandu-i mereu ca este bolnava ca urmare a faptului ca el, Lucian, a parasit credinta ortdoxa. Mi-a spus ca ar dori din tot sufletul sa se ataseze bisericii noastre, dar nu stie ce sa faca pentru a readuce pacea in familie, în condițiile în care soția este atât de bolnavă, iar lui îi este greu s-o vadă suferind. Mi-a cerut apoi sa-i aduc formulare prin care ar dori sa directioneze cei 2% din salariu către A.D.R.A. Romania, ceea ce am si facut. L-am incurajat sa se roage împreună cu sotia pentru această situație, dar mi-a spus caea nu doreste acest lucru.
In urma cu o saptămână, mi-a spus ca ar dori sa ofere zecimea la Biserica Adventistă, deoarece a ajuns la aceasta convingere in urma studiului personal si ca nu mai poate proceda altfel. I-am propus sa il vizitez impreuna cu sotia mea, prentru a o incuraja pe sotia lui, fără să discutam despre religie sau despre biserica. In prezent, ne rugam ca Domnul sa miste inima sotiei lui ca sa putem să-i vizităm și să discutăm și cu ea. De asemenea, noi ne rugam ca Domnul sa desavarseasca in viața lui, a lui Lucian, lucrarea inceputa.
Multumim lui Dumnezeu pentru acesti oameni și pentru lucrarea tainica a Duhului Sfant! Cu pretuire, al vostru frate care doreste sa va rugati pentru el, Ovidiu Tecu.
Vişan Titi, localităţile: Merişani, Frăsinet, Gălăteni, judeţul Teleorman
A raportat următoarele activităţi:
- Vizite misionare efectuate: 37. Persoane contactate în cadrul vizitelor: 97
- Proiecte sociale: 5. Beneficiari: 41 persoane
- Oferit două cărţi Tragedia Veacurilor şi trei DVD-uri cu Imnuri creştine
- Alte situaţii sociale: ajutat cu alimente şi medicamente familii sau persoane defavorizate
- Amenajat sala de închinare (reparaţii, instalaţia electrică): 3 ocazii
- Ore de rugăciune cu grupa: 34
- Studii Şcoala de sabat: 7
- Lecţii de doctrină biblică: 6
- Alte acţiuni raportate: 2 ocazii de părtăşie, (vizite în familie la membrii grupei.)
Experienţă: Era 11 februarie 2012, ziua programată pentru un botez la Alexandria. Mergeam la acest eveniment împreună cu un candidat, care urma să fie botezat. Am plecat spre Merişani şi Frăsinet de unde trebuia să iau și alţi prieteni care doreau să participe la botezul de la Alexandria. Împreună cu candidatul la botez (cel din Merişani), am ajuns la Vârtoape, unde fratele pastor Eugen Soare a făcut examinarea pentru botez. După terminarea serviciului divin am plecat cu acest om şi cu pastorul spre Alexandria. Pe drum, s-a dezlănţuit viscolul. Vizibilitatea era aproape zero, ceea ce a făcut ca, în anumite momente, să evitam în ultimul moment impactul cu alte autoturisme. Avansasem destul de mult și nu ne mai puteam întoarce. De două ori am rămas blocaţi în zăpadă, însă am reuşit să înaintăm. A treia oară, am fost blocaţi din nou în zăpadă, fără posibilitatea de a mai ieşi. Ne-am chinuit o jumătate de oră să scoatem maşina din zăpadă, dar fără rezultat. Zăpada viscolită măsura pe alocuri 1-2 metri. A plecat fratele pastor, pe jos, după ajutor. După aproximativ o oră a venit un tractor care însă nu a reuşit să ne scoată din zăpadă. Abia după două ore şi jumătate, a venit un tractor mai puternic, care avea cablu de oţel şi am fost remorcaţi până în satul următor. De acolo, am reușit să ajungem la Alexandria, la serviciul divin pentru botez. În ciuda celor petrecute în ziua aceea, eram bucuroşi pentru că a fost botezat primul adventist din Merişani.
În concluzie, datele de mai sus ne oferă ocazia să observăm că misionarii sponsorizaţi de biserica Emaus, Madrid, au raportat în total:
- Vizite misionare: 229. Persoane vizitate: 441
- Studii biblice: 67. Participanţi la aceste studii: 111
- Seminarii de sănătate: 4. Participanţi: 7
- Literatură distribuită: 229 publicații
- Acţiuni binefacere: 17. Beneficiari: 8
- Proiecte sociale: 42. Beneficiari: 178
- Activităţi cu copiii:12. Participanţi: 90
- Evanghelizări: 3 campanii. Participanţi: 18 (în medie)
- Pliante Sola scriptura distribuite: 110
- Ore de rugăciune susţinute la grupe: 68
- Servicii divine cu grupele: 42
- Studii ale Şcolii de Sabat cu grupele: 52
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru susținerea pe care ne-a dat-o și pentru harul pe care îl prelungește pentru noi!
De asemenea, vă rog să transmiteți mulțumiri bisericii dumneavoastră pentru credința și efortul de care dau dovadă în susținerea lucrării din Conferința Oltenia!
Cu prețuire frățească,
Florian Ristea.

