logo_live_mob

Specialiştii sunt de părere că tulburările de somn ar trebui încluse în categoria de factori de risc, alături de fumat. Insomnia poate avea numeroase cauze: programul dezordonat sau probleme emoţionale şi stres. Medicii ne recomandă să dormim între 7 şi 9 ore în fiecare noapte.

Medicii susţin că tulburările de somn reprezintă un factor major pentru declanşarea accidentelor vasculare cerebrale sau a crizelor cardiace. „Tulburările de somn pot fi tratate, însă pacienţii trebuie să îşi schimbe radical stilul de viaţă şi să îşi impună anumite reguli “, a precizat medical neurolog Ruxandra Iliescu.

Afecţiunile care tulbură somnul

Psihologii au precizat că în ultimii ani numărul persoanelor care suferă de astfel de afecţiuni s-a dublat. „Insomnia poate avea numeroase cauze: programul dezordonat sau probleme emoţionale şi stres. În spatele acestor tulburări în 80% dintre cazuri se ascund suferinţe psihologice. Depresia, anxietatea, conflicte interioare, traversarea unei perioade dificile afectează somnul. Pacienţii trebuie să înveţe noi tehnici de adaptare la realitate, cum ar fi eliminarea gândurilor negative, diminuarea trăirilor emoţionale negative care sunt create de aceste gânduri“, a povestit psihologul Marius Tomescu.

Lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre insomnie:

– Conform unui studiu realizat peste 80% dintre persoanele depresive au probleme cu somnul.

– Femeile aflate la menopauză au tulburări de somn din cauza nivelului scăzut de progesteron.

– Diabeticii au probleme cu somnul din cauza fluctuaţiilor glicemiei.

– Persoanele care suferă de astm au probleme când vine vorba de somn provocate de dificultăţi de respiraţie.

– Arsurile stomacale pot afecta calitatea somnului, iar pentru a preveni astfel de probleme trebuie evitate mesele bogate seara, cafeaua sau alcoolul.

-Tulburările de somn pot apărea şi în cazul persoanelor care suferă de boli tiroidiene.

Specialiştii au precizat că există mai multe tipuri de tulburări de somn, iar pentru fiecare în parte există un anumit tratament. Insomnia este o boală grea, iar cauzele pot fi diverse: stresul, boli somatice (cancer, infecţii) sau boli psihice (depresia, anxietatea, consumul abuziv de alcool şi droguri). Tratamentul în acest caz se face cu produse farmaceutice, iar pacienţii obligatoriu trebuie să îşi schimbe şi stilul de viaţă pentru a putea avea rezultatul dorit.

Reguli pentru a putea avea un somn sănătos:

– Trebuie fixată ora de culcare şi ora de trezire

– În timpul zilei somnul nu trebuie să depăşească 50 de minute.

– Trebuie evitat consumul de acool cu patru ore înainte de a merge la culcare.

– Mâncarea grea, condimentată sau prea dulce nu trebuie consumată cu patru ore înainte de ora de culcare.

– O gustare uşoară înainte de somn este suficientă.

– Camera în care dormiţi trebuie să fie bine aerisită.

– Sursele de lumină trebuie eliminate şi nu trebuie să adormiţi niciodată cu televizorul aprins.

(Sursa: Adevărul)

Copyright © 2018 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==