logo_live_mob

Mai mult de 360 de teologi, profesori universitari și administratori ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea s-au întâlnit în Roma, Italia, în perioada 11-21 iunie, pentru cea de-a patra Conferință Biblică Internațională. Fiecare ediție a conferinței explorează o temă asociată teologiei, iar tema celei mai recente dintre ele a fost escatologia, un cuvânt care s-ar traduce prin „învățătura cu privire la lucrurile din urmă” și care descrie studiul evenimentelor ultimelor zile și al evenimentelor legate de acestea.

Evenimentele din jurul nostru indică revenirea iminentă a lui Isus, a spus Președintele Bisericii Adventiste mondiale Ted Wilson sâmbătă, 16 iunie 2018. Și este timpul ca fiecare credincios să se implice și să facă ceva pentru răspândirea veștii. Aceste cuvinte au reprezentat esența mesajului președintelui pentru cei mai mult de 360 de teologi, profesori și lideri ai Bisericii prezenți la Roma.
Având ca punct de plecare textul din Matei 24:36-39, acolo unde Isus a spus că înaintea revenirii Sale în lume va fi ca „în zilele lui Noe”, înainte de potop, Wilson a spus că există numeroase dovezi ale faptului că acele cuvinte au devenit realitate.

„Lumea se destramă literalmente”, a spus el. „Politicienii nu mai pot «repara» problemele. Normele sociale și culturale din trecut … dispar cu repeziciune.”

Numind întâlnirea din Roma într-o anumită măsură „ironică”, Wilson le-a reamintit participanților și că „peisajul ecumenic se schimbă de la o zi la alta pentru a reflecta împlinirea făgăduinței din Apocalipsa 13”, care anticipează ridicarea unei puteri politico-religioase care I se opune lui Dumnezeu.

Dar economia? a întrebat el. „Deși piața bursieră se dezvoltă în mod artificial, nu vă lăsați păcăliți. Ceea ce se dezvoltă se poate și prăbuși cu ușurință.”

În aceste „zile [ale] lui Noe”, a explicat Wilson, credincioșii adventiști de ziua a șaptea sunt chemați să Îl înalțe pe Hristos și neprihănirea Sa. Este o chemare care, spune el, include implicarea fiecărui credincios în misiune, și în mod deosebit în cea din marile centre urbane.

Folosind binecunoscuta metaforă biblică a străjerului, președintele i-a îndemnat pe teologi, profesori și lideri spirituali să „ofere trompetei un anumit sunet” – să fie clar și fără păreri de rău cu privire la discursul profetic bazat pe adevărul biblic. „Să nu uităm ce au studiat, crezut și predicat pionierii noștri”, a spus Wilson.

Acesta a îndreptat atenția audienței spre textul din Genesa 6:8, care spune că Noe „a căpătat milă înaintea Domnului”, și i-a îndemnat să își evalueze eforturile în lumina acestui standard. El a întrebat: „Este [Dumnezeu] mulțumit de ceea ce facem noi în calitate de profesori, teologi și administratori ai Bisericii? Ne găsește El cu o credincioșie asemenea celei a lui Noe?”

Apoi a făcut apel la participanți să fie asemenea lui Noe în proclamarea evenimentelor zilelor din urmă, pe baza harului unitor al lui Hristos. „Același har ceresc care l-a salvat pe Noe… ne va salva și pe noi”, a spus Wilson. „Acesta este motivul pentru care Evanghelia și escatologia [evenimentele zilelor din urmă] sunt atât de strâns legate.”

Folosind ca exemplu recentele întâlniri evanghelistice din Japonia, acolo unde a predicat, pastorul Wilson a subliniat faptul că fiecare credincios ar trebui să se implice în proclamarea revenirii iminente a lui Isus. Cel care își face partea este îmbogățit prin împărtășirea veștii bune. „De fiecare dată când predic… sunt reînviat prin Cuvânt”, a mărturisit el. „Predicarea… vă va revoluționa predarea, clasa, studenții, viața și devotamentul personal.”

Însă acest lucru nu înseamnă să proclamăm Evanghelia de dragul proclamării, a spus Wilson, reînnoind apelul adresat profesorilor, teologilor și liderilor Bisericii de a rămâne credincioși în propriile vieți înțelegerii și dezvoltării doctrinare la care au ajuns pionierii adventiști de ziua a șaptea.
„Acei pionieri adventiști au înălțat rugăciuni fervente Domnului în timp ce studiau profețiile și adevărurile biblice profunde care au devenit credințele noastre de bază”, a spus el. „Să nu credem despre noi că suntem mai deștepți decât acei pionieri dedicați.”

Rămânând loiali Cuvântului lui Dumnezeu, a spus Wilson, trebuie să mergem înainte lucrând mai hotărât pentru răspândirea mesajului revenirii iminente a lui Isus. „Oamenii doresc să li se vorbească despre speranța revenirii lui Isus Hristos. Predicați-o. Învățați-o. Proclamați-o. Trăiți-o.” a spus pastorul Wilson.

(Sursa: Adventist Review)

Copyright © 2018 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==