logo_live_mob

Unui pastor adventist de ziua a șaptea din Ungaria i-a fost decernat un premiu prestigios pentru contribuția sa la bunăstarea familiilor din țară. Directorul Departamentului Viața de Familie din cadrul Uniunii Maghiare Gábor Mihalec, pastor și terapeut de familie, a primit premiul Kopp-Skrabski din acest an.

În timpul ceremoniei de decernare a premiului, care a avut loc la Institutul Kopp Mária pentru Populație și Familii (KINCS) în data de 4 iunie 2018, conducătorii institutului au declarat că Mihalec „a făcut eforturi nemăsurate pentru întărirea și păstrarea valorii căsătoriei, nașterii de copii și familiei”.

Laudatio recunoștea, de asemenea, faptul că a salvat sau a contribuit la începerea a sute de relații și căsătorii prin intermediul lucrării sale de terapeut pentru cupluri și familii. Se observa faptul că a ajutat nu numai cupluri, ci și familii și persoane care nu erau într-o relație, oferind sfaturi utile, profesionale și practice prin intermediul numeroaselor sale publicații.

Premiul poartă numele unui cunoscut cuplu maghiar, Mária Kopp și Árpád Skrabski. Profesorul Kopp (1942-2012) a realizat cercetări în domenii precum epidemiologie clinică, psihofiziologie și psihosomatică timp de aproape cinci decade.

O inițiativă a lui Kopp din anul 2009 a încercat să susțină tinerii adulți în împlinirea visului lor de a avea copii. Inițiativa își propune să creeze condiții optime pentru planificare familială abordând zece arii cărora li se pot aduce îmbunătățiri precum echilibrul muncă-viață, stabilitatea financiară și relațiile stabile. Fundația non-profit înființată de Kopp răsplătește acele persoane care „realizează o lucrare remarcabilă pentru sănătatea societății, pentru crearea unor comunități care adoptă o abordare care susține familia, pentru prosperitatea celorlalți și pentru nașterea de copii (doriți).”

În timpul ceremoniei de decernare a premiului, profesorul Ágnes Engler a subliniat că este un privilegiu să existe oameni care activează într-un anumit domeniu profesional în urma unei chemări personale, oameni care „le slujesc altora, și nu doar oferă un serviciu”. Parafrazând un text biblic, ea a declarat că cei care lucrează pentru familii și copii, în spiritul dragostei, „își adună comori acolo unde trebuie”.

Reprezentanții Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Ungaria l-au felicitat pe Mihalec pentru premiu: „Ne rugăm ca prin lucrarea lui numeroase cupluri și familii să experimenteze o refacere a relațiilor lor, să redescopere dragostea și, prin intermediul acestor experiențe, să Îl descopere pe Dumnezeu, care este Dragoste”.

(Sursa: Adventist Review)

Copyright © 2018 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==