Atunci când trâmbiţele vor suna, de se vor cutremura munții şi de s-or clinti stâncile, o voce cunoscută îmi va susura blând şi subțire: „Hai copile, vin la mine” şi mai ştiu că mă voi ivi de acolo de unde m-oi găsi, şi strigând: „Tataaaa!”, mă voi arunca în brațele lui, cu toată puterea mea de copil astâmpărat.

Atunci când Domnul va reveni, poate că mă va găsi prin temnită sau pe la spital, pe la frații Lui mai mici, în vizită la bătrâni părinți sau rude, în călătorie, în excursie sau în vacanță, scriind vreo poezie, pe la vreo priveghe sau ascultând vreo predică, citind vreo carte sau dând de mâncare fetiței mele, mângâindu-mi soţia sau vorbind la telefon cu vreun prieten, pe chat sau cu play station în mâini… Sau cine ştie? Poate că mă va găsi dormind, dormind bine…

Atunci când Domnul va reveni, poate că va deschide scârțâind poarta cimitirului… iar eu voi auzi cum tata deschide poarta curtii şi apoi cum o închide cu grijă ca nu cumva să iasă pe stradă puii mamei şi să se piardă… Şi aşa, acolo, sub cine ştie ce rădăcină sau lespede, mai grea sau mai uşoară, Îl voi aştepta cu ochii închişi să vină, să mă mângâie pe creştet şi să mă sărute pe obraji, zicându-mi: „băiatul meu…” Atunci voi şti că-i Tata, şi mă voi preface în continuare că dorm, ca să-mi mai zică…, să mă mai mângâie …

Acum când scriu, mă întreb dacă tata era Dumnezeu, sau dacă Dumnezeu era tata. Şi aşa, dorind să-l văd pe tata, mă mai întreb din vreme-n vreme, dacă mai cred în Dumnezeu, şi nu știu ce să-mi răspund… Un lucru însă mi-este clar: eu cred în Tata.

Razvratirea din Eden impotriva lui Dumnezeu a ridicat o importanta controversa ce trebuia examinata pentru a putea intelege mai bine permisiunea raului de catre Dumnezeu. El i-a spus lui Adam sa nu manance dintr-un anumit pom din gradina, pentru ca in ziua in care va manca va muri negresit. Dar Satan a sustinut exact contrariul, a indemnato pe Eva sa manance din acel pom interzis.Ea nu a ascultat de Dumnezeu, deoarece l-a crezut pe Satan. Niciodata, credea ea, nu vor mai trebui sa dea socoteala lui Dumnezeu nici unul din ei si nici sa se supuna legilor lui, si vor hotari singuri ce este “bine” si ce este “rau”. Adam a urmat-o pe Eva si a mancat si el din fructul interzis. Primul pacat a fost un atentat la suveranitatea lui Dumnezeu, un atentat la dreptul lui Dumnezeu de a fi Suveranul absolut al omului. Are Dumnezeu dreptul de a fi suveranul absolut al omenirii?. Poate omul sa se conduca singur, sub conducerea invizibila a lui Satan? Sau este nevoie de conducerea lui Dumnezeu pentru instaurarea unei imparatii drepte, care va face sa domneasca o pace eterna pe pamant?

Fara indoiala ca Dumnezeu i-ar fi putut distruge numaidecat pe cei trei rebeli. Superioritatea puterii sale in comparatie cu a lor nu lasa nici o indoiala in aceasta privinta. Dar lucrul acesta nu ar fi raspuns la intrebarea daca oamenii se pot conduce singuri. Tocmai de aceea Dumnezeu a fixat un timp pentru rezolvarea importantei controverse.

Au dovedit oare cei 6000 de anide istorie ca oamenii s-au putut conduce singuri fara conducerea divina, pentru a fi fericire pe pamant?, sau se implinesc cuvintele prorocului Ieremia: ”Stiu Doamne ca soarta omului nu este in puterea lui; nici nu sta in puterea omului, cand umbla, sa-si indrepte pasii spre tinta” (Ieremia 10,23).

In toate secolele oamenii au incercat tot felul de guvernari, dar nici una nu a reusit sa le ofere siguranta si adevarata fericire. Cu toate acestea s-au facut progrese, de la arcul si sageata au fost inlocuite cu bomba atomica, oamenii au ajuns pe luna, dar ce progres este acesta cand ei nu pot sa traiasca in pace pe pamant? La ce foloseste locuinte ultramoderne, daca familiile care le locuiesc se destrama si sunt pline de probleme? Toate acestea sunt roadele tentativei oamenilor de a se conduce singuri fara sa tina seama de Dumnezeu. “Omul a domnit asupra omului spre nenorocirea sa” (Eclesiastul 8,9)

Daca Dumnezeu ar fi intervenit mai demult, i s-ar fi putut reprosa ca nu a permis omului sa-si dovedeasca puterea. Astfel oamenii au avut tot timpul sa elaboreze un sistem de guvernamant capabil sa satisfaca necesitatile supusilor sai si sa faca descoperirile stiintifice care ar fi putut contribui la prosperitatea tuturor. Cand au existat vreodata atatea nenorociri ca astazi?, crimele, poluarea, razboaiele, familiile destramate au ajuns intr-un asemenea stadiu incat, dupa parerea savantilor, este amenintata insasi existenta omenirii. Dupa aproape 6000 de ani, acum cand stiinta a atins cele mai inalte culmi, omenirea se afla pe punctul de a se autodistruge. Pot ei sa-i reproseze lui Dumnezeu ca nu le-a acordat suficient timp sa se intoarca de la caile lor rele? Nu!

Cu siguranta ca Dumnezeu a avut motive bine intemeiate atunci cand a permis oamenilor de sub conducerea lui Satan sa practice raul un timp atat de indelungat.

Modul nostru de viata are o importanta capitala, care ne poate aduce fericirea sau ne poate creia neplaceri. In concluzie, el este acela care ne va hotari viitorul: ori pieirea impreuna cu aceasta lume, ori sa intram in imparatia lui Dumnezeu in care vom trai vesnic fericiti.

O figura luminoasa in galeria sfintelor femei este Rut, care spunea lui Naomi: “Nu sta de mine sa te las, si sa ma intorc de la tine! Incotro vei merge tu voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui si eu; poporul tau va fi poporul meu si Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu…Rut 1,16. Cu Rut se intamplase o profetie: “Dati aripi Moabului, sa plece in zbor!…” Ieremia 48,9. Rut primise aripile credintei si in vreme ce cumnata ei Orpa alesese sa se odihneasca in mijlocul zeitatilor pagane ale Moabului, Rut primise aripile credintei ca sa zboare impreuna cu Naomi spre tara sfanta. “Pe cand voi va odihniti in mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, si penele lui sunt de un galben auriu. Psalmul 68,13. Asa cum zice profetul Ieremia, Rut primise aripi pentru a zbura in tara lui Israel. Acestea erau aripile credintei, erau aripile porumbelului acoperite de argint si tivite pe margini cu galben auriu.Astfel Rut a ajuns sa fie strabunica lui David. Un alt nume din galeria femeilor sfinte este Sunamita care impreuna cu sotul ei au pregatit pentru profetul Elisei, o camera de gazduire. Despre ea aminteste apostolul Pavel cand zice: “Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor in viata” Evrei 11,35.

O femeie cucereste o imparatie:

Prin credinta au cucerit ele imparatii…Evrei 11,33. Mama fetitei din casa lui Naaman povestea in fiecare seara pentru odrasla ei aleasa istoria biblica: Adam si Eva, Enoh si Metusalah, Noe si fiii sai, Avraam si Sara, Isac si Rebeca, istoria lui Iosif, istoria lui Moise, minunea trecerii Marii Rosii si a Iordanului,apoi istoria judecatorilor, minunile pe care le-a facut Dumnezeu cu Ghedeon ajungand pana la Ilie si chiar istoria ce-a mai recenta a minunilor lui Elisei. Fiica ei ajunsa in casa lui Naaman, generalul sirian, da o marturie: “Daca Domnul meu ar merge la proorocul acela din Samaria ar fi vindecat de lepra lui”.

Aceasta fetita captiva implineste literalmente cele spuse in Proverbe 25,11: “Un cuvant spus la vreme potrivita, este ca niste mere de aur intr-un cosulet de argint.”Imparatul Siriei inzestrase pe Naaman cu sase mii de sicli de aur. Deasemenea cu zece talanti de argint afara de cele zece randuri de haine. In locul catorva mere de aur, imparatul ofera sase mii de sicli de aur si in locul unui modest cosulet de argint, imparatul ofera zece talanti. Prin vindecarea lui Naaman si intotarcerea lui la Dumnezeu, au fost castigati multi din armata siriana pentru Dumnezeul cel viu care face minuni. In felul acesta mama fetitei din casa lui Naaman, prin invatatura pe care o dadea seara de seara copilei ei, fara sabie si care de razboi, a cucerit pe cel mai mare general al Siriei si multi altii impreuna cu el. Daca ne uitam in cartea proverbelor, vedem pe femeia credincioasa si devotata, care este mai de pret decat margaritarele, care castiga increderea deplina a sotului.

Aceasta femeie, prin influienta ei nobila si sfintitoare, face ca sotul ei sa fie primit in sfatul cetatii, la un loc cu batranii. Ea e neobosita.” Este imbracata cu tarie si slava.” Proverbe 31,25. Atat copiii cat si sotul, o cinstesc si o lauda din toata inima. Dar influenta ei trece dincolo de zidurile caminului si faptele ei o lauda la portile cetatii.

1. In lume sunt margaritare, Si diamante sclipitoare; Dar mult mai mult e pretuita Femeia nobila, cinstita.

2. E multumit si increzator, Barbatul, de-al sau ajutor; Si zi de zi venituri vin Si imbogateste al sau camin.

3. Ea-i face pururi numai bine Si il atrage catre sine Cu tact ce nare asemanare, Ea face viata sarbatoare.

4. Din toate cate-n fata-i vin, Alege doar lana si in. Cu mana harnica luceraza Belsug in casa ea pastreaza.

5. Ea-si face lucrul cu placere Si e incinsa cu putere Vede ca munca ii merge bine, Vede puterile divine Ce-asuprea casei ei vegheaza, Si-n noaptea neagra-o lumineaza.

6. Cu slava, tare- i imbracata Si constiinta impacata De viitor ea un se teme Caci totu-i pregatit din vreme Nu spune vrute si nevrute Ci da invataturi placute Atunci cand limba-i ceva spune, Aduce pururi doar vesti bune.

7. Barbatul ei e pretuit, La porti, la sfat este primit. Langa batrani alaturi pus, Are cuvantul sau de spus.

8. Toti fiii ei o pretuiesc Si” fericita “ o numesc Barbatul care o iubeste, Cu laude o copleseste.

9. Sunt fete nobile, curate, Dar tu, tu le intreci pe toate; Nu dezmierdari inselatoare Nici frumusete trecatoare.

10. In inima ce-a tematoare Sunt frumuseti nepieritoare Femeia Domnului predata Va fi cinstita, laudata.

11. Ea va avea ca rasplatire Doar rodul muncii in jertfire Si viata este laudata La porti de cetati trambitata.

Femeile misionare aducatoare de vesti bune: Cuvantul ne spune ca “femeile aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire”. Psalmul 68,11..

1. Aducatoare de vesti bune In casa ta esti o minune Esti in a Domnului ostire Ce-aduce vesti de mantuire.

2. Puterea ta ce sta in ruga Chiar imparati pune pe fuga Si prada cand e impartita, Partea-ti ramaine nestirbita.

Iata ce zice cuvantul inspirat despre misiunea mamei: “Fericiti sunt parintii ale caror vieti sunt o reflectare fidela a celei divine, astfel incat fagaduintele si poruncile lui Dumnezeu trezesc in copil recunostinta si respectul profund…” Divina Vindecare. Iata ce zice mai departe despre ispita ca lucrarea parintilor cu copiii sa fie subapreciata.”

“Adesea mamei i se pare ca lucrarea ei este o slujba neinsemnata. Zilele ei sunt ocupate de o avalansa de lucruri marunte. Toate necesitand efort, plan de rabdare, stapanire de sine, tact, intelepciune si iubire jertfitoare de sine. Cu toate acestea, ea nu se poate lauda cu ceea ce a facut, ca fiind o mare realizare. Adesea ametita si obosita, a incercat sa le vorbeasca cu blandete copiilor, sa-i tina ocupati si fericiti si sa le calauzeasca piciorusile pe cararea ce-a buna. Ea simte ca nu a realizat nimic, dar nu este asa. Ingerii ceresti vegheaza asupra mamei macinata de griji, obserevand poverile pe care le duce zi de zi. Chiar daca numele ei nu este cunoscut in lume, este scris in cartea vietii Mielului.” Caminul Advent.

Iata ce se spune despre mama: “Este un Dumnezeu in cer, iar lumina si slava de la tronul Sau se revarsa asupra mamei credincioase, cand aceasta incearca sa-si educe copiii, sa se impotriveasca influentei raului. Nici o alta lucrare nu o poate egala pe a ei in importanta.” Mama este aratata ca fiind mai pe sus de pictori, sculptori, de scriitori sau muzicieni.” Partea ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, este aceea de a forma un suflet omenesc dupa asemanarea divina.”

Apostolul Pavel ii scrie lui Timotei: “ Imi aduc aminte de credinta ta neprefacuta, care s-a salasluit intai in bunica ta Lois si in mama ta Eunice , si sunt si in tine.” 2 Timotei 1,5. Atat bunica , cat si mama, au avut o influienta benefica prin exemplul lor asupra lui Timotei. Este demn de remarcat faptul ca reformatorul Jean Huss a fost insotit de mama sa in drum spre Praga unde urma sa studieze si mama lui s-a rugat pentru el la portile orasului Praga.

De multe ori mama ramane acasa, dar ea poate prin rugaciune sa insoteasca pe ceilalti misionari ai casei si cuvantul ne spune ca va avea o parte din sufletele castigate prin evanghelie: “Imparatii ostirilor fug, si ce a ramas acasa imparte prada.” Psalmul 68,12. Si atunci, credincioasele din galeria femeilor sfinte, vor putea sa cante laudele lui Dumnezeu asemenea Anei:

“Mi se bucura inima in Domnul, Puterea mea a fost inaltata de Domnul… Nimeni nu este sfant ca Domnul Nu este alt Dumnezeu ca Tine; Nu este stanca asa ca Dumnezeul nostru…

” Caci Domnul este un Dumnezeu care stie totul si toate faptele sunt cintarite de El.” 1Samuel 2,1-3.

Este şi pentru mine loc în clasa specialilor sau eu sunt între cei comuni, marea masă(gloata) ?

FA 6,2 – apare o problemă, apostolii se confruntă cu o situaţie. Masele(treburi administrative) ocupau  un timp important al apostolilor şi, mult mai grav, îi reţineau de la rugăciune şi vestirea Evangheliei. Era nevoie de o măsură care să soluţioneze problema şi misiunea de vestire a Evangheliei să nu sufere.

V3 vine cu soluţia: trebuie ca alte persoane să se ocupe de slujirea multimilor. Aşa se face că au fost aleşi şapte bărbaţi deosebiţi plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune.

Apar două categorii de lucrători:

1. Slujitor al bisericii, responsabilităţi administrative (administrator,diacon)
2. Misionar – vestitor al Evangheliei

Dacă istoria biblică nu ar mai fi consemnat nimic şi s-ar fi încheiat aici, eram forţaţi să avem o singură concluzie: în slujirea lui Dumnezeu sunt două categorii distincte care fiecare trebuie să-şi vadă de propriile atribuţiuni, iar marea trimitere a Domnului Isus din Matei 28,19-20 ar fi rămas doar pentru unii speciali iar pentru alţii …

Istoria continuă şi aşa putem înţelege cum a lucrat Dumnezeu cu oamenii şi care a fost rolul lor în misiunea Evangheliei.

Îi regăsim pe aceşti diaconi în posturi pe care slujba nu le-o cerea şi anume în posturi de misionari şi unii chiar foarte activi.  FA6,7-8 îl găsim pe Ştefan, un diacon, făcând semne şi vorbind poporului. Lucrarea lui a fost binecuvântată cu rod bogat ”un mare număr de preoţi”. Poate ne întrebăm cum de un diacon face o aşa lucrare importantă şi nu îşi vede de diaconia lui. Dar dacă mergem mai departe întâlnim un alt diacon.

FA 8,5 Filip îl propovăduia pe Hristos celor din Samaria, iar aceştia îl primeau. În V14 vestea ajunsese la Ierusalim iar Petru şi Ioan au plecat spre Samaria şi mesajul lor nu a fost unul care să descurajeze sau de dojană, considerând că răspândirea Evangheliei este de drept a lor şi nu a diaconilor, ci dimpotrivă s-au rugat pentru ei.  Putem concluziona că lucrarea lor era una de conlucrare şi Dumnezeu foloseşte pe oricine este dispus să lucreze. Lucrarea de răspândire a Evangheliei nu este doar pentru o clasă specială instruită şi pregătită pentru aceasta. Dacă ne gândim că cel mai mare împărat al lui Israel a fost un cioban, prooroci care au fost culegători de smochine, apostoli care erau  pescari. Dumnezeu nu are nevoie de oameni speciali, ci are nevoie de oameni dedicaţi pe care El să-i facă speciali.

Doresc să vă împărtăşesc o experienţă personală din localitatea unde lucrăm, Afumaţi. Aveam studii de cămin şi în fiecare duminică mergeam şi studiam acolo cu oameni la ei acasă. Într-o duminică a venit o soră în vârstă de peste 80 de ani care se deplasează cu greu, sora Mărioara Neagoe, îi ştiam zelul pentru lucrare dar mărturisesc că am fost sceptic la ce ar putea sora Mărioara să facă, dar pentru că îşi dorea să vină cu noi nu m-am opus. În localitate făceam grupe de câte două persoane şi ne împrăştiam în toată localitatea. Eu am mers împreună cu dânsa, eu de 27 de ani şi dânsa de 80 de ani făceam o pereche grozavă. Am sosit într-o familie cu persoane şi tinere şi în vârstă care ne aştepta şi am început studiul. Eu am preluat comanda şi am început să explic studiul ca un pastor specialist ce mă credeam, când mai respiram apuca şi sora Mărioara să mai zică câte ceva, dar la un moment dat îi observ pe oameni tare nelămuriţi şi mă opresc. În acest moment intră sora Mărioara şi explică. M-am uitat la feţele oamenilor, erau destinse şi cuvintele le mergeau ca unse. Am predat comanda şi am lăsat-o pe sora să continue studiul. În ocaziile următoare oameni din sat doreau sa le vorbească această bătrânică şi mereu mă întrebau când mai vine în ocaziile în care ea lipsea. Şi-a făcut prieteni şi a vorbit oamenilor despre Hristos nu aşa cum credeam eu(specialistul) ci aşa cum îi spunea inima ei curată. Una din persoanele pe care le-a întâlnit şi a studiat cu ele a fost tanti Ana care acum se pregăteşte pentru botez.

Am învăţat multe de la dânsa şi i-am mulţumit Domnului că nu ea mi-a fost ucenic ci pe mine m-a pus să-i fiu ucenic.

1 Corinteni 1:25  Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,  pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.  Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: “Cine se laudă, să se laude în Domnul.”

Aceasta este cea mai mare minune când îl lăsăm pe Dumnezeu să facă din mine şi din tine, prin căile şi cu mijloacele Lui, un misionar, un om special.

Recitind aceste versete, pentru un moment mi-am adus aminte de anii copilăriei amintindu-mi cu plăcere de clipele petrecute cu toţi ai mei la altarele familiale în care tata ne spunea fiecăruia cu ce trebuia să se ocupe. Fiecare din noi aducea ceva sau mai bine zis făcea ceva  pentru a construi acele clipe, care pentru mine au rămas deosebite, poate pentru că eram împreună şi pentru că mie ca şi ţie  acasă îţi redă ceva cu totul aparte.

Dacă pentru prima dată citeşti istoria vieţii lui Avraam, dacă pentru prima dată descoperi că Dumnezeu a cerut ca jertfă o fiintă umană este imposibil să nu-ţi stârnească interes.

Pentru mine focul a fost cel care mi-a atras atenţia şi m-am întrebat, de unde trebuia să vină acesta şi de ce era omul autorul acestei acţiuni de incendiere? Întodeauna am avut convingerea că acest lucru Îi aparţinea lui Dumnezeu.

Jertfele au fost parte indispensabilă din închinarea către Dumnezeu în forma ceremonială. Aceste jertfe au implicat vărsare de sânge, o metodă tipologică folosită de Dumnezeu pentru a-i pregati pe oameni ca să înţeleagă marea jertfă a Domnului Isus. “Arderea de tot” consta în arderea completă a unui animal de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Înainte de incendiere, animalul era junghiat de preot, iar sângele era stropit pe altar (Num. 28:1-8). Arderea completă simboliza dorinţa omului de a fi curăţit complet de vinovăţia sa. Lev.1.7 ne descoperă faptul că preoţii erau cei care se ocupau   de incendiere în acest tip de jertfe.

“Ia pe singurul tău fiu, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo,” Gen 22.2

Un lucru ca acesta nu numai că pare dar este îngrozitor şi imposibil de îndeplinit. Ce e de făcut? Această întrebare este o siglă a deliberării? Sau una a nehotărîrii? Pentru Avraam nu afost uşor, dar a ales să scrie o istorie a credinţei, facându-ne să credem într-un simţ al răspunderii faţă de Cel care mai înainte îi făgăduise un fiu, iar acum îi adresase o chemare.  “Porunca trebuia să fie ascultată, şi el nu îndrăzni să zăbovească. Ziua se apropia şi el trebuia să pornească la drum.” “Trecuseră trei zile şi iată-i ajunşi exact la locul rânduit, tatăl şi fiul au zidit un altar şi au pus lemnele pe el. Apoi, cu glasul tremurând, Avraam îi descoperi fiului său solia divină. Cu groază şi uimire află Isaac ce soartă îl aştepta, dar nu se împotrivi.” (Patriarhi şi profeţi cap.13- Încercarea credinţei)

Cu sigurnţă că pentru Isaac momentele altarului erau cele mai plăcute, cele mai de dorit din timpul zilei, înţelesese că atât mici cât şi mari trebuie să participe cu bucurie la aceste momente. A pune „sângele pe uşiorii uşii” prin altarul de dimineaţa şi de seara înseamna mult mai mult decât a pune deoparte zece minute de doua ori pe zi. Aceasta implica mai mult decât o preocupare pentru formă. Strângerea celor douăsprezece pietre ale altarului nu exprima esenţa închinării. Punctul central al altarului familial este sângele – meritele sângelui lui Isus ce ne mântuieşte din pacat. Implorând puterea acestui sânge, prin credinţă punem un semn protector sau un sigiliu asupra familiei, astfel încat distrugătorul să nu ne poată face rău.

Nu pot să nu ma gânesc cum astăzi altarul familial a fost înlocuit în milioane de căminuri cu o mulţime de lucruri. Părinţii se întreabă de ce nu găsesc nici foc, nici putere în vieţile lor spirituale, de ce ispita îi învinge aşa de uşor pe copiii lor. Este necesar ca părinţii să sesizeze pericolele pe care le înfruntă copiii lor. Avem nevoie să cerem biruinţa pentru familile noastre, biruinţa posibilă prin sângele lui Hristos. Focul sfinţilor va cădea asupra copiilor consacraţi, iar stropii ploii târzii asupra familiilor adunate la altar.

Este de remarcat faptul cum Avraam şi Isaac, tată şi fiu erau acum împreună înfăptuitorii unui act de credinţă şi tot împreună părtaşi la binecuvăntările cerului. Ceea ce ne descoperă spiritul profetic este  de-a dreptul extraordinar şi demn de urmat. “ Isaac fusese educat din copilărie să asculte de îndată şi cu încredere, şi când planul lui Dumnezeu i-a fost descoperit, el a dat pe faţã o supunere plină de bunăvoinăţă. El era părtaş al credinţei lui Avraam şi îşi dădu seama că era onorat prin faptul că era chemat să-şi dea viaţa ca jertfă lui Dumnezeu. Cu duioşie el căută să uşureze durerea tatălui şi să încurajeze mâinile lui înţepenite să lege frânghiile ce-l fixau de altar. Apoi, au fost rostite ultimele cuvinte pline de iubire, s-au vărsat ultimele lacrimi şi avu loc ultima îmbrăţişare.” ( Patriarhi şi profeţi cap.13- Încercarea credinţei)

De ce dorea Dumnezeu o jertfă  şi nu orice fel de jertfă ci o ardere de tot?

“Avraam dăduse pe faţã o lipsă de credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu, Satana îl acuzase înaintea îngerilor şi înaintea lui Dumnezeu de faptul că a dat greş în a îndeplini condiţiile legământului, dovedindu-se astfel nedemn de binecuvântãrile lui Dumnezeu. Dumnezeu dorea să dovedească înaintea întregului cer credincioşia slujitorului Său, pentru a demonstra că nu poate fi primită decât numai o ascultare desăvârşită.” ( Patriarhi şi profeţi cap.13- Încercarea credinţei)

“Avraame! Avraame!” El răspunse îndată: “Iată-mă!” şi din nou se auzi glasul rostind: “Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tãu, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (Gen. 22,11-12).

“Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihãnire; şi el a fost numit prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2,23).

Fridrch Gottlieb Klopstock spunea, “sufletul libertaţii este dragostea de lege.”

Noi limităm libertatea la ocazia de a ne exprima fară rezerve, de a alege în funcţie de alternativele care ne stau la dispoziţie, la dreptul de a greşi, de a experimenta o mulţime de lucruri pentru a ne satisface stările interinoare, la dorinţa de emancipare şi eliberare. Libertatea înţeleasă doar ca lipsă a oricăror constrângeri este evident o aberaţie. Dar ea funcţionează la fel de bine în mintea celor ce răcnesc în tren: hai liberare!  Cât de liberă este o corabie pe mare fară un vânt care să o conducă sau cât de liberi ne-am mişca pe acest pământ dacă nu ar exista o lege a gravitaţiei? Întradevăr, fără această gravitaţie (constrângere pământeană aşa cum o numeşte Gabriel Liiceanu) am avea şansa de a zbura şi de a ne mişca haotic. Eliberarea de propria greutate produce serioase tulburări organice pe care cosmonauţii trebuie să le recupereze în lungi stadii după întoarcerea pe pământ. Fără această lege a gravitaţiei am fi cu totul neputincioşi.

Ioan 12. 32 ne descoperă o altă forţă de atracţie, “ şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Tot ceea ce ne atrage către Dumnezeu este iubirea Lui fară seamăn pentru o lume care nu L-a iubit! Gândul acesta are asupra sufletului o putere ce îi subjugă şi aduce raţiunea în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu.

Când ajungem să vedem lungimea scării care a fost coborâtă pentru noi, când înţelegem ceva din sacrificiul infinit pe care Domnul Hristos l-a făcut în favoarea noastră, numai atunci inima se topeşte de duioşie şi căinţă. Conştienţi de marea Sa iubire faţă de noi, vom fi gata să ne încredem cu totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.

Acest termen, dupa cum am vazut foarte frecvent in paginile Bibiliei, este rareori aplict in mod literal, la organul de carne care pulseaza puternic, ritmic si continuu sange in trupul nostru. Exemple de texte ce vorbesc despre inima propriu zisa (fizica):

“Dar dimineata, dupa ce trecuse betia lui Nabal, nevasta-sa i-a istorisit ce se intamplase. Inima lui Nabal a primit o lovitura de moarte, si s-a facut ca o piatra”. 1Sam. 25,37.

“Dar Iehu a pus mana pe arc, si a lovit pe Ioram intre umeri. Sageata a iesit prin inima, si Ioram a cazut in car”.2Regi 9,24.

In general, expresia “inima” denota sediul diferitelor atitudini, emotii si chiar al inteligentei.

a) Regele Abimelec a lucrat cu “inima curata”, adica a dat pe fata  curatie in intentiile inimii sale. Gen. 20,5.

b) Impietrirea inimii lui Faraon, indica o atitudine de razvratire, asa cum precizeaza si Apostolul Pavel in Evr. 3, 7-10. Ex.8,32.

c) Inimile locuitorilor din Ierihon “s-au taiat”, sau cum reda o alta traducere textul din Iosua 2,11 ” s-au topit” atunci cand au auzit cum a lucrat Dumnezeu cu…… si pentru Israel. O teama si o consternare a pus stapanire peste ei.

d) O “inima de piatra”, descrie o stare de insensibilitate si indiferenta morala (Ez. 11,19).

e) Desi inima poate depozita in vastul ei spatiu ” multi idoli” asa cum ne asigura Ez. 14,3.

Totusi Dumnezeu poate da fiecaruia o “inima de carne, sau… o inima noua”.

“Le voi da o alta inima, si voi pune un duh nou in voi. Voi lua din trupul lor inima de piatra, si le voi da o inima de carne”. Ezech. 11,19.

” Lepadati de la voi toate faradelegile, prin care a-ti pacatuit,  faceti-va rost de o inima noua si un duh nou. Pentru ce vreti sa muriti, casa a lui Israel?”.Ezech.18,31.

Prin expresiile “o alta inima”- “o inima de carne” rost de o “inima noua” din textele de mai sus, Dumnezeu ne spune ca este necesara o completa schimbare. O schimbare a atitudinii, a dorintelor si ambitiilor firesti.

“Caci daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi”. 2Cor. 5,17.

Domnul Isus Hristos lucuieste in inimile celor ai Sai… prin credinta.

“asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste”. Efes. 3,17.

Expresii ca: “o inima inteleapta”( Prov.10,8) si “se gandeau in inimile lor”(Marcu 2,6) arata ca inima este considerata deasemenea- daca nu sediul- atunci avand tainice legaturi de inrudire, coordonare si stimulare a inteligentei.

” Si iata ca i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din semintia lui Dan. Am dat pricepere in mintea(inima) tuturor celor ce sunt iscusiti, ca sa faca tot ce ti-am poruncit”. Ex.31,6.

“Dar Domnul nu v-a dat minte(inima) sa pricepeti, nici ochi sa vedeti,  nici urechi sa auziti, pana in ziua de azi”.Deut. 29,4.

“Da dar robului Tau o inima priceputa, ca sa judece pe poporul Tau, sa deosebeasca binele de rau”. 1Regi 3,9.

In Matei 12,40 gasim deasemenea expresia “inima pamantului” adica “in mormant”.

Deoarece activitatea intima si tainica a mintii si a inimii, se contopesc adesea, este spre binele nostru spiritual de a da ascultare cererii divine:    “Fiule da-mi inima ta”. (Prov. 23, 26).

Sunt cateva elemente care definesc caracterul unei oi, dar care este valabila si in dreptul omului: a) Oaia este o fiinta neputincioasa. Ea are nevoie de ajutor. Singurul ei mijloc de aparare in fata pericolului este pastorul. Este o fiinta vulnerabila.

La fel si noi suntem finite vulnerabile. Suntem slabi in fata atacurilor celui rau. Apararea noastra o gasim doar in Pastorul divin.

b) Oile ratacesc. Ele au o capacitate inimaginabila de a se rataci. Pastorul trebuie sa fie vigilent ca oricand poate sa ramana fara una din ele.

Is. 53, 6. “Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui: dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor“. Remediul se gaseste in Fil. 2, 5 “Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus“. Pentru ca o oaie sa ramana in siguranta trebuie sa aiba acelasi gand, acelasi scop, aceeasi cale ca a pastorului. Gandul diferit o face sa desparta de pastor si sa rataceasca, periclitandu-si viata. La fel si omul. Sa gandeasca precum Isus, sa aiba aceeasi cale ca si El.sa avem un singur drum, drumul Lui. Hristos a suferit crucea pentru ca noi ne-am vazut fiecare de drumul lui, despartiti de Pastor.

c) Dumnezeu a creat oaia cu un miloc de protectie impotriva frigului, a ploii, a viscolului. Aceasta este lana. Lana mare si deasa care acopera corpul secreta o grasime de apara impotriva frigului si a umezelii, un sebum. Lana groasa si unsuroasa absoarbe toate impuritatile din aer. Pentru ca oile nu merg pe sosele astfaltate oaia aduna in lana sa tot ce intalneste in cale : scaieti si tot felul de deseuri. Oaia are o capacitate incredibila de a se murdari. Iar toata aceasta mizerie imbacsita cu grasimea din lana degaja un miros urat.

Is. 64, 6 p.p. “Toti am ajuns ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita“. Ne murdarim in umbletele noastre intinandu-ne cu ceea ce venim in contact. Am ajuns sa ne murdarim chiar atunci cand facem bine. Egoismul pateaza caracterul nostru, devenind dizgratiosi, cu un miros neplacut.

Apoc. 7, 13. 14 “Acestia, care sunt imbracati in haine albe, cine sunt oare ? Si de unde au venit? Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit in sangele Mielului“. Isus Si-a dat viata pentru a ne curati. Incredibila noastra capacitate de a ne murdari este inlaturata de Pastorul care Si-a dat viata pentru oile Sale. Ioan 10, 11 Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi da viata pentru oi.

Cam in aceasta situatie se gaseau locuitorii dintr-un cartier de la marginea comunei Rasuceni, judetul Giurgiu, cand misionarii Lili Ionescu si Iustin Draghici au venit in toamna anului 2006 in acel loc. Cand i-au cunoscut pe acesti noameni erau saraci, neingrijiti, necizelati, foloseau un limbaj vulgar, aveau viciul bauturii si al fumatului, consumau grasimi animale, erau bolnavi. Erau ca o piesa bruta iesita din turnatorie. Insa le-a placut ca vin niste domni sa se intereseze de ei. Incet-incet au inceput sa se impriteneasca. Cel doi misionari mergeau la fam. Talica, stiind ca fata lor, Doria, care este casatorita in Bucuresti, s-a facut adventista. Marian si Stana Talica erau bucurosi sa primeasca oaspeti, astfel ca in casa lor s-a format o grupa. Stana nu stie carte, dar ii place religia fiicei. La fiecare intalnire misionarii asteptau cate o jumatate de ora pana cand Stana aduna vecinii, insistand pana ii convingea sa vina. La polul opus era Matilda Olteanu, care avea si ea o fata care s-a botezat la Alexandria la varsta de 15 ani, Catalina si care se inscrisese la Liceul Teologic Adventist din Bucuresti. Matilda era foarte rea si impotrivitoare.

In rastimpul acesta au venit multe persoane la grupa, unora le-a placut, altora nu, unii au ramas, altii au abandonat. Cei doi misionari, insotiti de sotiile lor, si de fiecare data de frati si surori din Alexandria si Buzescu, i-au vizitat, s-au rugat cu ei, au cantat cu ei, le-au explicat intelesul invataturilor biblice, le-au adus alimente, haine, i-au invatat cum sa gateasca, cum sa cultive pamantul, cum sa vorbeasca, cum sa traiasca sanatos renuntand la ceea ce este daunator. O parte din ei s-au lasat de fumat si de bautura si au devenit alti oameni.

Sambata 16.01.2010 la Biserica Adventista din Alexandria, de pe strada Av. Al. Colfescu s-au botezat 12 persoane : sapte de la cele doua comunitati din oras si cinci de la Rasuceni. Este vorba de Calusaru Ion si Petra, Talica Stana, Domiloiu Georgeta, Olteanu Matilda. Se pregatesc pentru botezul urmator Talica Marian, Dumitrescu Madalina, Cheran Eugenia, Calusaru Costel.

Meritele nu le apartin celor doi misionari. Marturiseau ei ca numarul celor care au lucrat cu ei este foarte mare, fiecare cu aportul lor la intoarcerea in staul a acestor oi din Rasuceni. Meritul este al Pastorului cel bun care si-a dat viata pentru oile Sale. Partea noastra este sa-l prezentam cat mai frumos pe Cel care ne iubeste.

În centrul activităţii noastre misionare a stat predicarea soliei în toată lumea, pentru a grăbi venirea lui Isus. Uneori acestei meditaţii i s-a dat altă conotaţie şi anume s-a lucrat mai mult pentru terminarea lucrării lui Hristos pentru ca El să poată veni şi nu mântuirea sufletelor. Ultimul aspect de câştigare de suflete nu putem spune că a fost neglijat dar pur şi simplu nu a stat pe primul loc. Textele din Matei 28:19,20, ne redau adevărata viziune asupra lucrării, pe care noi trebuie să o avem în atenţie şi să o aducem la îndeplinire, ” Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să pazească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Isus era preocupat mai mult de mântuirea celor pierduţi decât de încheierea lucrării misionare şi noi astăzi ar trebui să avem aceeaşi prioritate, aş putea spune prioritatea numărul unu, a fi ucenic şi în acelaşi timp să mergi să faci ucenici, să căutăm pe cei pierduţi care adesea se află în casa noastră, între vecinii noştri şi între cei dragi ai noştri.

„ Astfel, să fii ucenic înseamnă să fii instrumentul prin care Dumnezeu să poată ajunge la copiii Săi înstrăinaţi şi să-i roage să se întoarcă acasă.” (Vino după mine, Miroslav M. Kis) „Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească celorlalţi, iar urmaşii Săi nu pot face astfel. Ucenicia înseamnă dispoziţie de a dărui, de a purta de grijă altora şi de a-I sluji lui Isus atunci când El nu este popular, interesant sau plin de faimă. Adevărata ucenicie începe atunci când închinarea eroului se sfârşeşte.” (Vino după mine, Miroslav M. Kis)

Fiecare dintre cei care citesc acest articol trebuie să înţeleagă pasiunea lui Isus pentru cei pierduţi, inima Lui se frângea pentru ei. O putem înţelege numai atunci când vom privi la întruparea Sa şi la calvarul de pe cruce. Revenirea Lui Hristos nu trebuie să eclipseze niciodată „Marea Trimitere” şi pasiunea Lui Dumnezeu pentru ai câştiga pe cei pierduţi. Privind şi analizând evenimentele din jurul nostru observăm că venirea lui Hristos este aproape, atunci este foarte important să lucrăm pentru a face ucenici în toată lumea. Isus vine! Misiunea mea şi a ta este să pregătim oamenii pentru revenirea lui Hristos. Tu alegi!

Alexandru cel Mare a lăsat o frază celebră în istorie, ni se potriveşte şi nouă astazi. „Într-o noapte neputând să doarmă, a ieşit să se plimbe printre corturile taberei sale, în timp ce se plimba a găsit un soldat care dormea în timpul serviciului de gardă. Pedeapsa pentru această greşeală era chiar moartea, alteori se turna smoală pe el şi se aprindea. Soldatul s-a trezit când Alexandru cel Mare s-a apropiat de el. Recunoscându-şi generalul, tânărului i s-a făcut frică. Generalul îl întrebă pe soldat: „ soldat, care este numele tău?”

„Alexandru, domnule general,” răspunse soldatul. Generalul îl mai întrebă o dată: „care este numele tău, soldat?” Numele meu este Alexandru, domnule general , a repetat soldatul. Marele general a întrebat pentru a treia oară cu voce mai puternică, care este numele tău soldat? Din nou soldatul răspunde cu şi mai multă frică, numele meu este Alexandru, domnule general. Alexandru cel Mare s-a uitat lung la tânărul soldat, l-a privit drept în ochi şi i-a spus „ soldat, schimbăţi numele sau dacă nu schimbăţi comportamentul!

Noi astăzi trebuie să alegem, ori te numeşti ucenic al lui Hristos, ori îţi schimbi numele. Să spunem astăzi împreună,”Doamne vreau să rămân un ucenic al tău!” Amin.

Stefan Zweig in cartea “Orele astrale ale omenirii” relateaza cum Georg Friedrich Haendel ajuns intr-un timp de criza, partial paralizat si intr-o cumplita lipsa financiara, exact in aceasta perioada a vietii ars de forta inspiratiei care il stapanea compune oratoriul “Messiah”.

Forta armoniei muzicale ma face sa explodez de recunostinta in fata Geniului si vad puterea actului creator ca un har divin. Zweig spune

“… ore dramatic condensate in care o hotarare ce va infrunta timpul este cuprinsa intr-o singura clipa, sunt rare in viata fiecarui om si rare in decursul istoriei.”

Cu ajutorul Bibliei am dobandit convingerea ca Universul si tot cea ce este in el inclusiv fiecare persoana cu mediul specific ce o inconjoara, fiecare eveniment, fiecare ocazie buna sau rea, intreaga istorie cu oamenii si cu razboaiele ei, cu infrangerile ei cu progresul si cu schimbarile ei, cu dinastiile si cu domniile se afle in mainile si sub controlul unui Dumnezeu binefacator si ca “toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si sunt chemati dupa planul Sau.”

Conducerea providentiala a fiecarei vieti in parte si a istoriei ca intreg include si viata ta personala cu preocuparile si cu valorile ei, cu interesele si cu bunastarea ei. Toate ocaziile sunt in mana Lui Dumnezeu.

Biblia reda unul din momentele astrale din viata unui om, exact acea clipa care este rara, unica dorita si asteptata de crestini, “Enoh a umblat cu Dumnezeu apoi nu s-a mai vazut pentru ca l-a luat Dumnezeu.” Gen. 5, 24

Cum poate fi intelesa declaratia, ” si Enoh a umblat cu Dumnezeu.”?

“In timp ce suntem prinsi in treburile zilnice, sufletul sa ni se inalte spre cer, in rugaciune. Astfel de cereri tacute se ridica precum fumul de tamaie pana la tronul harului iar stratagemele vrajmasului sunt dejugate… Asa a umblat Enoh cu Dumnezeu si Dumnezeu era cu el prezent in orice vreme de nevoie…

Rugaciunea este respiratie pentru suflet. Este secretul vitalitatii spirituale si nu poate fi suplinita cu nici un alt instrument al harului, fara ca sanatatea sufletului sa fie afectata. Rugaciunea conecteaza inima chiar la izvorul vietii, fortificand experienta religioasa in fiacare fibra.” – Gospel Workes, pag. 254, 255

“Inima lui Enoh cauta comorile vesnice, ochii lui privisera cetatea cereasca, el IL vazuse pe Imparat stand in toata gloria lui, in mijlocul Sionului si cu cat crestea nedreptatea pe pamant, cu atat tanjea mai aprins dupa caminul de sus …” Testimonis vol. 8 pag. 330

“Enoh a fost un om remarcabil si multi considera ca viata lui depaseste cu mult nivelul la care pot ajunge majoritatea nemuritorilor. Insa viata si caracterul lui Enoh au fost atata de sfinte ca a fost mutat in cer fara sa fi gustat moarta, el reprezinta viata si caracterul tuturor ce vor fi mutati la venirea lui Hristos. Viata lui a fost ceea ce trebuie sa fie viata fiecarui individ care traieste aproape de Dumnzeu.

Trebuie sa ne amintim ca Enoh era inconjurat de influente nesfinte. Societatea din jurul lui era atat de depravata, incat Dumnezeu a adus un potop de ape ca sa-i distruga pe locuitorii ei, din cauza stricaciunilor.

Daca Enoh ar trai astazi pe pamant, inima lui ar fi in armonie cu toate cerintele lui Dumnezeu chiar daca ar fi inconjurat de influenta unor oameni foarte nelegiuiti si desfranati.

Enoh, Iosif si David au depins de puterea infinita, aceasta este singura cale sigura pe care crestinii trebuie sa umble.

Si noi putem avea spiritul lui Enoh, Iosif si Daniel, putem sa ne hranim din aceeasi sursa de putere, putem detine aceeasi putere de autocontrol si aceleasi calitati pot straluci in viata noastra.” Sings of the Times, 11 noiembrie 1886

De cite ori poate “am uitat” ca mai sunt si alte persoane in nevoie si suferinta care au nevoie de un mic ajutor. Intr-o dimineata de vara undeva in America un binecunoscut cersetor isi facea traseul de dimineata asa cum obisnuia in fiecare zi. La un moment dat un om din acelasi cartier vazindu-l ca se apropie de el sa furisat incercind sa-l evite…(“imi va cere din nou bani si azi nu am chef sa-i dau” gindea omul acesta. Dupa citeva ceasuri, omul pleaca cu masina pe care tocmai o cumparase, la benzinaria din apropiere unde baietii de acolo s-au strins roata in jurul lui admirindu-i noua achizitie. In timp ce discutau intrecindu-se in laude care mai de care mai fabuloase, cine credeti ca apare brusc dupa coltul benzinariei??? Cersetorul… acelasi, murdar cu hainele murdare si vechi, parul neingrijit cu fata trista dar cu blindete in priviri.

S-a apropiat de ei. Omul nostru cum l-a vazut a inceput sa se agite gindind ca cersetorul iar ii va cere ceva bani. Dar acesta nu ia zis nimic. Privea doar la masina noua si se minuna si el ca si ceilalti baieti de la benzinarie. Omul,tensionat ca cersetorul astepta si nu-i cere nimic intr-un tirziu ii zice:

- Ce faci, acum taci si nu ceri nimic? …ai nevoie de vreun ajutor….????

Cersetorul il priveste lung, cu blindete si dupa un oftat prelung ii raspunde:

- Cunosti pe cineva in lumea asta care nu are nevoie de ajutor?

Omul a ramas incremenit de cuvintele cersetorului. Pe drum meditind la aceste cuvinte si-a dat seama ca el avea nevoie de mai mult ajutor decit cersetorul, zicindu-si in sinea lui: “rusine sa-ti fie pentru ceea ce ai facut” .

Vin momente in viata noastra cind datorita repeziciunii cu care se succed evenimentele, datorita stresului la care suntem supusi zi de zi, facem lucrurile in fuga si de cele mai multe ori le facem rau. Daca lucrurile merg rau oprestete o clipa si nu continua sa mergi oricum, pentru ca drumul este anevoios si plin de primejdii. Opreste, si asteapta in tacere raspunsul lui Dumnezeu. Va raspunde cu siguranta.

Ma aflam intr-o zi de sabat intr-o comunitate din Romania si in buzunar aveam doar ce puteam cumpara pentru a trai o zi. A venit momentul sa punem in cosulet la daruri,si incurcata vadit sotia ma priveste si intreba:

- Ce fac? Cit sa pun in cos ca doar atit mai avem? Am privit-o cu iubire pe cea pe care Dumneazeu mi-a daruit-o, si in clipa aceea m-am simtit indemnat sa-i spun sa puna tot ce avem.

Am dat drumul cuvintelor fara sa stau prea mult pe ginduri. Continua sa ma priveasca nedumerita in timp ce punea darul in cosulet; ultimii banuti pe care ii aveam.

A urmat serviciul divin si toate celelalte derulanduse in mod normal. La final ne-am luat ramas bun de la pritenii nostri urmind sa ne reintilnim peste o saptamina. La iesirea din biserica ne astepta una din enoriase, care sfioasa ne-a zis:

- Am un dar din partea Domnului pentru voi; m-am rugat si m-am simtit indemnata sa va dau acesti bani, va rog sa-i primiti si sa-i folositi cum o sa va indemne Domnul. Cind i-am numarat erau de cinci ori mai multi decit dadusem noi. Slavit sa fie Dumnezeu!

Un prieten a dat din ceea ce avea pentru un camin de orfani, si a primit insutit; povestea el mai tirziu. Un altul care acum a trecut la odihna din pacate, si-a vindut masina si cu banii obtinuti a ridicat o biserica participind in acelasi timp la constructia ei.

CINE DA SA DEA CU TOATA INIMA… aceste cuvinte nu sint scrise intimplator, nu doar pentru a fi citite ci pentru a fi traite. Noi am primit totul, avem mai mult ca orice, speranta in revenirea Celui care traieste vesnic si care ne iubeste. Da, asa cum ma iubeste pe mine asa te iubeste si pe tine.

Stimate cititor, poti fi partas la aceasta speranta chiar si tu. Primeste-L acum pe Isus in inima ta, in viata ta, si vei cunoaste bunatatea Domnului. Nu sta pe ginduri; vino la El asa cum esti, si nu uita ca El a dat totul pentru multi. Pacea Lui sa te insoteasca pina in zilele marete ale vesniciei. AMIN!

Pilda samariteanului milos este rostita de Domnul Isus Hristos la provocarea pe care i-o face un invatator la Legii. Intrebarea centrala a episodului este pusa de acesta din urma:

Cine este aproapele meu?

Raspunsul lui Isus la aceasta intrebare dezavueaza ideile preconcepute pe care le aveau iudeii in privinta aceasta. Posibila atitudine a preotului si levitului de a-l evita pe omul cazut intre talhari ilustreaza foarte bine pozitia pe care o aveau fata de cei in nevoie.

Personajele principale din parabola sunt: omul talharit; preotul; levitul; samariteanul; hangiul; talharii.

Preotul a vazut victima dar a trecut mai departe. Era grabit sa ajunga la templu. Ii venise randul sa slujeasca si nu putea sa rateze aceasta ocazie. Pentru el legea ceremoniala era prea importanta. Nu avea voie sa se intineze cu sange si noroi.

Levitul era constient de ceea ce trebuie sa faca in aceasta situatie. Dar si el se grabea. Preotul avea nevoie de aportul sau la templu. Intarzierea sa ar fi compromis desfasurarea serviciului ceremonial.

Samariteanul, desconsiderat de evrei pentru apartenenta sa la alt neam, arata compasiune fata de cel agresat, ii curata ranile, il transporta pana la cel mai apropiat han si se asigura ca va fi ingrijit pana la vindecare. Sacrificiul sau este asemanator cu cel al Mantuitorului.

Ce rol avea hanul in vremea aceea? odihna ; hrana; adapost;  siguranta; vindecare; informatii;  tranzactii.

Daca samariteanul il reprezinta pe Hristos, putem spune ca hanul reprezinta biserica.

Biserica nu este o galerie de sfinti ci un loc unde poti servi si unde poti fi servit.

Ellen White afirma ca aproapele nostru este orice persoana care are nevoie de ajutorul nostru, este fiecare suflet ranit si zdrobit de vrajmas.[1]

In biserica gasesti odihna, liniste, pace(Mat.11,28). Gasesti hrana(Deut.8,3), adapost(Ps.84,3), siguranta(Ps.91,1.2), vindecare(Ps.103,1-3), informatii(Fap.14,1).

Acolo poti poti face tranzactii. Cea mai buna afacere este sa-i predai Domnului hainele murdare si sa primeste altele curate(Zah.3).

Lipsa acestor elemente dezice biserica de misiunea ei. Ca biserica sa nu devina  falimentara membrii ei, asemenea unui hangiu priceput, sa produca un climat de ingaduinta, de servire, de partasie.

Atat preotul cat si levitul pretindeau ca sunt oameni piosi.[2] Pentru ei prezenta la templu si indeplinirea slujbelor caracteristice erau mult mai importante decat aplecarea asupra omului cazut intre talhari.

In aceeasi capcana putem cadea si noi. Sa consideram prea importanta participarea la serviciile divine, la sedintele interminabile de comitet, la dezbaterea minutioasa a lectiunii, la cursurile de instruire in care ne pregatim de atatia ani sa slujim decat sa pierdem vremea observandu-i pe cei saraci, pe cei bolnavi, pe cei insingurati, pe cei infranti de Marele Talhar.

Domnul Isus a aratat ca aproapele nostru nu e numai unul din biserica din care facem noi parte, sau care are aceleasi convingeri religioase ca si noi.[3]

Si saracii de pe strada, drogatii, cei fara adapost, fara pace sufleteasca, cei neimpliniti, nemangaiati, nebagati in seama de societatea in care traim, fie ea spaniola sau romana, si acestia fac parte tot din categoria aproapele nostru.

Hanul nu era ca un club in care participau cam aceeasi oameni, cu preocupari si interese comune. Era un loc deschis pentru toti trecatorii. Oricine se putea caza, putea manca, putea gasi adapost, siguranta atunci cand avea nevoie. Oricine putea obtine informatiile necesare, oricine putea face un schimb valutar sau o tranzactie…

Biserica nu este locul in care pot fi serviti numai membrii din registrul comunitatii. Ea este un loc deschis pentru oricine. Noi suntem hangiul care primeste si ingrijeste pe oricine este in nevoie.

« Noi ar trebui sa venim in intampinarea durerilor, necazurilor si grijilor altora. Ar trebui sa fim partasi la la bucuriile cat si la necazurilor atat a celor de sus cat si a celor de jos, ata ale saracilor cat si ale bogatilor. De jur imprejurul nostru sunt saraci, suflete incercate care au nevoie sa auda cuvinte simpatie, dar si de fapte ajutorare. Sunt vaduve care au nevoie sa fie intelese si ajutate. Exista orfani pe care Domnul Hristos, a poruncit urmasilor Sai sa-i primeasca intocmai ca pe o mostenire incredintata lor de Dumnezeu. Prea adesea acestia sunt trecuti cu vederea si lasati in parasire. Ei pot fi zdrentarosi, grosolani, si din toate punctele de vedere sa fie respingatori; si totusi, ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumparati cu un pret, si sunt tot asa de pretiosi inaintea Sa, cum suntem fiecare dintre noi. Ei sunt membri ai marei familii a lui Dumnezeu, iar crestinii, ca slujitori ai Sai, sunt raspunzatori pentru ei.»[4]

Teoretic preotul, levitul, invatatorul Legii erau foarte bine pregatiti. Cunostintele lor religioase erau de nivel universitar. La fel si noi avem cunostinte suficiente. Suntem pregatiti sa raspundem la orice problema care ni s-ar ridica.

Ca si invatatorului amintit, Isus Hristos ne raspunde, insa, la fiecare : Du-te si fa si tu la fel.

[2] ibid.pg.302

[3] ibid.pg.299

[4] ibid.pg.307

Oamenii de stiinta cunosc deja de mult timp capacitatea corpului de a se genera. Dupa necesitati, celulele corpului sunt fie inlocuite, fie refacute datorita unui extraordinar proces ce pare ca trebuie sa continuie la infinit. Totusi lucrul acesta nu are loc, iar savantii nu stiu de ce. Ei inca nu inteleg pe deplin de ce imbatranim. Ei spun ca in conditii perfecte oamenii ar trai vesnic. Dar scopul lui Dumnezeu este oare, itradevar, acela ca oamenii sa traiasca vesnic in fericire? Daca da, atunci viata eterna nu este un simplu vis; atunci lucrul acesta va deveni realitate! Ce spune biblia in legatura cu aceasta, cartea care ne dezvaluie scopul divin? Vorbind despre Dumnezeu, “care a format pamantul si care l-a facut”, ea spune: “…singurul Dumnezeu care a intocmit pamantul, l-a facut si l-a intarit, l-a facut nu ca sa fie pustiu, ci l-a intocmit ca sa fie locuit”-Isaia 45,18

Ai oare impresia ca astazi pamantul este locuit in felul prevazut de Dumnezeu? Este adevarat ca astazi aproape pretutindeni locuiesc oameni pe pamant. Dar oare alcatuiesc ei o familie umana fericita, unita asa cum a dorit creatorul lor? Lumea astazi e divizata si rascolita de ura, crime si razboaie. Milioane de oameni sunt infometati si bolnavi. Altii au zilnic griji din cauza conditiilor lor de locuit sau a locurilor de munca nesigure si a cheltuielilor mari.Toate acestea nu-l onoreaza deloc pe Dumnezeu care, evident, nu asa a conceput viata pe pamant.

Dupa ce Dumnezeu i-a creat pe primul barbat si pe prima femeie, i-a instalat intr-un paradis, cu scopul ca acestia sa-l extinda pe intregul pamant, si sa traiasca in fericire vesnica. Faptul acesta reiese din misiunea pe care le-a incredintat-o zicand:”Cresteti, inmultitiva si umpleti pamantul, si supuneti-l.”(Geneza 1,28) Da, Dumnezeu voia ca in decursul timpului intregul pamant sa fie supus unei familii umane care sa traiasca in pace si fericire. Desi, prin neascultare, primul cuplu uman s-a dovedit nedemn de a trai etern, scopul initial al lui Dumnezeu nu s-a schimbat. El il va realiza in mod sigur. Biblia spune: “Cei neprihaniti vor stapanii tara, si vor locui in ea pe vecie”.(Psalmi 37,29)

De asemenea, Biblia spune deseori ca Dumnezeu le va da viata vesnica celor ce cred in El.(Ioan 3,16)

In conformitate cu ceea ce ne spune Biblia, batranii vor devenii din nou tineri, bolnavii se vor insanatosi, iar schiopii, orbii, surzii si mutii vor fi vindecati de infirmitatile lor. Isus Hristos a vindecat deseori pe bolnavi in mod miraculos atunci cand traia pe pamant. El a demonstrat astfel ca toti cei ce vor trai in acel apropiat timp, vor obtine o sanatate perfecta.(Iov 33,25;Isaia 33,24; 35,5.6)

Paradisul promis de Dumnezeu, este asemanator celui pe care l-a pierdut primul cuplu uman din cauza neascultarii. Acolo va domni pacea si unitatea. Oameni de toate rasele locuiesc impreuna ca o singura familie. Chiar si animalele sunt pasnice. Copiii se vor juca cu leii.Nu exista nici un motiv de teama.(Isaia 11,6-9) In paradisul pe care Dumnezeu il va da oamenilor vom avea toate motivele sa fim fericiti.Pamantul va produce din abundenta o hrana sanatoassa. Nimeni nu va mai flamanzi vreodata. Razboaiele, delictele, actele de violenta, ura, egoismul vor apartine trecutului.Crezi tu lucrul acesta? Reflecteaza putin; daca ai avea putere, nu ai pune oare capat tuturor lucrurilor care provoaca suferinte oamenilor? DUMNEZEU O VA FACE!

Atunci cind deschidem Cuvantul lui Dumnezeu , descoperim adevaruri pe care ni le insusim la nivel intelectual considerind ca practica un este pentru noi ci pentru altii. Ne consideram bogati si nu ducem lipsa de nimic si nu stim ca in fond suntem saraci orbi si goi.

Care este adevarata motivatie a slujirii tale? Inainte de a citi mai departe as vrea sa te opresti si sa oferi un raspuns sincer la aceasta intrebare.

In timpul Domnului Hristos, fariseii incercau mereu sa cistige favoarea cerului , ajungind pina acolo incit sa plateasca zecime din chimen si marar , sau aruncind bani in visteria templului pentru a face zgomot aratind celor din jur darrnicia lor. Prin favoarea pe care o asteptau din partea cerului, nu doreau altceva decat sa-si asigure onoarea si prosperitatea paminteasca si sa dobindeasca reputatia de oameni sfinti . Isus nu priveste la ceea ce izbeste privirea si auzul, ci la inima lor si declara ca Dumnezeu un primeste o astfel de slujire si ca lingusirea si admiratia oamenilor era singura rasplata pe care o vor primi vreodata.

Cand faci milostenie sa nu stie stanga ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie facuta in ascuns; si Tatal tau care vede in ascuns iti v-a rasplati !

Cuvintele lui Isus exprima clar faptul ca actele de caritate nu trebuie sa aiba ca tinta dobandirea laudei si a cinstei din partea oamenilor. Cei care urmaresc lucrul acesta sunt crestini cu numele. Prin slujire, facind fapte bune, cel credincios nu trebuie sa-si aduca slava, ci trebuie sa fie un izvor de binecuvintare din care sa bea si cel mai neinsemnat dintre fratii Lui.

Poate ca nu adoptam atitudinea tanarului sau a fariseului, ci una neutra, de indiferenta fata de Dumnezeu si de aproapele, argumentind ca traim timp de criza, iar datoriile si copii sunt prioritatiile numarul unu !  Daca ne-am cerceta inima –spune E. G. White – am descoperi ca adevaratul motiv nu sunt datoriile ci este egoismul !  Din pricina lacomiei noastre ne afundam tot mai mult, iar mana prosperitatii lui Dumnezeu nu ne v-a insoti pentru a ne binecuvinta activitatile.

Consideratia ca avem o responsabilitate sfinta fata de copii nostrii este mare, uitind ca prima datorie si responsabilitate o avem fata de Dumnezeu.  Nu le ingaduiti copiilor vostrii sa fure darul de pe altarul lui Dumnezeu si sa-l foloseasca pentru ei insisi !

Sinceritatea scopului, adevarata bunatate a inimii, reprezinta motivatia pe care o apreciaza cerul. Sufletul care este sincer in dragostea Lui si consacrat este considerat de Dumnezeu mai de pret decat aurul din Ofir. El ne-a daruit un exemplu oferind celor care meritau moartea, pe singurul Lui Fiu. A dat ce a avut mai scump, a dat totul. Motivatia Lui – dragostea.

Dragostea se manifesta prin sacrificiu, iar acesta trebuie facut cu inima plina de bucurie. Oportunitati si privilegii pretioase ne sunt puse la dispozitie pentru a slujii in dragoste, iar daca le neglijam, ii inselam pe ceilalti, pe noi insine si pe Facatorul nostru.

Nu pierdeti ocaziile de a sluji lui Dumnezeu din dragoste si cu toata inima in timp ce pe buze se afla cantarea de lauda. In curand, foarte curand, pamintul cu ce este pe el v-a arde. Avem un cer de castigat, iar cuvintele –vino rob bun si credincios, ai fost credincios in putine lucruri te voi pune stapin peste multe lucruri, intra in bucuria stapinului tau, vor rasuna ca o melodie placuta si minunata urechilor.

Care este adevarata motivatie a slujirii tale?

Epoca de aur incepe deci in secolul XXI

Cind abordam subiectul acesta din punct de vedere economic, pentru cei obisnuiti cu “economía stralucitoare” a Babilonului modern, trebuie sa recunoastem ca gindul ne poarta in vechime spre cea mai infloritoare cetate a timpului lui Nebucadnetar, sau a regatului lui Solomon in cadrul natiunii iudaice, cind intr.-adevar, aurul era peste tot, folosit si in constructii chiar.  Ori de cite ori abordez subiectul acesta ce ne furnica pielea : bani, bunuri materiale, ma gindesc la ispitirea Domnului Hristos, cind adevaratul dictator al epocii de aur pamintene, ii aseza in fata o perspectiva minunata, stralucitoare, neascunzind faptul ca “ dumnealui” este monarhul ce detine tot domeniul material-financiar din lumea aceasta sub control.

(Matei 4,9-10.) Toate acestea ti le voi da tie, daca te vei arunca cu fata la pamint, si te vei inchina mie.” In schimbul banilor, a materiei voia aplecarea, inchinarea Domnului Hristos, pe care nu numai ca nu a primit-o, dar i s-a dat si replica: “Pleaca Satano, caci sta scris: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini, si numai lui sa ii slujesti.”

Criza económica actúala, scapata de sub control ce inspaiminta mediile economice mondiale, indreapta omenirea spre o prabusire económica nemaintilnita, punind in pericol tóate mediile, tóate structurile economice. Toate sectoarele economice si financiare sunt atinse, devenind din ce in ce mai vizibil faptul ca NU SE VOR OFERI NICIODATA SOLUTII cu rol de modele ciclice, pentru redresarea económica a lumii. Micile redresari economice, izolate si locale, nu pot masca dimensiunea globala a esecului. Orice licarire de speranta se constata a fi inutila. Am ajuns in punctul in care trebuie sa avem curajul sa ne intrebam cinstit cum sa actionam, nu pentru a gasi solutii materiale, ci pentru a salva esentialul, adica sufletul nostru.

Acum, Apocalipsa este categorica: “Epoca de aur incepe in secolul XXI.” Cuvintul lui Dumnezeu spune clar si raspicat, ca adevarata época de aur, va veni imediat dupa semnele ce anunta revenirea Domnului Isus. Epoca de aur nu va fi pentru planeta aceasta, fara o schimbare totala, fara o ruptura totala a structurilor economice, politice si religioase,pe care le cunostem deja. Apocalipsa face aluzie la o inoire integrala a planetei si despre instaurarea unui oras nou, cu totul din aur, numit “Noul Ierusalim”, descrierea lui, este prezentata pe larg de catre ultima carte a Bibliei, in ultima profetie a ei. Problema este ca in acest oras nu va intra nimic intinat, patat, nici o persoana care se deda minciunii si nelegiuirii…nu vor intra decit cei al caror nume a fost scris in cartea vietii Mielului.

Ne situam foarte departe de criteriile traditionale legate de prosperitatea económica, materiala contemporana. Iata de ce apropierea iminenta a adevaratei “epoci de aur”,descumpaneste pe oameni si chiar pe spiritele cele mai puternice din lumea noastra. Apropierea acestei epoci, face in mod esential apel la practica moralei crestine. Totul devine pera usor, prea simplu, cel putin in aparenta pentru unii. Dar sa retinem: adevarata época de aur devine o himera pentru : “fricosi, necredinciosi, scirbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli, si toti mincinosii” (Apoc. 21,8) Dar cei ce au invatat sa-si supuna pasiunile firii omenesti, sa-si invinga tirania paminteasca, vor intra pe portile noului Ierusalim “Si vor domni in vecii vecilor”intr.-o noua época de aur. (Apoc.22,5up.)

Fiecărui părinte, Dumnezeu i-a încredinţat o lucrare specială: creşterea şi modelarea micuţilor Săi. Însărcinarea aceasta este copleşitoare, responsabilitatea este imensă. Cu toate acestea, să vezi cum un copil alege darul mântuirii lui Hristos şi să ştii că exemplul şi povaţa ta au fost cele care i-au influenţat decizia, reprezintă o răsplată fără egal.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-i tratăm ca şi cum ar fi proprietatea noastră, să ne purtăm cu ei aşa cum ne dictează ideile, sentimentele sau frustrările noastre. Ci noi trebuie să-i iubim, să-i invăţăm şi să-i disciplinăm aşa cum ar face-o Hristos.

“Iată, copiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.“ (Psalm 127, 3) “Voi fiţi dar desăvârsiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”, zice mântuitorul Isus. Acesta este unicul mijloc pentru desăvârşirea şi salvarea neamului omenesc. Este prea înalt idealul? Chiar dacă este înalt, el nu este cu neputinţă de ajuns.

“Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”.

Revelatia generala, cuprinde lucrurile create din jurul omului, din natura si propria fiinta a lui Dumnezeu manifestata in acestea, marea amprenta a Creatorului. (Ps.19,1.)

Revelatia speciala cuprinde atit Cuvintul Scris, “Scriptura”, cit si Cuvintul intrupat, Fiul Sau, Domnul Isus Hristos, care a venit sa ni-L descopere pe Tatal, si ca Miel de jertfa pentru pacatele intrgii lumi. (2Petru1.20,21; Ioan 1,1.14)

Comunicarea adevarului de la Dumnezeu la profetii scribi sau verbali, se numeste revelatie. Procesul prin care profetii au fost inzestrati cu capacitatea de a primi si transmiteadevarul revelat, se numeste inspiratie. Ambele procese se realizeaza sub interventia supranaturala a Duhului Sfint.

Canonul Vechiului Testament este cel mai vechi, el a fost recunoscut prin anii100d.H, la Iamnia, cu ocazia unui sinod al invatatilor evrei si cuprinde 39 de carti.

Canonul Noului Testament s-a constituit incepind cu anul 180 d.H. de cind dateaza Canonul Muratori, din care lipseau Epistola catre Evrei,1 si 2 Ioan si 2 Petru. In lista lui Athanasius din Alexandria (367 d.H.) sunt presente tóate cele 27 de carti ale NT. Ele au fost recunoscute oficial cu ocazia sinoadelor de la Roma(382), Hippo (393), si Cartagena (397). Intreaga Biblie cuprinde 66 de carti – 39 ale Vechiului Testament si 27 ale Noului Testament- scrise de aproximativ 40 de scriitori diferiti, intr.-o perioada de aprox. 1600 de ani (1500i.Hr.-100d.Hr.) Cuvintul Biblie vine din numele fenician Byblos, de unde se obtinea de obicei papirusul folosit atunci pentru scris.

Credibilitatea si autoritatea Bibliei, rezida tocmai in raspunsul pe care Domnul Isus il dadea ispititorului in Matei 4,4.7.10. spunind ca “sta scris”.

Principiul “Sola Scriptura” , formulat pentru prima data de Ulrich Zwingli, reformatorul elvetian, prin care se recunostea ca Biblia este singura autoritate infailibila in problema de credinta si comportament, se afla la temelia doctrinei Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Pentru intelegerea corecta a Sfintelor Scripturi trebuie sa se tina seama de principiile de interpretare: numai Scriptura, toata Scriptura privita ca unitate armonioasa si ca fiind propriul ei interpret si luind in consideratie contextul ei local si general, contextul istoric si literar, geografic si cultural-istoric, si teologic al timpului in care a fost scrisa.

In aceste conditii oricine poate intelege Biblia, daca vrea cu adevarat sa o accepte si sa o urmeze, daca o studiaza cu modestie si rugaciune ca Duhul lui Dumnezeu, autor suprem sa ii vorbeasca si daca aplica in viata principiile ei datatoare de viata vesnica.

Răspunzând discuţiilor ce au loc în biserică, Preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea îi îndeamnă pe adventişti să folosească Scripturile pentru a-şi valida credinţa cu privire la origini.

Într-o declaraţie facută de pastorul Jan Paulsen, acesta a făcut apel la administratorii Bisericii, pastori, profesori şi scriitori, să exprime clar şi să reflecte poziţia Bisericii cu privire la creaţie, poziţie ce a fost formulată de către Comitetul Executiv al Conferinţei Generale în octombrie 2004. “Trebuie să nu ne permitem să ne îndepărtăm de Biblie în definirea valorilor noastre şi în a declara ceea ce credem” a spus acesta.

Iată declaraţia integrală a pastorului Jan Paulsen:

UN APEL

“Aduc această problemă înaintea dumneavoastră fiind conştient de existenţa unor discuţii care există în unele sfere, cu privire la credinţă şi ştiinţă, în mod deosebit cu privire la origini şi creaţiune.

Pentru noi ca şi comunitate, întotdeauna a fost deosebit de important să stăm aproape de Scriptură. Pentru credinţă, acesta este punctul de referinţă ultim. Nu ne putem îngădui o îndepărtare de Biblie în definirea valorilor şi în declaraţiile noastre.

Poziţia noastră ca Biserică în problema originilor este formulată clar, deşi în linii mari este prezentă peste tot în Convingerile noastre Fundamentale. Această poziţie este amplificată şi întărită de o declaraţie votată de Comitetul Executiv al Conferinţei Generale în cadrul Consiliului Anual din anul 2004. Pentru a ne reaminti detaliile acestei declaraţii, am inclus-o în acest apel:

• Susţinem categoric poziţia istorică şi biblică a credinţei într-o creaţiune literală, recentă, în şase zile, prezentată în document. • Facem apel ca documentul, împreună cu acest răspuns, să fie transmis de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din toată lumea, folosind toate canalele de comunicare disponibile şi în principalele limbi ale membrilor din întreaga lume. • Reafirmăm înţelegerea adventistă de ziua a şaptea cu privire la caracterul istoric al Genesei 1-11: cele şapte zile ale creaţiunii au fost zile literale de 24 de ore formând o săptămână identică cu ceea ce experimentăm în prezent ca fiind o săptămână; şi, de asemenea, faptul că Potopul a avut un caracter global. • Facem apel la consiliile şi profesorii instituţiilor adventiste de ziua a şaptea de la toate nivelurile să continue să susţină şi să apere poziţia Bisericii cu privire la origini. Aşteptarea noastră şi a părinţilor adventişti de ziua a şaptea este ca elevii să aibă parte de o expunere meticuloasă, echilibrată, riguroasă din punct de vedere ştiinţific, şi de afirmarea credinţei noastre istorice într-o creaţiune literară, recentă, în şase zile, fiind în egală măsură educaţi să înţeleagă şi să evalueze filosofiile alternative cu privire la origini, filosofii care domină lumea contemporană. • Îndemnăm liderii Bisericii din întreaga lume să caute căi de educare a membrilor, în special a tinerilor care nu frecventează şcoli adventiste, în problemele implicate în doctrina creaţiunii. • Facem apel la toţi membrii familiei adventiste de ziua a şaptea din întreaga lume să proclame şi să transmită modul de înţelegere al Bisericii cu privire la doctrina creaţiunii, trăind în lumina ei, bucurându-se în calitate de fii si fiice ale lui Dumnezeu şi lăudându-L pe Isus Hristos – Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.

Fac apel către toţi cei angajaţi în Biserica noastră în administrare, predicare, predare şi scriere să exprime clar şi să reflecte poziţia noastră ca şi comunitate cu privire la creaţiune. Suntem o comunitate de credinţă şi lumea credinţei este lumea în care puterile creatoare ale lui Dumnezeu sunt arătate în permanenţă. Uneori descoperirile ştiinţifice pot reflecta acest lucru, dar de cele mai multe ori nu o fac. Cu siguranţă, credinţa nu este subiect al descoperirilor ştiinţifice.

Permiteţi-mi să vă spun celor care predaţi în colegiile şi universităţile noastre că aveţi o sarcină deseori dificilă, dar sacră. Avem încredere în dumneavoastră în această poziţie. Este de la sine înţeles că pentru a realiza sarcinile în mod responsabil va trebui să vă conduceţi elevii într-o călătorie a descoperirilor din diferite discipline de studiu. Ei au nevoie să ştie cu ce se vor confrunta în profesia lor şi în viaţă. Ca parte a acestui exerciţiu, îi veţi expune şi elementelor şi conceptelor evoluţionismului. Acest lucru se înţelege. În calitate de pastor al dumneavoastră, fac apel ca atunci când îi duceţi pe studenţi într-o călătorie afară, să îi aduceţi în siguranţă înapoi acasă la sfârşitul zilei. Şi casa lor trebuie să fie întotdeauna în lumea credinţei. Le datoraţi aceasta studenţilor, i-o datoraţi lui Dumnezeu, părinţilor, Bisericii, şi vi-o datoraţi şi dumneavoastră ca şi credincios pentru a-i conduce în siguranţă în momentele dificile ale călătoriei lor.

Fac acest apel cu cel mai mare respect pentru integritatea şi abilităţile dumneavoastră profesionale, dar sunteţi sora şi fratele meu de credinţă şi împărtăşim un angajament comun faţă de Dumnezeu, Căruia trebuie să Îi aducem roadele muncii noastre. Mă rog ca El să ne ofere fiecăruia dintre noi puterea care însoţeşte credincioşia.”

Adventist News Network

De când s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, omul s-a străduit fără încetare să făurască planuri care să-i aducă satisfacţia succesului şi să-i asigure fericirea. Dar a fost dezamăgit ori de câte ori a căutat să-şi umple mintea cu orice alt subiect în afară de Dumnezeu. Există o Lege a firii în virtutea căreia gândurile şi simţămintele sunt încurajate şi întărite, pe măsură ce sunt exprimate.

Deşi cuvintele exprimă gândurile, este la fel de adevărat faptul că gândurile sunt determinate de cuvinte. De aceea o viaţă creştină va fi dezvăluită printr-un comportament crestin, prin cuvinte şi gânduri creştine. În Domnul Isus Hristos exista o desăvârşire deplină a caracterului.

Citind textul din Prov. 23,7 mi-am dat seama că: unica sursă de siguranţă a unui suflet constă într-o gândire corectă: “Ceea ce gandeşte omul în inima lui, aceea este el”.  Puterea stăpânirii de sine se dezvoltă prin exercitare. Ceea ce pare difícil la început devine uşor printr-o repetare constantă, până când gândurile şi acţiunile corecte devin o obişnuinţă. Dacă vrem ne putem îndepărta de tot ce este ieftin şi inferior şi ne putem ridica la un Standard mai inalt: noi putem fi respectaţi de oameni şi iubiţi de Dumnezeu.

Citind de asemenea un alt text (Ezechiel 36,26) prin cuvintele “Vă voi da o inimă nouă”, înseamnă “Vă voi da o minte nouă”. Această schimbare a inimii este întotdeauna însoţită de o concepţie clară cu privire la datoria creştină şi de întelegerea adevărului. Limpezimea concepţiilor noastre cu privire la adevăr va fi proportională cu înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu.

Ultimul nostru gând seara şi primul nostru gând dimineaţa trebuie să fie îndreptat spre cel ce se află în centrul speranţei noastre veşnice.

Închei aceste ganduri exprimate în cuvinte dar nu înainte de a multumi încă odată lui Dumnezeu pentru dorinţa Lui nespus de mare, de a ne lăsa transformaţi după voia Lui.

ANGAJAMENT

El, Hristos, a murit pentru mine, pentru ca eu să pot fi binecuvantat şi pentru ca bucuria Lui să rămână în mine. Aşadar, îmi păstrez mintea îndreptată spre El, o educ, o dezvolt, îmi stăpânesc limba, îmi controlez gândurile, îmi antrenez toate resursele ca să-mi pot ancora întreaga fiinţa în ISUS HRISTOS. Amin!

Este inevitabil să nu se trezească în noi un oarecare sentiment de admiraţie şi nostalgie romantică când ne lăsăm purtati Pe aripile vântului spre o lume – dacă nu mai bună un pic mai interesantă – plină de intrigă, război, curaj şi nu în ultimul rând de dragoste. Ne-am lăsat aruncaţi în indiferenţa visării şi uitând de toate am parafrazat-o pe Scarlett O’harra spunând că “mai este şi mâine o zi”, pe jumătate prinşi între nord şi sud, între realitate şi ficţiune.

Onoarea şi gloria sunt deasemenea teme destul de bine expuse în această mare industrie a literelor. Homer ne prezintă un legendar Ahile care îşi schimbă viaţa pe glorie şi faimă în faţa unui nobil Hector dispus să moară pentru patrie şi onoare. Un tablou destul de complicat şi contradictoriu pictat în nuanţe de moarte, tradiţii, zei, destin şi superstiţii, conturate de idealuri utopice… Dar să nu uităm răzbunarea – bineînţeles onorabilă şi tot la fel de glorioasă! – Este un ingredient indispensabil pentru a ne stimula mândria şi satisfacţia de a avea ultimul cuvânt. Celebrul Conte de Montecristo a ştiut să-si construiască foarte bine revanşa, lăsându-ne să savurăm gustul victoriei eroului neîndreptăţit de soartă, într-un happy end magistral.

Suntem vrăjiti de acele istorii de dragoste care încep cu a fost odată ca-n poveşti /a fost ca niciodată, / din rude mari împărăteşti /o prea frumoasă fată… şi care se termină cu s-au căsătorit şi au trăit fericiţi până la adanci bătrâneţi. În fine… dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti…, şi vai de noi, visătorii, dacă nu s-ar mai povesti!

Să continuăm visând răsfoind de exemplu Mândrie şi prejudecată, făcând haz de ironiile, contradicţiile şi prejudecăţile Angliei de altădată, unde inevitabil dragostea invinge – nu fără ceva doze de sarcasm – formalismele epocii.

Ne putem continua călătoria făcând un popas în Romania lui Caragiale, căutând scrisori pierdute ale doamnelor din înalta societate, ale căror principii de viaţa s-au împletit într-un lanţ al slăbiciunilor cu tradiţie până în zilele noastre, fabricând în serie domni Goe moderni şi răsfăţaţi.

En un lugar de la Mancha, de cuyo nombre no quiero acordarme, găsim un Don Quijote nebun, spunând în timp ce se lupta cu morile de vânt, adevăruri deloc nebuneşti, într-un exercitiu foarte precis de a caracteriza o biserică şi o societate nu mai puţin nebună. Să nu uităm totuşi că gura nebunului adevăr grăieste.

Lev Tolstoi deasemenea îşi are un loc de cinste între aşa numitele opere ale literaturii universale. A ştiut mai bine ca nimeni să manifeste situaţia Rusiei zariste în declin în viaţa Anei Karenina; viaţa mai mult sau mai puţin morală, însă care îşi găseşte fără îndoiala justificarea şi iertarea în inima condescendentului cititor, căci fără dragoste nimic nu e… nici soare nu-i, nici viaţă nu-i…

Aşa că nu stam nici rău, nici bine… nu stăm în nici un fel!

Dar dacă mai zabovim puţin cautând printre rafturile prăfuite ale bibliotecii gândurilor noastre vom găsi o Biblie; cartea prin excelenţă, ce cuprinde toate acele fapte, dorinţe şi sentimente cu care mintea omeneasca se luptă de mai bine de şase mii de ani. Cuprinde între paginile ei toate ingredientele pentru a trăi din plin!

Este inevitabil să nu se trezească în noi un sentiment de admiraţie, respect şi iubire când ne lăsăm purtaţi pe aripile sperantei spre o lume mai bună, plină de dragoste, frumuseţe şi pace. Ne-am lăsat aruncaţi prin credinţă, la picioarele crucii rememorând sentimente ce reverberează peste veacuri, pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.

Onoarea, cinstea şi gloria sunt deasemenea teme foarte bine expuse în acest manual al unei vieţi bine trăite. Ne este prezentat un David înţelept care îi cruţa viata unui Saul ce îi dorea moartea, în faţa unui nobil Ionatan cu nişte valori morale indiscutabile. Un tablou pictat în nuanţele munţilor din Ghilboa, căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, mai uşori decât vântul, mai tari decât leii.

Dar să nu uităm răzbunarea – de data aceasta tradusă în iertare – Este un ingredient indispensabil pentru a revalora acel celebru “nu judecaţi , ca să nu fiţi judecaţi”. Iosif a ştiut să-si regăsescă pacea lăsându-ne să savurăm gustul victoriei eroului dependent de Dumnezeu într-o lecţie de iertare magistrală.

Suntem vrăjiţi de istoriile de dragoste care încep cu pune-mă ca o pecete pe inima ta căci dragostea este tare ca moartea şi se termina cu apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece pentru ca dragostea nu va pieri niciodătă!

Să continuăm răsfoind de exemplu paginile prejudecăţilor şi contradicţiilor unei culturi ce se ascundea sub formele unor legi goale, care îşi pierduseră demult semnificaţia. Undeva, unde un învăţător dispretuit şi părăsit de oameni, om al dureri şi obişnuit cu suferinţa, redescoperă în nisipul vremii cuvântul iubire, făcând să cadă la picioarele noastre toate pietrele pe care le aveam în mâini.

Ne putem continua călătoria făcând un popas în Israelul lui Isaia, căutând identitatea pierdută a unui popor ale cărui principii de viaţă s-au împletit într-un lanţ al idolatriei oglindit în ruinele unui Templu printre care se văd paşii sclaviei.

Într-un loc uitat din Palestina, de al cărui nume nu pot să-mi amintesc, găsim un Rege prefăcut în om, predicând regula de aur a existentei: “Tot ce doriti să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Un cod moral impecabil, care işi găseşte continuitatea în viaţa exemplară a aceluia care ne-a adus pace într-o lume de război.

Biblia. Unii spun că este o carte de istorie, alţii o clasifică, ca fiind un manual de filosofie, însă puţini ştiu, că este scrisoarea unui Tată către copiii săi; o scrisoare de dragoste care cuprinde în ea toată înţelepciunea unui Părinte.