Biserica universală este compusă din toţi cei care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în ultimele zile ale istoriei planetei, când apostazia devine generală, Dumnezeu cheamă deoparte o rămăşiţă care ţine poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această rămăşiţă anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos şi vesteşte apropierea celei de a Doua Veniri a Lui. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14. Ea coincide cu judecata din ceruri şi are ca rezultat o lucrare de pocăinţă şi reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să dea mărturie personală în această lucrare mondială (Apoc. 12,17; 14,6‑12: 18,1‑4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3,14; 1 Petru 1,16‑19; 2 Petru 3,10‑14; Apoc. 21,1‑14).
Biserica este comunitatea credincioşilor care Îl mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca urmaţi ai poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiul Testament, noi suntem chemaţi să ieşim din lume. Noi ne strângem laolaltă pentru închinare, pentru părtăşie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri şi pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica îşi primeşte autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, şi din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptaţi ca fii ai Săi, membrii ei trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credincioşi, al căror Cap este Însuşi Hristos. Biserica este mireasa pentru care a murit Hristos, ca s‑o sfinţească şi s‑o curăţească. La întoarcerea Lui triumfală, El o va prezenta ca fiind biserica Sa glorioasă: cei credincioşi din toate timpurile, răscumpăraţi prin sângele Său, neavând nicio pată sau zbârcitură, ci fiind sfinţi şi fără prihană. (Gen. 12,3; Fapte 7,38; Ef. 4,11‑15; 3,8‑11; Mat. 28,19.20; 16,13‑20; 18,18; Ef. 2,19‑22; 1,22.23; 5,23‑27; Col. 1,17.18)
Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra forţelor răului. Cel care a supus spiritele demonice în timpul lucrării Sale pe pământ le-a sfărâmat puterea şi a făcut sigură condamnarea lor finală. Biruinţa lui Isus ne dă şi nouă biruinţă asupra forţelor răului, care încearcă să ne stăpânească, în timp ce umblăm cu El în pace şi bucurie, având asigurarea iubirii Sale. Acum, Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne dă putere. În timp ce ne consacrăm fără încetare lui Isus ca Mântuitor şi Domn al nostru, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut. Noi nu mai trăim în întuneric, cu teamă de puterile răului, în ignoranţă şi în viaţa lipsită de sens de odinioară. În această nouă libertate în Isus, suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu caracterul Său, comunicând cu El zilnic în rugăciune, prin hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu, meditând asupra acestuia şi asupra providenţei Sale, cântând laudele Sale, adunându-ne pentru închinare şi participând la misiunea bisericii. În timp ce ne dăruim într-o slujire iubitoare pentru cei din jurul nostru şi în mărturisirea mântuirii Sale, prezenţa Sa constantă cu noi, prin Duhul Sfânt, transformă fiecare moment al vieţii şi fiecare îndatorire într-o experienţă spirituală veritabilă. (Psalmi 1,1.2; 23,4; 77,11.12; Col. 1,13.14; 2,6.14.15; Luca 10,17-20; Ef. 15,19.20; 6,12-18; 1 Tes. 5,23; 2 Petru 2,9; 3,18; 2 Cor. 3,17.18; Fil. 3,7-14; 1 Tes 5,16-18; Matei 20,25-28; Ioan 20,21; Gal 5,22-25; Rom. 8,38.39; 1 Ioan 4,4; Evrei 10,25)
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Spiritul Sfânt, noi simţim lipsurile noastre, recunoaştem păcătoşenia noastră, ne pocăim de nelegiuirile noastre şi ne exercităm credinţa noastră în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu. Această credinţă care dobândeşte mântuirea vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, adoptaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub domnia păcatului. Prin Spiritul Sfânt, suntem născuţi din nou şi sfinţiţi; Spiritul reînnoieşte minţile noastre, scrie legea iubirii în inimile noastre şi ni se oferă putere de a trăi o viaţă sfântă. Rămânând în El, noi devenim părtaşi ai naturii divine şi avem asigurarea mântuirii acum în ziua judecăţii. (2 Cor. 5,17‑21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4‑7; Tit 3,3‑7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5‑10; Rom. 3,21‑26; Col. 1,13.14; Rom. 8,14‑17; Gal. 3,26; Ioan 3,3‑8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evr. 8,7‑12; Ez. 36,25‑27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1‑4; 5,6‑10)
Prin viaţa lui Hristos de perfectă ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu, prin suferinţa, moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatele omenirii, aşa că, aceia care, prin credinţă, acceptă ispăşirea pot avea viaţa veşnică, iar întreaga creaţiune poate înţelege mai bine dragostea nemărginită şi sfântă a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără dreptatea Legii lui Dumnezeu şi îndurarea ce aparţine caracterului Său, pentru că realizează condamnarea păcatului şi ne oferă iertarea. Moartea lui Hristos este o moarte înlocuitoare şi ispăşitoare, este o moarte care aduce împăcare şi transformare. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului, iar celor ce acceptă ispăşirea le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi asupra morţii. Ea declară autoritatea de Domn a lui Isus Hristos, înaintea Căruia se va pleca orice genunchi în ceruri şi pe pământ. (Ioan 3,16; Is. 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20‑22; 2 Cor. 5,14.15.19‑21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6‑11)