Marti, 15 Noiembrie, la ora 7:30, Samuel Trasa, fratele si prietenul nostru drag, a intrat in operatie. Din luna August a fost gasit cu diverse tumori presupus canceroase in mai multe parti ale corpului. Pana la data aceasta nu se stie de ce origine sunt si cat este de grav. Dupa mai multe investigatii s-a ajuns la concluzia ca trebuie deschis si luat probe pentru a se da un diagnostic, vazut cat de rapid se extind si a urma un tratament.

Fratele Sami se afla internat la sitalul Coltea din Bucuresti, langa Intercontinental, salonul 3 ORL. Ieri 17 noiembrie i s-a facut analize si la cap pentru a vedea daca focarul de unde pleaca cancerul vine de acolo si a fost gasit curat. Anumite indicii se indreapta catre coloana vertebrala.

Fratele Samuel ne cere ca intreaga fratietate sa se roage pentru el.

Doresc ca aceste lucruri triste in curand sa nu fie decat niste amintiri ale unei lumi trecute, iar noi sa ne bucuram cu Domnul nostru in lumea cea noua.

Sami, ramanem langa tine prin rugaciunile noastre. Domnul sa iti ofere curaj si multa credinta.

Duminica seara am vorbit cu ea pe Skype, si auzeam din incaperea din care era ea, ca cineva vorbeste. Apoi Raluca imi transmite ca colega ei din USA, Melisa, ne multumeste ca avem curajul sa lucram in Turcia! Apoi prin Raluca imi spune ca prietenul ei are tatal turc. De fapt, nu l-a vazut niciodata, deoarece tatal era marinar, a cunoscut o tanara in USA, unde era cu vaporul, si dupa ce ea a ramas insarcinata, el a parasit America pentru a se reintoarce in Turcia. Tanara mamica, pentru a nu-si rata viitorul, a oferit baietelul nou nascut unei familii care probabil n-avea copii.

Deoarece parintii adoptivi erau Adventisti de Ziua a Saptea, tanarul are aceasta mare binecuvantare, sa creasca in speranta Adventa. Acum, doreste sa-l cunoasca pe tatal lui biologic, si sa-I impartaseasca aceasta minunata speranta a revenirii Domnulu Hristos, cu atat mai mult cu cat aproape sigur, tatal lui este muslman, iar musulmanii Il considera pe pe Domnnul Hristos doar un PROFET IMPORTANT.

Misiunea noastra in Turcia acopera o variata gama de servicii si misiuni dintre cele mai diverse.

CUNUNIA CIVILA A UNEI ROMANCE CU UN TURC… Ca de exemplu: Asa cum am mai scris, in urma cu aproximativ un an de zile, a sunat telefonul bisericii, si de la celalalt capat al firului, cineva (cetatean turc) a solicitat sa vorbeasca cu domnul George. Cand a flat ca sunt la biserica a venit impreuna cu prietena lui crestina, si in mod surprinzator am decoperit ca este romanca, botezata oarecum in biserica adventista in urma cu doi ani. Duminica 23 Oct. am fost invitat la cununia civila, si nu m-as fid us, daca nu ma gandeam ca Aper nu va intelege motivul neparticiparii mele. Asa ca mi-am calcat pe inima, si nu-mi pare rau!

Am reusit sa cunosc familia lui Alper, o familie deoasebita, si rudele lui deasemenea.

Tatal este colonel in armata turca, iar mama profesoara. A fost o ocazie deoasebita sa interactionez cu ei. In conditiile in care lucram, trebuie sa folosim orice oportunitate, pentru a intr in contact cu cat mi multi oameni.

Marti 02- Nov. am fost abordat de sora Laura, o romanca casatorita cu un crestin armean, pe nume Manuk. Un om deosebit, cu un caracter aparte. Dansa mi-a spus ca a vorbit impreuna cu tanara romanca ce doar s-a casatorit cu Alper, ca sa incepem studiul impreuna cu sotii lor.Pe rand la fiecare dintre ei acasa. Ceea ce este normal in alte situatii, aici este un miracol!

In momentul acesta speram ca la viitorul botez sa avem 4 persoane, ceea ce nu este deloc putin pentru aici.

PARTICIPAREA LA O NUNTA TURCEASCA.. In prima Duminica din Octombrie 2011, am fost invitat de catre sotul sorei Angela, la nunta unei verisoare de-a lui. Pentru ca doream sa vad cum este o nunta in Turci, si pentru ca urmaresc sa contactez cat mai multe persoane, am acceptat, desi daca as fi fost in Romania, nu as fi facut lucrul acesta.

Ca sa nu lungesc, vreau doar sa spun ca familia aceasta se ocupa cu afaceri imobiliare si este extrem de bogata.

Cand Metin, sotul sorei Angela m-a invitat la nunta, l-am intrebat daca este potrivit sad au ca si cadou KUTSAL KITAP (Cartea Sfanta). Cum el mi-a spus ca da, am luat Biblia mea pe care o primisem cadou din partea bisericii Kadikoy cand am luat in primire in urma cu patru ani, o Bibile imbracata in piele si cu fermoar.

Deasemenea mai stiam ca odata (anul trecut) mireasa din ocazia aceasta, ne vizitase la biserica fara sa stie ca acolo se afla si sotia verisorului ei, sora Angela. Asa ca am considerat ca e ocazia potrivita sa-I fac cadou Cartea Sfanta. Cand i-am oferit Biblia, am vazut bucurie pe fata miresei, dar si dar si un mesaj negativ din partea mirelui, care popate fi vazut si in fotografia care a imortalizat momentul in care mireasa tinea mandra Biblia in maini.

Fotografia este un document care arata cat de greu se predica Evanghelia in Islam. Pentru mine poza aceasta este f sugestiva. Uitati-va la fata mirelui!!! Alaturi de el este Metin. Mireasa s-a bucurat de Biblie, nu si el!

Dupa nici jumatate de ora, o alta ruda a sotului sorei Angela, un sofer de TIR pe care-l cunoscusem mai inainte, a venit cu Biblia in mana, intrebandu-ma daca eu am dat Biblia miresei.

Sa marturisesc deschis, m-am temut in urmtoarele minute, de reactia mirelui sau a rudelor acestuia. Nici acum nu stiu daca am procedat intelept ”fortand” putin nota, oferind ca si cadou o carte rivalizeaza cu Koranul lor, carte care de altfel este recomandata de Koran.

NU stiu cat de mult vei intelege TU din INTAMPLAREA ACEASTA, dar measajul meu este acesta:

-Rugati-va ca Dumnezeu sa ne ajute sa deschidem o librarie adventista, unde sa putem oferi in mod oficial si legal literatura noastra.

Cat despre frumoasa mea Biblie, soferul mi-a cerut permisiunea s-o pastreze el, deoarece nu are Biblie! In cele din urma, Cartea Sfanta a ajuns tot intr-o familie musulmana.

I-am vorbit frumos,am apreciat gospodaria si nepoti care au venit in jurul meu,s in miuntele urmatoare am inceput o discutie cu copii,printre altele i-am inrtebat daca stiu rugaciunea Tatal Nostru sau Inger Ingerasul meu,Copii au dat navala in a se intrece.I-am apreciat,insa batrana inca fulgera trecand in sus si in jos,fiind atenta la discutia care avea loc cu copii.Le-am povestit celor mici o intamplare din biblie si acestia au ramas vrajiti de discutia noastra, pe neobservate si bunica a luat un scaunel si ni s-a alaturat,incet copii s-au retras si batrana a inceput un dialog pasnic destainuindu-si durerea. Printre altele ea spunea “Sunt tare amarata ca mi-au plecat de pe izlaz 3 oi, si de 3 zile nu au mai venit .Auzind acestea i-am propus sa ne rugam ca Domnul sa i le aduca acasa. Ne-am rugat si am plecat.De aici a inceput greul, dupa ce am plecat am oprit masina la iesirea din sat si cu fratele care ma insotea am staruit in rugaciune ca Domnul sa ne asculte pt Slava Lui si credinta batranei.

Asa a lucrat Domnul ca a doua zi dimineata au venit oile acasa singure,toate trei. Am dat telefon si am aflat frumoasa veste.Am multumit Domnului si am continuat sa ne rugam pt acea zona.

La 4 saptamani dupa aceasta intamplare(era la icneputul lunii octombrie 2011) le fac o vizita.De data aceasta am fost primiti bine,Familia era la despanusat porumb.Noi eram imbracati pt vizita, nu pentru a putea munci,insa si asa am luat loc pe un snop de ciocani si am inecpt sa despanusez cot la cot cu ea,astfel sa pot conversa cu batrana.

A fost o discutie binecuvantata am facut apel la inima ei,la care a raspuns potrivit si de asemenea a amintit ca mai are o fata in localitatea vecina si ar dori ca sa-i vizitam si fata.

Ce ziceti de asa lucrare a Duhului Sfant.

Multumesc Domnului pt rugaciunile voastre care sunt ascultate.

Experientele lor ne dau puterea de a merge mai departe. Se implinesc saptesprezece ani de cand am plecat in aceasta nobila lucrare de misiune. Am inteles ca fiecare zi traita pentru cei de langa noi este o zi castigata. Sunt greutati. De multe ori singuratatea ne apasa. Indiferenta celor de langa noi ne doare. Primii ani, cand esti fara alte persoane care sa-ti impartaseasca credinta si viziunea asupra vietii, sunt foarte grei. Saptamana dupa saptamana, inchinarea inseamna doar familia misionarului cu Dumnezeu. Bucuria unui suflet mantuit este insa atat de mare, incat intrece toate celelalte provocari. Daca in cer este sarbatoare, de ce ar fi mai putin pe pamant…Acum la Macin suntem o grupa de douazeci de persoane care se pregatesc pentru marea sarbatoare a cerului. Ne rugam ca anul care vine sa putem construi o mica biserica pentru a ne putea organiza si a fi de folos lucrarii lui Dumnezeu aici. Rugati-va impreuna cu noi!

Savu Isvoras – Macin, Nov. 2011

Dacă adevărata viață începe atunci cand îl primești pe Hristos în inimă, putem spune că Sorina și Gabriel au aproape un an de viață spirituală – la fel ca varsta băiețelului lor Claudiu. Cei trei formează o familie deosebită în localitatea Măcin. De cand Dumnezeu este oaspetele casei lor, viața s-a schimbat foarte mult.

-Sorina: “Cand mă gandesc la viața trăită fără Isus, nu-mi pot aminti nici un lucru frumos. Eram înconjurată de ură, invidie, și minciună. Nici chiar acasă nu aveam liniștea pe care o doream. Programul zilnic era compus în mare parte din manele și scandal. ”

-Gabi: “Eram prinși parcă într-o întrecere a răului. Dacă vecinii aveau muzică zgomotoasă, eu trebuia să o dau și mai tare. Era o viață mizeră. Pe Dumnezeu îl căutam doar la necaz. Deși în copilărie am cunoscut ceva despre El de la părinți, am ajuns la fel de rău ca ceilalți. ” -Sorina: “Pentru mine religia însemna candela și lumanările aprinse. Nu cunoșteam nimic din cuvantul lui Dumnezeu. Mediul în care am trăit era departe de voia Lui. Deși cunoscuții erau declarați creștini, aproape toți beau, fumau, și călcau poruncile sfinte. Cand cineva dorea să fie mai credincios, era luat în batjocură. Viața era o cursă nebună spre nicăieri. Dacă prietenii aveau ceva mai frumos decat mine, mergeam în casă și plangeam. Acum am înțeles că totul este trecător. Nu mă mai interesează această lume tristă. Viața cu Dumnezeu este atat de frumoasă…. E minunat cand mă trezesc și îl văd pe soțul meu că studiază și se roagă. ”

-Gabi: “Primele întalniri de studiu biblic mă plictiseau îngrozitor. De multe ori plecam afară. Soția citea și încerca să mă implice și pe mine. Degeaba. Așteptam să se termine mai repede seminarul ca să plec. Ceva însă s-a întamplat. Băiețelul nostru s-a îmbolnăvit și soția a plecat cu el l-a spital. Eram singur acasă. Am început să citesc Biblia din curiozitate. Imi plăcea din ce în ce mai mult. Cand s-a întors Sorina, eram deja înaintea ei cu studiul.”

-Sorina: “Totul era nou și interesant. Mi-am zis: Dacă o să cred în Dumnezeu nu pierd nimic, dar dacă nu cred pot sa pierd totul. Apoi am observat că viața noastră se schimba cu fiecare zi petrecută langă Dumnezeu. Certurile, cuvintele urate, atmosfera încordată dintre noi, au rămas în urmă și dragostea divină umple acum casa noastră.

-Gabi: “Ajunsesem un hoț. Cand furam mă gandeam că de fapt nu este decat un scurt împrumut. Am nevoie, iau și pun la loc cand o să am mai mult. Dumnezeu a intervenit în viața mea și m-a oprit la timp. Il simt ca pe un Tata bun care este langă mine în fiecare zi. El mi-a oferit mantuirea sa. ” Sorina si Gabi au intrat de curand în legămantul botezului cu Mantuitorul lor. Să ne rugăm ca viața cea nouă să fie fără de sfarșit. Savu Isvoraș – Măcin 2011

- Marinela: “Când am plecat din secţie eram plină de fericire. Știam că nu va fi uşor. Soţul meu Emanuel nu lucra. Băiatul nostru Răzvan este în clasa a doua și sunt multe nevoi. Aveam și diferite datorii la trei bănci. Credeam însă că Dumnezeu nu ne va lăsa. Il iubesc pe El și nu puteam să mai calc Sabatul sfant. Mă simțeam îngrozitor cand mergeam Sambăta la lucru. Acum vreau să mă pregătesc pentru a încheia legămantul botezului. “ Dragostea față de Mantuitorul nu a fost însă mereu în această familie. Ani de zile au trăit străini de harul divin. - Emanuel: “ Cand privesc în urmă, mă gandesc că trăiam în zadar. Viața însemna alcool, tutun, petreceri și certuri urate.

- Marinela: “ De fapt noi nu căutam nimic în viață. Trăiam fără nici un sens, ca mulți alții. Nu îl cunoșteam pe Dumnezeu. Nu mergeam la nici o biserică. Eram străini de tot ce înseamnă credința. Într-o zi ne-a vizitat Bogdan și a început să ne vorbească din Biblie. Deși se frământa să ne explice, noi eram foarte nepăsători. Atunci a spus ceva care m-a șocat: “Dumnezeu ne iubește atât de mult. Noi cum răspundem iubirii Lui?… “ În acel timp fumam. Am luat pachetul de țigări și l-am aruncat imediat. Am hotărat să mă schimb.

- Emanuel: “Eram supărat pe Dumnezeu din pricina multor probleme financiare. Mă rugam ca El să vină pentru a mă distruge și pe mine dar și pe cei bogați și egoiști. Studiind din scriptură, am înțeles că fiecare își are drumul lui în viață. Am fost cucerit apoi de iubirea lui Isus și m-am hotărat sa-L urmez. Am “pierdut“ multe: dureri, alcool, tutun, sărăcie și scandaluri… Sunt un păcătos iar prietenii îmi spuneau că nu mai pot fi iertat. La Dumnezeu am gasit însă salvare. Astazi traiesc o viață nouă alături de El. Familia are acum pace și bucurie. Mai sunt provocări dar trecem împreună peste orice. Sunt recunoscător că Dumnezeu ne-a ales. Nu noi L-am ales pe El. De curând m-am botezat și am primit mantuirea Sa. El s-a îngrijit să pot găsi un loc de muncă cu Sabatul liber. Noi nu meritam atâta har din partea Lui!

Savu Isvoraș – Măcin 2011

Cornel: – Am descoperit postul Speranta TV din întamplare. Într-o noapte, ne avand somn, m-am gandit să pornesc televizorul. Căutam un program mai „special”. Tot butonand telecomanda, am văzut o emisiune interesantă la Speranța TV. Mi-a plăcut și de atunci urmărim amandoi acest post. Una din emisiunile preferate este „Jurnal de credință”. Atatea experiențe frumoase. Misionari care merg cu invitații și carți în diferite zone. Cate o data vorbeam cu sotia: ,,Oare cand vor veni și la noi cu o invitație?,, Timpul trecea si aceste programe ne erau tot mai dragi. Într-o sambată după amiază, în timp ce lucram la masină, două doamne s-au oprit la poartă. După ce ne-au salutat, au scos din geanta o invitatie la un seminar biblic. Era organizat în Măcin de… Speranta TV. Am rămas uimiti. Doamnele au început sa ne explice despre ce este vorba. Pentru noi era acel „ceva” de care aveam atat de mare nevoie. Sambăta următoare, ne-am urcat în masină si am plecat spre adresa de pe invitatie. Am oprit la poartă dar nu am avut curaj sa intrăm. Întarziasem. Din interior se auzea cineva vorbind despre Dumnezeu. Ne-am întors acasă si asteptam sambăta următoare. A doua Sămbătă, cu putin timp înainte de a pleca, cineva m-a rugat sa-l duc cu masina în satul vecin. Am plecat repede. In mod normal este vorba de cateva minute. Drumul de întoarcere avea sa î-mi rezerve o surpriza neplăcută. Inexplicabil, rotile masinii s-au blocat. Timpul trecea si probabil cineva se bucura că nu aveam sa ajungem nici atunci la seminar. A treia săptămană am trecut si pe la mama. Dansa în tinerete a mers la Biserica Evanghelică. A fost bucuroasă să vadă că Dumnezeu o căuta. Am plecat împreuna. Acum am ajuns la timp. Prima impresie a fost foarte plăcută. Desi erau doar cateva persoane, ne-am simtit minunat. Cuvantul lui Dumnezeu se prezenta cu claritate. Totul era diferit în special pentru Florentina. Florentina: – Cand eram mai mică, mergeam cu bunica la Biserica Ortodoxă din cartier. Nu întelegeam nimic din slujbă. Bunica insista totus să merg în fiecare Duminică. Avea argumentele ei: „Dacă mai pupi o icoană, aprinzi o lumanare, o să î-ti meargă bine”. Aici, în capela adventistă, totul era atat de simplu si frumos. Se vorbea despre iubirea lui Iisus pe întelesul meu.

Din ziua aceea, a început aventura cunoasterii pentru cei doi. O cunoastere care avea sa îi provoace la schimbări deosebite. Primii pasi erau mai greoi. Citeau Biblia acasă, dar nu ere deloc usor. Convinsi că trebuie sa urmărească fiecare trimitere a textului, au brevetat o noua metoda de studiu: „cititul Bibiei pe sărite”. De un real folos le-a fost seminarul biblic. Cu fiecare temă găseau răspuns la întrebări si se simteau întariti în dorinta de a-L urma pe Hristos.

Florentina: – ,,Viata noastră se schimba cu fiecare zi petrecuta langă Dumnezeu. Cand am vizitat Biserica Rahova din Brăila, am fost invitati la masă de Ana si Victoras Mihalache. Am fost miscată pană la lacrimi de ceeace am vazut în această familie. Dragostea lor, felul în care î-si vorbeau…totul! Cand ne-am întors la Măcin, vorbeam cu Cornel si plangeam gandindu-ne ce înseamnă de fapt o viată fericită. Acum si în familia noastră domneste pacea si armonia. Sotul este atent cu mine si mă ajuta la treburile casei. Î-mi vorbeste cu dragoste. Am învătat si să ne hranim sănătos. Cornel a biruit patimile alcoolului si tutunului, iar acum este liber. Sabatul a fost o mare provocare. Bunicii lui Cornel, care au fost Evanghelisti, păzeau Duminica. Familia mea, Ortodoxă, mergea la biserica Duminica. De ce se vorbeste aici de Sambătă? Peste tot se lucrează Sambăta. De fapt oamenii nu păzesc nici o zi…A trebuit sa studiem mai mult pană cand am înteles că sabatul este darul lui Dumnezeu încă din gradina Edenului. Binecuvantări speciale ne sunt oferite în acestă zi.

Cornel: – Hotarerea noastra de a-l urma pe Isus i-a bulversat pe cei apropiati. Colegii de muncă spuneau că am înnebunit. Cei din familie ne amenintau că nu vom mai primi nici un sprijin din partea lor. Pentru toti argumentul cel mai puternic a fost viata noastră transformată de Dumenzeu. Este greu de înteles împotrivirea si ura fată de cineva care începe o viată nouă langă Dumnezeu. Oamenii te batjocoresc cand nu mai furi, nu minti, nu bei, nu mai trăiesti în mizerie. Nimeni nu zice nimic cand viata se transformă in ruină. De fapt esti privit ca un bun crestin orice ai face… Iubirea si întelegerea din familia noastră, a linistit spiritele. Noi vrem sa mergem înainte. Iubire lui Dumnezeu ne-a cucerit inimile. În El avem iertare, bucurie si sperantă.

Povestea lor de dragoste cu Dumnezeu tocmai a împlinit un an. De curand Cornel si Florentina s-au unit cu Hristos prin botez. Experienta lor este înca o dovada că undeva, cineva asteaptă o rază de sperantă. Este nevoie doar de un mesager care să o poarte pană acolo!

Savu Isvoras – Măcin 2011

- “Îmi doream să am cat mai mult, povestește Bogdan. Credeam că odată cu acumularea bunurilor materiale va veni și împlinirea sufletească. Nu a fost așa. Am ajuns să trăiesc ca toți ceilalți fără nici un sens. Apoi, am trecut printr-o perioadă nefastă. Nimic nu mai mergea bine. Sănătatea era șubredă și nu știam ce să facem.”

Necunoscandu-L pe Dumnezeu, cei apropiați i-au îndrumat să caute ajutor de “specialitate”. Așa au plecat pe un drum necunoscut. Seară aceea rece și întunecată de primăvară, se potrivea de minune cu starea celor doi. Siluetele lor înalte se observau îndreptandu-se grăbit spre destinație.Vantul rece îi făcea să meargă zgribuliți. Deși ar fi vrut să se poată încălzi unul de altul, nu se putea. Instrucțiunile erau clare. Pană la miezul nopții, trebuiau să ajungă la cele trei fantani din oraș, să nu vorbească cu nimeni și nici unul cu altul. Pășeau grăbiți și amărați în noapte….Într-o altă seară, înarmați cu o mătură, un topor și semințe de varză, trebuiau să meargă la casa vrăjitoarei. Aceasta, în urma unor incantații, le-a transmis mesajul care i-a bulversat. Mai aveau de trăit doar o lună! Ca să se facă bine, trebuiau să parcurgă un întreg ritual. După cateva ședințe în care bani și diverse lucruri s-au transferat în casa ei, nu se observa nici o schimbare în ceea ce privește sănătatea celor doi. Au început însă să vadă cu claritate șarlatania căreia îi căzuseră pradă. Au plecat dezamăgiți. În acest timp Dumnezeu îi căuta. - Mirela: ”Pentru mine, Dumnezeu era roata de rezervă. Mă gandeam la El doar cand ajungeam foarte jos și nu mai aveam nici o scăpare. Erau păcate pe care le regretam, dar apoi o luam de le capăt. Într-o zi, am aflat de la Cornel și Florentina că există în oraș o biserică în care poți descoperii adevărul lui Dumnezeu. L-am luat pe Bogdan și am plecat acolo curioși. În prima vizită ne-am simțit destul de stingheri, dar ne-a plăcut. Apoi, am început să studiem Biblia. Așa am descoperit planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Ascultand de cuvantul Sfintei Scripturi, familia și-a găsit echilibrul. Acum domnește iubirea si armonia în casă. Aș dori sa spun cat de mult a însemnat pentru noi Mihaela și Vali Mușat din Brăila- Rahova. Familia lor ne-a fost un model. Nu mai văzusem așa ceva. Felul în care se purtau unul cu altul ne-a impresionat profund. Ei ne-au încurajat și ne-au fost alături în momentele grele.”

- Bogdan: ”Viața noastra s-a schimbat cu totul de cand îl urmăm pe Dumnezeu. Comportamentul, vorbirea, raportarea față de muncă, relațiile … totul! Acum trăim cu ochii deschiși. Vedem cu claritate drumul pe care trebuie să îl urmăm. Nu mai suntem asemenea oilor care se lasă conduse de turmă. Avem pace cu Dumnezeu și speranța vieții veșnice. Cand am citit Apocalipsa, am ințeles că nu te poți juca cu viața. Trebuie să te decizi de partea cui ești. Nu spun că este ușor. Presiunea grupului o simțim mereu. Prietenii ne-au spus că ne-am închis viața. Alții cred că este doar un capriciu de moment: “O să v-ă treacă în cateva luni”, ne spuneau chiar cei din familie. Noi am descoperit însă adevărata fericire. Privim la viața lor zbuciumată, plină de tensiune și nu vrem să ne mai întoarcem din drum.”

- Mirela: ”Prima carte pe care am citit-o din Biblie, a fost Iov. M-a mișcat profund. Atunci am înțeles că a fi creștin adevărat nu este o glumă. Dacă voi fi și eu încercată, ce voi face?….Apoi, inima mi-a fost cucerită de iubirea lui Isus. La El am găsit iertare și pace. M-am hotărat să îl urmez pe Dumnezeu, pentru că El mi-a făcut viața frumoasă. Acum avem un viitor și o nădejde.” De curand, cei doi și-au unit viața cu Isus prin Botez. Rugăciunile noastre îi pot susține pe drumul credinței.

Savu Isvoras – Măcin 2011

De câte ori trebuie să repetăm o discuţie cu privire la aceiaşi problemă? Ori de câte ori este nevoie, dar nu de prea multe ori ca să nu ne plictisim, răspunse tuşa Tanţa privind în jos ca şi când ar fi interesat-o imprimeul covorului . Ceilalţi au început a râde iar unul dintre ei îi puse întrebarea: Cum ,tuşă Tanţo, vrei să spui că ne plictisim sau ne deranjează ceea ce învăţăm? Nu frate, nu mă deranjează, dar acum n-o să vorbim toată ziua despre „dezbracă-te şi îmbracă-te, că doar nu am venit aici să ne culcăm şi trebuie să ne dezbrăcăm de hainele astea si să ne îmbrăcăm în cămaşă albă de noapte. Am înţeles destul de bine că cine a furat până acum să nu mai fure, cine a minţit să nu mai mintă. Păi ce, nu zice tot la fel şi Biblia? Nu scrie acolo „să nu minţi”, „să nu furi”, „să nu comiţi adulter” şi toate celelalte? E destul de clar. Dar ştiţi ceva, daca acum am învăţat ca nu trebuie sa mai fur şi nici la anul şi nici peste zece ani, dar odată şi odată poate eşti încolţit şi strâmtorat de vreo problemă o să iau şi eu o traistă de struguri de la altul că doar n-o fi foc. Gabi, care era foarte atent, îi zise: tuşă Tanţo, acum nu e foc dar o să te ardă focul şi nu cum te-ai ars tu când ai luat tigaia încinsă în mână ci te va arde un foc veşnic.

Oamenii se pot deprinde cu moduri de trăire păcătoase atât de adânc înrădăcinate în fiinţa lor încât se simt confortabil cu ele şi ajung să le practice în mod inconştient. Astfel de tipare trebuie schimbate folosind metodele biblice căci altfel ele revin şi după un an sau zece ani. Schimbarea unui om nu constă în schimbarea unei activităţi (motivată sporadic şi temporar de anumite condiţii) ci implică dezvoltarea unui tipar ca parte a ţesăturii vieţii persoanei care produce acele acţiuni indiferent de condiţii. De aceea se spune că unii oameni ţes pânze de păianjen (…şi ţes pânze de păianjen. Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie. Isaia 59: 5,6.), iar alţii ţes în războiul cerului (Războiul de ţesut al cerului ţese o urzeală mai fină, şi totuşi mai rezistentă, decât poate fi ţesută de orice război pământesc. Rezultatul nu este o pânză, ci o ţesătură rezistentă ce va suporta uzura probei şi încercării A.H.113).

Deci, când un hoţ nu mai este un hoţ? Când încetează să fure? Nu, nicidecum nu. Nu există nici o asigurare că un hoţ care nu mai fură a încetat să mai fie hoţ.

Dumnezeu porunceşte schimbarea copiilor Lui, şi ne-a pus la dispoziţie şi modalităţile şi mijloacele pentru a o realiza. Pentru realizarea schimbării trebuie să aibă loc o dezbrăcare şi o îmbrăcare, spune Pavel în Efeseni cap. 4. Aceşti doi factori (dezbrăcarea şi îmbrăcarea) trebuie să fie întotdeauna prezenţi pentru a realiza o schimbare autentică. Dezbrăcarea nu va fi permanentă fără îmbrăcare, iar îmbrăcarea este ipocrită şi temporară dacă nu este însoţită de dezbrăcare.

Să mai repetăm odată întrebarea: Când un hoţ încetează să fie hoţ? Iată ce ne spune Inspiraţia în Efeseni cap 4:22 şi 24. să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu. Iar soluţia divină este următoarea: Cine fura, să nu mai fure (dezbrăcarea); ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit (îmbrăcarea), v.28. Aşadar, un hoţ este tot hoţ dacă doar a încetat să mai fure. Dar după ce s-a pocăit împlineşte şi partea a doua a versetului lucrând în mod cinstit şi învaţă binecuvântarea dărniciei, el nu mai este hoţ. El se dezobişnuieşte de furat numai atunci când învaţă să muncească şi să împartă cu alţii ceea ce are.

Metoda lui Isus de învăţare, în care ucenicul trebuie să devina ca şi stăpânul lui (Luc.6:40.), implică acest proces cu doi factori: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (dezbrăcarea), să-şi ia crucea şi să Mă urmeze (îmbrăcarea). (Mat. 16:24.).

Tuşa Tanţa a rămas surprinsă atunci când au fost explicate şi principiile de dezbrăcare de minciună, al vorbirii de rău şi al cuvintelor stricate şi toate celelalte si îmbrăcarea cu dispoziţia de a binecuvânta, sau a rosti cuvinte care îi zidesc pe alţii. Nu a reuşit să-şi stăpânească întrebarea: şi toate acestea trebuie să le facem noi care mărturisim că suntem creştini aşteptători ai Domnului…..? Tu, stimate cititor, ce zici?

Acesti frati venisera in vizita si inainte de inceperea serviciului divin stateam de vorba expimindu-mi bucuria pentru pezenta lor. Tocmai gustam prezenta Divina impreuna cu ei disutind citeva lucruri din Biblie cind dialogul nostru este intrerupt de prezenta unei femei de aproximativ 50 -53 de ani. Foarte sfioasa si cu tot trupul trmurind ne saluta cu „buna dimineata”. Am raspuns salutului si fixind-o cu privirile am observat ca acel tremurtat nu era din cauza emotiilor nici din cauza frigului ci pentru ca femeia este bolnava, suferind de Parkinson. Cu o seriozitate profunda ne fixeaza cu privirile iar cu glasul pierdut isi exprimina dorinta vie a inimii sale; si se aude intrebarea: As vrea sa vin si eu, ma primiti si pe mine?” In clipa aceea mi-a trecut prin minte ca uneori poate ocolesc marea si uscatul ca sa fac un prozelit iar de aceasta data iata ce minune a facut Dumnzeu. „Ma primiti si pe mine„ ce fel de cuvinte sunt acestea? Unde am fi putut noi sa o primim pe aceasta femeie iubita de Dumnezeu? Ce cauta si ce nevoi are ? Ce am putea sa ii oferim noi? Toate aceste intrebari imi veneau ca o avalansa in minte. L-am privit pe fratele Mirel si pe fratele Dan si ceva din mine a izbucnit asemenea unui vulcan.

Femeia s-a simtit apropriata , am citit aceasta in zimbetul ei pentru ca la auzul cuvintelor”da poti veni oricind „ a zimbit si s-a grabit la magazin unde plecase sa-si cumpere piine. Dupa un sfert de ora a venit si foarte sfioasa s-a asezat pe scaunul de linga usa. I-am urat un bun venit si in pauza am stat de vorba cu ea. Femeia a urmat un an de zile la biserica martorilor lui Iehova si cu multa amaraciune in suflet s-a retras cautindu-l pe Cel Sfint in alta parte.

Acest copil al lui Dumnezeu are un trecut care i-a provocat multa durere si cauta mingiiere la Cel ce poate sa-I ofere, insa ea stie ca aceasta poate veni prin oameni. E greu sa gasesti astazi un om care sa te asculte macar, si cu adevarat sa se gindeasca la tine, nu mai zic „sa te si ajute”. . Am auzit despre voi si va spun sincer ca am nevoie de adevarati frati si surori de aceea nu am putut sa ma stapinesc astazi de dimineata cind v-am vazut la poarta. Fratilor, sufletul meu este plin de amaraciune si atunci cind ma gindesc la Dumnezeu parca ma linistesc. De aceea vreau sa vin si eu aici unde se vorbeste despre Dumnezeu. Dupa amiaza nu a mai putut sa vina pentru ca boala nu-i pemite sa faca mult efort. Am vizitat-o in urmatoarea saptamina la casa ei, unde am discutat mai multe lucruri si ne-am rugat impreuna. La despartire am lasat-o plingind, insa stiu ca era plinsul bucuriei inimii ei.

Domnul fie laudat. Amin!

Daca erai printre noi si te asezai in fata biserici pe treptele de la usa de intrare, puteai observa cum pasii grabiti ,dar siguri ai prietenilor nostrii, inaintau cu hotarire la ora de rugaciune din dimineata sabatului.

Privesc peste cei adunati deja si-i numar in gindul meu. Eram parca toti si fratii botezati dar si prietenii, de curind veniti printre noi si MILTO, si ELENA, si ION si FLORICA

Dupa cintarea de deschidere, dincolo de usa de la intrare se aud citiva pasi si parca o voce care rosteste incet: ” ESTE CASA DOMNULUI ”, casa de rugaciune – usa se deschide incet si incepe sa-si faca loc printre noi o doamna, un barbat, un batrin si un baietel. I-si ocupa locurile cu-n sentiment de deosebit respect si asculta Cuvintul. Priveam pe fetele celor noi veniti si puteam citi pe chipul strainei o bucurie ce depasea orce imaginatie, insotita de zimbet si multumire. Incercam sa inteleg dimensiunea dragostei manifestata astfel si nu intelegeam pre multe.

Din fire nu sint un curios, dar ca misionar trebuie sa fiu atent la fiecare gest, la fiecare mimica si dupa caz sa pot lega o conversatie prin care sa-mi apropii noii prieteni. Asa am inceput in pauza care a urmat sa leg o conversatie cu noii veniti.

Doamna pe al carui chip citisem bucuria, multumirea, si recunostinta era LAURA FERBINTEALA psiho terapeut, membra adventista a bisericii din Bucuresti. Venise impreuna cu sotul si baietelul in vizita la bunici si ardea de nerabdare sa vada implinire unei rugaciunii facute in urma cu aproape 15 ani .

Am fost incintat sa aud marturisirea sorii LAURA: Am devenit membra a biserici Adventiste din Bucuresti in urma cu 15 ani . De cind am primit adevarul si-am fost botezata , m-am rugat Domnului sa-mi descopere Slava Sa si sa lucreze , EL pe caile cunoscute de EL , ca-n strada unde am copilarit si de unde apoi am plecat, SA POATA SA SE RIDICE O BISERICA ADVENTISTA prin care oamenii locului, sa-L poata cunoaste pe ACELA care ne-a iubit si ne iubeste ,pe Acela care poate sa ne mintuiasca din pacat si sa ne ofere CERUL, VESNICIA si O VIATA NOUA IN ISUS HRISTOS.

Multumesc Domnului ptr. Bogatia Harului Sau care implineste miraculos rugaciunile copiilor Sai , care prin lucrarile minunate ale Slavei Sale descopera permanent oamenilor dragostea sa. EL mi-a ascultat rugaciune sufletului meu si astazi laud pe Domnul ptr aceasta Biserica frumoasa de pe strada mea din com. Teleorman .

Domnul sa binecuvinteze pe cei care au renuntat la ei, care au oferit din venitul lor, pe cei care au trudit, ptr. ca prin ei Domnul sa-si poata incheia lucrarea si-n comuna mea.

Marturisesc ca aceasta experenta mi-a ajutat mie MARIN DAN sa lucrez ptr DOMNUL cu si mai multa convingere ca EL are planuri de multe ori necunoscute de om si foloseste orce metoda spre a Se descoperi pe SINE ca Dumnezeu iubitor.

Întâlnitea cu directorul Şcolii din Tunari, m-a impresionat foarte mult. Un om deschis, amabil, fost credincios, iar acum se declara aproape ateu… Din primele cuvinte ale discuţiei, mi-am dat seama că vom putea colabora frumos. I-am prezentat oferta noastră de seminare pentru elevi şi profesori. A fost de acord să colaborăm. Apoi i-am spus despre oferta de carte a Editurii Viaţă şi Sănătate, după care i-am prezentat pe rănd câteva cărţi…

Pentru că fumează a ales „Adio ţigări!”, apoi alte câteva titluri de sănătate, plus cartea „Minte, caracter, personalitate”. Am discutat despre probleme de sănătate, iar la acest capitol stătea foarte rău… Când mi-a spus rezultatul unor analize, am fost foarte uimită privindu-l… şi aproape fără să vreau am exlamat: „Cred că Dumnezeu vă iubeşte foarte mult!” La care s-a uitat atent şi mi-a zis: ”Oare?” „ De ce vă îndoiţi?” l-am întrebat. A tăcut câteva clipe şi aproape plângând mi-a spus: „Singurul meu copil a murit într-un accident la 17 ani!… Acesta este motivul care mă face să fiu aproape ateu!” Şi discuţia de aici a trecut pe un tărâm spiritual. A primit cu bucurie cartea „Calea către Hristos”, apoi i-am prezentat „Tragedia veacurilor” şi „Viaţa lui Isus”, din catalog, rugându-l să se gândească la ele pe viitor… La timpil stabilit am mers din nou la Şcoală, de data aceasta pentru a prezenta seminare de sănătate şi educaţie elevilor. Când m-am întors de la clase, am trecut din nou pe la biroul domnului director ca să-i povestesc cum a decurs programul pentru elevi şi să stamilim clasele pentru urmatoarea zi. Chiar înainte de a pleca, mă întreabă ce cărţi mai am în geantă. Aveam doar cărţi de educaţie şi reviste… Mi-a cerut să vadă din nou catalogul, ca să-mi spună ce carte mai vrea. M-a întrebat: „Despre ce carte mi-aţi vorbit data trecută?” Am deschis la „Viaţa lui Isus” şi „Tragedia veacurilor”. A privit atent şi mi-a spus: „Vreau aceste cărţi!” L-am rugat să întoarcă pagina catalogului, unde este prezentat tot setul „Conflictul veacurilor”, şi până să apuc să spun mai multe detalii, îmi spune foarte hotărât: „Le vreau pe toate!”

Pentru câteva clipe am rămas mută de uimire, I-am multumit lui Dumnezeu în gând… Şi pentru că eu nu am spus nici-un cuvânt câteva clipe, domnul director a spus: „Ce, credeţi că eu nu citesc astfel de cărţi!?” „O, nu! Mă bucur foarte mult pentru această alegere! Sunt convinsă că aceste cărţi vă vor fi de mare folos!” I-am promis că-i voi aduce setul de cărţi şi mă voi ruga pentru dumnealui. A doua zi m-am prezentat la Şcoală dar, nu aveam setul… Foarte nerăbdator m-a întrebat de cărţi… I-am promis că le va avea în următoarea zi şi aşa a fost. Aveam programat seminar la clasă de la ora 8.00, şi la 7.45 am ajuns deja în biroul domnului director cu toate cărţile pa care le dorea… S-a bucurat mult. Între timp a intrat o doamnă învăţătoare… A privit atentă cărţile şi a îmtrebat pe un ton puţin ironic: „Şefu, te pocăieşti?” Domnul director s-a uitat lung, a tăcut câteva clipe şi apoi a spus: „Şi…, ce e rău în asta!?” Am toată convingerea că Dumnezeu îl va purta în dragostea Sa pe acest om şi mai departe! Şi mă rog să înţeleagă aceasta dragoste şi să o accepte!

——-

Zilele au trecut şi se apropia vacanţa… Eram din nou în misiune în această localitate, unde am întâlnit şi reîntâlnit oameni deosebiţi, oameni care într-adevăr îl cautau pe Dumnezeu! M-a impresionat o doamnă care mi-a spus că i-am făcut o mare bucurie pentru că am discutat despre sănătate, i-am efectuat câteva teste medicale, dar cea mai mare bucurie a fost faptul că s-a înscris gratuit la cursul de studii biblice prin corespondenţă „Sola Scriptura”. Înainte de a ne despărţi ne-am rugat împreună, ne-am îmbrăţişat şi am încurajat-o să studieze Biblia şi să se roage… I-am oferit cadou căteva carţi şi o revistă de sănătate… Avea lacrimi în ochii şi nu mai contenea spunând ce mare bucurie i-am făcut!

În timpul vizitei noastre, la Udeşti o grupă de credincioşi se ruga continuu pentru noi, fapt care ne-a dat putere, iar atât eu cât şi fratele pastor eram în zi de post şi rugăciune pentru lucrarea aceasta.

După ce ne-am rugat în casă, a fost chemată şi tânăra, care avea o privire pe care nu o pot descrie în cuvinte. În primăvara anului 2010, fusese victima unui viol în casa în care era bonă şi de atunci a început calvarul; a fost internată la Iaşi, dar fără nici un rezultat, ba chiar lucrurile s-au înrăutăţit. După mai multe discuţii, a spus că vrea să fie ca înainte, i-am sugerat să arunce ţigările în foc, lucru pe care l-a făcut, şi după ce vom citi un psalm, am propus să ne rugăm toţi pe rând şi cu greu am smuls promisiunea că se va ruga şi ea. Nu o făcuse de mult şi… s-a rugat. A doua întâlnire. Fiind Sabat, fratele pastor era la adunarea din Dumbrăveni şi nu a putut veni, dar m-a asigurat că întreaga comunitate se va ruga pentru noi şi pe lângă frăţietatea din Dumbrăveni am fost susţinuţi în rugăciune şi de comunitatea Udeşti, grupele Bursuceni şi Vereşti.

A fost ceva mai bine, chiar a schiţat câteva zâmbete. Ea trebuia să citească câte un psalm în fiecare dimineaţă, dar s-a poticnit la psalmul 4 şi atunci am spus: „Nu-i nimic, continuăm de aici. Domnul te va ajuta!”

A doua sâmbătă am fost la inaugurare la Dorneşti şi nu am putut fi prezent la ei. Duminică primesc un telefon. – Mă scuzaţi că vă deranjez, dar vreau să vorbesc cu dumneavoastră. – Spune tot ce vrei, Violeta, te ascult. – Simt că vreau să mă pocăiesc; mă poate ierta Domnul? – Poate, sigur că poate şi vrea mai mult ca oricine acest lucru pentru că El a murit pentru tine. Mâine voi veni la voi. – Frate Mugurel, când vorbesc cu dumneavoastră parcă vorbesc cu Dumnezeu. – Mă bucur, dar să nu mai spui asta, vorbim mai multe mâine.

A treia întâlnire. Am plecat cu soţia, dar fraţii mei evanghelişti erau la grupă în satul Plăvălari şi se rugau pentru noi. Minune! Nu mai avea acea privire şi a zâmbit foarte mult. De data aceasta se poticnise la psalmul 13, dar am încurajat-o să continue.

De două luni nu ieşise din casă, îi era teamă să o facă; ultima dată fusese la Policlinică. La plecare, am îndemnat-o să vină cu părinţii sâmbătă la adunare. La început a motivat că se teme, dar după ce i-am spus o povestioară din care a înţeles că Fratele cel mare, Domnul Isus, o ţine de mână şi după ce soţia mea i-a promis că-i va pregăti un tort, a zis că va veni.

Cu o seară înainte, avusesem un vis. Eram responsabil cu repararea unei case dărăpănate, iar muncitorii reuşiseră să termine pereţii şi acoperişul. Abia aştept ziua în care voi vedea „casa terminată”. Domnul şi numai Domnul poate să facă acest lucru. Amin!

Evanghelist Rusu Mugurel, comunitatea Udeşti, judeţul Suceava.

Pana in urma cu cateva luni nu a intrat niciodata intr-o biserica neoprotestanta. ( evanghelica ) In urma cu un an, a pierdut totul, familie, casa etc, ajungand sa doarma pe strada si in parcurile din Oradea. Bolnav si abandonat de toti, dupa 64 de zile a gasit adapost la Dumbrava unde este si la ora actuala.

A fost adanc impresionat cand a vazut ca oameni necunoscuti se implica in ajutorarea celor aflati in nevoie. ” Nu am crezut niciodata” spunea el “ca oamenii pot sa se ajute asa unii pe altii, fara sa astepte sau sa primeasca ceva in schimb”. Convingerile lui de ateu s-au prabusit rand pe rand, iar dupa ce a inceput sa frecventeze biserica a hotarat sa se boteze.

Acum, este membru al bisercii adventiste de ziua a saptea si se bucura de alegerea facuta.

Când am încercat să discut cu ei, mi-au mărturisit că preotul le-a spus să nu mai primească literatură din partea noastră, nici să nu ne mai primească prin curţile lor, iar dacă mai au vreo legătură cu noi, nu vor mai primi împărtăşania la biserică.

Aici vizitam foarte des o bătrânică singură, bolnavă şi neputincioasă. Se bucura tare mult când o vizitam şi îi vorbeam despre Dumnezeu.

Îmbolnăvindu-se foarte tare, a fost luată de o vecină pentru a avea grijă de ea. Am încercat să-i facem o vizită la acea familie. Spre surprinderea mea, acea femeie ne-a făcut o primire călduroasă şi ne-a invitat în casă. Când am intrat, am avut o mare bucurie pentru că acolo erau adunate şapte persoane. S-au bucurat de prezenţa noastră, ne-au pus întrebări, am cântat, ne-am rugat, iar la plecare le-am oferit câte o carte. Deseori suntem chemaţi să ne susţinem convingerile religioase şi de fiecare dată vedem cum Domnul ne întăreşte neputinţele şi spulberă împotrivirile.

În prezent ţinem legătura cu aceste persoane, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece avem cumpărat terenul pentru a construi o casă de rugăciune, sperăm să reuşim să salvăm cât mai multe suflete.

Evanghelist Văraru Mihai, comunitatea Udeşti, judeţul Suceava

De atunci atmosfera s-a schimbat, facem studii biblice în familie, s-au hotărât să încheie legământul cu Dumnezeu. Sabat de Sabat participă la serviciile divine, copiii sunt fericiţi, iar acum, când scriu aceste lucruri, ei participă seară de seară la săptămâna de rugăciune. Ca rezultat şi mama a început să vină la adunare. Cred că vrăjmaşul va mai încerca, dar victoria va fi de partea lui Dumnezeu. Sunt multe experienţe pe parcursul întâlnirilor cu ei, dar Domnul fie lăudat pentru ceea ce a realizat.

Tipa Ilie

Oastea Domnului, a început să fie prigonită peste măsură de soţul ei.

De multe ori soţul o bătea, o scotea afară din casă, dar ea venea în continuare fără teamă la Biserică. Bătută, învineţită, cu dinţii scoşi, dar nu şi-a pierdut încrederea că Dumnezeu va face o minune cu soţul ei.

Comunitatea s-a rugat împreună cu ea în fiecare Sabat şi la fiecare întâlnire în grupele de studiu şi rugăciune. Când am făcut prima vizită acestui om, am fost respinşi categoric şi foarte urât. Dar încetul cu încetul, rugăciunile sorei Maria şi rugăciunile Bisericii au fost ascultate. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a început să-i schimbe inima acestui soţ prigonitor.

L-am vizitat din nou şi nenea Lazăr, căci aşa îl cheamă, a avut altă atitudine. L-am invitat la grupa de studiu biblic şi nu după mult timp inima acestui om a început să se schimbe, devenind nu numai un om temător de Dumnezeu, dar şi un soţ respectuos.

În prezent, prin harul lui Dumnezeu, dintr-un prigonitor a devenit un fiu al lui Dumnezeu care participă regulat la grupa de studiu biblic din satul său Plăvălari, dar vizitează şi Biserica din Udeşti de câteva luni de zile.

Într-o seară, la grupa de studiu biblic, mişcat de Duhul lui Dumnezeu, a spus cu lacrimi: „Îl iubesc pe Isus, a murit în locul meu, vreau să fiu iertat, să închei legământ cu Domnul Isus prin botez şi să fiu mântuit”.

Această schimbare a caracterului acestui om a dus la o forfotă în întregul sat. Oamenii din Plăvălari spun: „Dacă acest om s-a pocăit, înseamnă că se pocăieşte tot satul!”

Domnul schimbă inimi pentru Cer. În fiecare zi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea putere ca prin Duhul Sfânt să îndrept cât mai multe inimi către izvorul mântuitor de la Golgota.

Evanghelist Ţan Dorin, comunitatea Udeşti, judeţul Suceava

După mai multe discuţii, a spus că vrea să fie ca înainte, i-am sugerat să arunce ţigările în foc, lucru pe care l-a făcut, şi după ce vom citi un psalm, am propus să ne rugăm toţi pe rând şi cu greu am smuls promisiunea că se va ruga şi ea. Nu o făcuse de mult şi… s-a rugat.

A doua întâlnire. Fiind Sabat, fratele pastor era la adunarea din Dumbrăveni şi nu a putut veni, dar m-a asigurat că întreaga comunitate se va ruga pentru noi şi pe lângă frăţietatea din Dumbrăveni am fost susţinuţi în rugăciune şi de comunitatea Udeşti, grupele Bursuceni şi Vereşti.

A fost ceva mai bine, chiar a schiţat câteva zâmbete. Ea trebuia să citească câte un psalm în fiecare dimineaţă, dar s-a poticnit la psalmul 4 şi atunci am spus: „Nu-i nimic, continuăm de aici. Domnul te va ajuta!” A doua sâmbătă am fost la inaugurare la Dorneşti şi nu am putut fi prezent la ei. Duminică primesc un telefon. – Mă scuzaţi că vă deranjez, dar vreau să vorbesc cu dumneavoastră. – Spune tot ce vrei, Violeta, te ascult. – Simt că vreau să mă pocăiesc; mă poate ierta Domnul? – Poate, sigur că poate şi vrea mai mult ca oricine acest lucru pentru că El a murit pentru tine. Mâine voi veni la voi. – Frate Mugurel, când vorbesc cu dumneavoastră parcă vorbesc cu Dumnezeu. – Mă bucur, dar să nu mai spui asta, vorbim mai multe mâine.

A treia întâlnire. Am plecat cu soţia, dar fraţii mei evanghelişti erau la grupă în satul Plăvălari şi se rugau pentru noi. Minune! Nu mai avea acea privire şi a zâmbit foarte mult. De data aceasta se poticnise la psalmul 13, dar am încurajat-o să continue.

De două luni nu ieşise din casă, îi era teamă să o facă; ultima dată fusese la Policlinică. La plecare, am îndemnat-o să vină cu părinţii sâmbătă la adunare. La început a motivat că se teme, dar după ce i-am spus o povestioară din care a înţeles că Fratele cel mare, Domnul Isus, o ţine de mână şi după ce soţia mea i-a promis că-i va pregăti un tort, a zis că va veni.

Cu o seară înainte, avusesem un vis. Eram responsabil cu repararea unei case dărăpănate, iar muncitorii reuşiseră să termine pereţii şi acoperişul. Abia aştept ziua în care voi vedea „casa terminată”. Domnul şi numai Domnul poate să facă acest lucru. Amin!

Evanghelist Rusu Mugurel, comunitatea Udeşti, judeţul Suceava

Le-am mulţumit pentru că au venit şi i-am întrebat dacă pot să-i vizitez. La scurt timp am făcut o vizită împreună cu soţia şi i-am invitat la grupa noastră. La sfârşitul lunii am mai făcut o vizită cu soţia mea şi în acel sabat am simţit o mare bucurie când mi-au spus că au hotărât ca de sabatul viitor să vină la grupă. Aşa s-a şi întâmplat, au venit şi vin în continuare la grupă iar în sabatul din 18 iunie am participat cu toată grupa de la Cernetu la programul comunităţii din Calomfireşti.

Această familie şi-a exprimat intenţia de a fi reprimiţi în biserică. Acum aşteptăm şi ne rugăm pentru ca hotărârea să fie luată. Dumnezeu să binecuvânteze aceste suflete şi să-i conducă în staulul Său.

Amin!

Lazar Nicu

Sâmbăta, împreună cu alte persoane din lume îi iau la adunare la Galaţi. Domnul Virgil, proprietarul casei unde ne adunăm, este animat de un spirit misionar. Vorbeşte oamenilor din sat de noua credinţă pe care soţia lui a primit-o. La ultima întâlnire pe care am avut-o vineri seara, pe 3 iunie, a mai adus două persoane, pe lângă celelalte care vin deja. Printre cei invitaţi de el, un bărbat pe nume Vladimir se distinge prin dorinţa de a spune şi altora ce se întâmplă la întâlnirile de rugăciune. Îmi spunea: „Domnule, ar trebui să vină cât mai multe persoane: eu, cu cine mă întâlnesc, le spun că aici am aflat numai adevăruri; am fost şi la penticostali, dar nu mi-a plăcut. Aici am venit de prima dată şi mi-a plăcut foarte mult, de aceea le spun şi altora.” Pe de altă parte, domul Virgil le spune oamenilor care caută să-l denigreze că nu-i în stare să-şi ţină femeia acasă: „Măi, voi auziţi? – le spun oamenilor – eu am fost acolo, am văzut, mi-a plăcut şi de aceia i-am dat voie soţiei mele.”

În comună mai am şi alte suflete cu care lucrez, dar care nu sunt în această grupă: în Cişmele, în Mihail Kogălniceanu. De aceea a apărut necesitatea găsirii unui loc de închinare. Pe lângă bucurii avem parte şi de multe necazuri. Pe 4 iunie, 8 persoane din Smârdan au promis că vin la adunare la Galaţi, dar a venit doar o singură persoană. Stând de vorbă cu ele ulterior, mi-au spus ce necazuri au venit peste ele vineri seara. Mi-am dat seama că cel rău i-a împiedicat. Sunt la început de drum şi nu au putere. I-am îmbărbătat şi încurajat să rămână pe cale. Rugaţi-vă pentru ei.

Arişan Ion