Prin păcatul meu, blestemul
A căzut peste pământ,
Dar iubirea Trinităţii
S-a-ntrupat al Său Cuvânt,
Să întoarcă-a mea ţărână
Către viaţa, din mormânt.
Dreptul de-a fii eu stăpânul
Hărăzit de Creator,
L-am schimbat cu Răzvrătitul
Pe un post de muritor;
Dumnezeu plăti cu Sine
Vina mea de trădător.
Ochii când a-nchis Divinul,
Vreme cam de ceasuri, trei,
A murit pe cruce Fiul
La un loc cu cei mişei,
Să recapete lumina
Veşniciei, ochii mei.
Când în Eden, răzvrătirea
Face spărtura de moarte,
Blând Creatorul soseşte
Plin de-a iubirii dreptate;
Aerul care aleargă
Dându-şi pios reverenţa
De evanghelie sfântă,
Clar îi anunţă prezenţa.
Cel căutat îşi ascunde
Vina-ntre frunzele crude,
Harul acoperă-n lacrimi
Crucea din scuzele nude.
Pentru nuntă, din iubire,
Lucrând şase zile, Tata
Se opri pentru-o privire…
Se-nserează, totu-i gata:
“Să desăvârşim lucrarea
Bucurându-ne în tihnă,
Ziu-a şaptea e chemarea
La sfinţire şi odihnă!”
Da, odihna Trinităţii
I-a fost nunţii sărbătoare,
Oferind umanităţii
Sanctuar de-asemănare.
“Sfânt altar de împreună,
Veşnic binecuvântată
Ziua-a şaptea să rămână!”,
A rostit Divinul Tată.
Coroană de slavă și cinste
Îți puse pe cap Dumnezeu,
Să fii peste lumea creată
Ispravnic al Numelui Său.
Să aperi grădina iubirii
Și tot ce-ai numit pe pământ,
Veghind, să te-arăți peste toate
Ispravnic al Numelui sfânt.
Să poți demonstra că ți-e Tată,
Parafa odihnei ți-a dat,
Căci vrea să rămâi, peste glie,
Ispravnicul vieții curat.
Cuvânt de veșnică rostire
Adună pulberi de țărână,
Asemănare de iubire
Peste creație stăpână.
Un ajutor ce nu există
I-a dat să vadă, Trinitatea,
Trecând perechile-n revistă:
Nu-i bună, deci, singurătatea!
Din coasta ei, Divinul face,
Altar de nuntă în privire,
Un singur trup, din doi, să-mbrace
Sfânt legământ de-nveșnicire.