Revelatia generala, cuprinde lucrurile create din jurul omului, din natura si propria fiinta a lui Dumnezeu manifestata in acestea, marea amprenta a Creatorului. (Ps.19,1.)

Revelatia speciala cuprinde atit Cuvintul Scris, “Scriptura”, cit si Cuvintul intrupat, Fiul Sau, Domnul Isus Hristos, care a venit sa ni-L descopere pe Tatal, si ca Miel de jertfa pentru pacatele intrgii lumi. (2Petru1.20,21; Ioan 1,1.14)

Comunicarea adevarului de la Dumnezeu la profetii scribi sau verbali, se numeste revelatie. Procesul prin care profetii au fost inzestrati cu capacitatea de a primi si transmiteadevarul revelat, se numeste inspiratie. Ambele procese se realizeaza sub interventia supranaturala a Duhului Sfint.

Canonul Vechiului Testament este cel mai vechi, el a fost recunoscut prin anii100d.H, la Iamnia, cu ocazia unui sinod al invatatilor evrei si cuprinde 39 de carti.

Canonul Noului Testament s-a constituit incepind cu anul 180 d.H. de cind dateaza Canonul Muratori, din care lipseau Epistola catre Evrei,1 si 2 Ioan si 2 Petru. In lista lui Athanasius din Alexandria (367 d.H.) sunt presente tóate cele 27 de carti ale NT. Ele au fost recunoscute oficial cu ocazia sinoadelor de la Roma(382), Hippo (393), si Cartagena (397). Intreaga Biblie cuprinde 66 de carti – 39 ale Vechiului Testament si 27 ale Noului Testament- scrise de aproximativ 40 de scriitori diferiti, intr.-o perioada de aprox. 1600 de ani (1500i.Hr.-100d.Hr.) Cuvintul Biblie vine din numele fenician Byblos, de unde se obtinea de obicei papirusul folosit atunci pentru scris.

Credibilitatea si autoritatea Bibliei, rezida tocmai in raspunsul pe care Domnul Isus il dadea ispititorului in Matei 4,4.7.10. spunind ca “sta scris”.

Principiul “Sola Scriptura” , formulat pentru prima data de Ulrich Zwingli, reformatorul elvetian, prin care se recunostea ca Biblia este singura autoritate infailibila in problema de credinta si comportament, se afla la temelia doctrinei Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Pentru intelegerea corecta a Sfintelor Scripturi trebuie sa se tina seama de principiile de interpretare: numai Scriptura, toata Scriptura privita ca unitate armonioasa si ca fiind propriul ei interpret si luind in consideratie contextul ei local si general, contextul istoric si literar, geografic si cultural-istoric, si teologic al timpului in care a fost scrisa.

In aceste conditii oricine poate intelege Biblia, daca vrea cu adevarat sa o accepte si sa o urmeze, daca o studiaza cu modestie si rugaciune ca Duhul lui Dumnezeu, autor suprem sa ii vorbeasca si daca aplica in viata principiile ei datatoare de viata vesnica.

Este inevitabil să nu se trezească în noi un oarecare sentiment de admiraţie şi nostalgie romantică când ne lăsăm purtati Pe aripile vântului spre o lume – dacă nu mai bună un pic mai interesantă – plină de intrigă, război, curaj şi nu în ultimul rând de dragoste. Ne-am lăsat aruncaţi în indiferenţa visării şi uitând de toate am parafrazat-o pe Scarlett O’harra spunând că “mai este şi mâine o zi”, pe jumătate prinşi între nord şi sud, între realitate şi ficţiune.

Onoarea şi gloria sunt deasemenea teme destul de bine expuse în această mare industrie a literelor. Homer ne prezintă un legendar Ahile care îşi schimbă viaţa pe glorie şi faimă în faţa unui nobil Hector dispus să moară pentru patrie şi onoare. Un tablou destul de complicat şi contradictoriu pictat în nuanţe de moarte, tradiţii, zei, destin şi superstiţii, conturate de idealuri utopice… Dar să nu uităm răzbunarea – bineînţeles onorabilă şi tot la fel de glorioasă! – Este un ingredient indispensabil pentru a ne stimula mândria şi satisfacţia de a avea ultimul cuvânt. Celebrul Conte de Montecristo a ştiut să-si construiască foarte bine revanşa, lăsându-ne să savurăm gustul victoriei eroului neîndreptăţit de soartă, într-un happy end magistral.

Suntem vrăjiti de acele istorii de dragoste care încep cu a fost odată ca-n poveşti /a fost ca niciodată, / din rude mari împărăteşti /o prea frumoasă fată… şi care se termină cu s-au căsătorit şi au trăit fericiţi până la adanci bătrâneţi. În fine… dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti…, şi vai de noi, visătorii, dacă nu s-ar mai povesti!

Să continuăm visând răsfoind de exemplu Mândrie şi prejudecată, făcând haz de ironiile, contradicţiile şi prejudecăţile Angliei de altădată, unde inevitabil dragostea invinge – nu fără ceva doze de sarcasm – formalismele epocii.

Ne putem continua călătoria făcând un popas în Romania lui Caragiale, căutând scrisori pierdute ale doamnelor din înalta societate, ale căror principii de viaţa s-au împletit într-un lanţ al slăbiciunilor cu tradiţie până în zilele noastre, fabricând în serie domni Goe moderni şi răsfăţaţi.

En un lugar de la Mancha, de cuyo nombre no quiero acordarme, găsim un Don Quijote nebun, spunând în timp ce se lupta cu morile de vânt, adevăruri deloc nebuneşti, într-un exercitiu foarte precis de a caracteriza o biserică şi o societate nu mai puţin nebună. Să nu uităm totuşi că gura nebunului adevăr grăieste.

Lev Tolstoi deasemenea îşi are un loc de cinste între aşa numitele opere ale literaturii universale. A ştiut mai bine ca nimeni să manifeste situaţia Rusiei zariste în declin în viaţa Anei Karenina; viaţa mai mult sau mai puţin morală, însă care îşi găseşte fără îndoiala justificarea şi iertarea în inima condescendentului cititor, căci fără dragoste nimic nu e… nici soare nu-i, nici viaţă nu-i…

Aşa că nu stam nici rău, nici bine… nu stăm în nici un fel!

Dar dacă mai zabovim puţin cautând printre rafturile prăfuite ale bibliotecii gândurilor noastre vom găsi o Biblie; cartea prin excelenţă, ce cuprinde toate acele fapte, dorinţe şi sentimente cu care mintea omeneasca se luptă de mai bine de şase mii de ani. Cuprinde între paginile ei toate ingredientele pentru a trăi din plin!

Este inevitabil să nu se trezească în noi un sentiment de admiraţie, respect şi iubire când ne lăsăm purtaţi pe aripile sperantei spre o lume mai bună, plină de dragoste, frumuseţe şi pace. Ne-am lăsat aruncaţi prin credinţă, la picioarele crucii rememorând sentimente ce reverberează peste veacuri, pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.

Onoarea, cinstea şi gloria sunt deasemenea teme foarte bine expuse în acest manual al unei vieţi bine trăite. Ne este prezentat un David înţelept care îi cruţa viata unui Saul ce îi dorea moartea, în faţa unui nobil Ionatan cu nişte valori morale indiscutabile. Un tablou pictat în nuanţele munţilor din Ghilboa, căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, mai uşori decât vântul, mai tari decât leii.

Dar să nu uităm răzbunarea – de data aceasta tradusă în iertare – Este un ingredient indispensabil pentru a revalora acel celebru “nu judecaţi , ca să nu fiţi judecaţi”. Iosif a ştiut să-si regăsescă pacea lăsându-ne să savurăm gustul victoriei eroului dependent de Dumnezeu într-o lecţie de iertare magistrală.

Suntem vrăjiţi de istoriile de dragoste care încep cu pune-mă ca o pecete pe inima ta căci dragostea este tare ca moartea şi se termina cu apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea să o înece pentru ca dragostea nu va pieri niciodătă!

Să continuăm răsfoind de exemplu paginile prejudecăţilor şi contradicţiilor unei culturi ce se ascundea sub formele unor legi goale, care îşi pierduseră demult semnificaţia. Undeva, unde un învăţător dispretuit şi părăsit de oameni, om al dureri şi obişnuit cu suferinţa, redescoperă în nisipul vremii cuvântul iubire, făcând să cadă la picioarele noastre toate pietrele pe care le aveam în mâini.

Ne putem continua călătoria făcând un popas în Israelul lui Isaia, căutând identitatea pierdută a unui popor ale cărui principii de viaţă s-au împletit într-un lanţ al idolatriei oglindit în ruinele unui Templu printre care se văd paşii sclaviei.

Într-un loc uitat din Palestina, de al cărui nume nu pot să-mi amintesc, găsim un Rege prefăcut în om, predicând regula de aur a existentei: “Tot ce doriti să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Un cod moral impecabil, care işi găseşte continuitatea în viaţa exemplară a aceluia care ne-a adus pace într-o lume de război.

Biblia. Unii spun că este o carte de istorie, alţii o clasifică, ca fiind un manual de filosofie, însă puţini ştiu, că este scrisoarea unui Tată către copiii săi; o scrisoare de dragoste care cuprinde în ea toată înţelepciunea unui Părinte.