Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden şi afirmată de Isus ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într‑o părtăşie plină de dragoste. Pentru creştin, căsătoria este un legământ atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de tovarăşul de viaţă. De aceea, trebuie să fie încheiată numai între parteneri care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Iubirea reciprocă, cinstea, respectul şi responsabilitatea sunt ţesătura acestei relaţii care trebuie să reflecte dragostea, sfinţenia, apropierea şi permanenţa relaţiei dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că cel care se desparte de tovarăşul său de viaţă din alte motive decât infidelitatea, căsătorindu‑se cu altcineva, comite adulter. Deşi unele relaţii de familie poate nu corespund idealului, soţii care se dăruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plină de dragoste prin călăuzirea Duhului şi pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia şi doreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate completă. Părinţii sunt datori să‑şi crească copiii în dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să‑i înveţe că Hristos disciplinează în mod iubitor, întotdeauna gingaş şi atent, dorind ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Legătura familială tot mai strânsă este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei. (Gen. 2,18‑25; Mat. 19,3‑9; Ioan 2,1‑11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21‑33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1‑4; Deut. 6,5‑9; Prov. 22,6; Mal. 4,5.6)