logo_live_mob

Preşedintele Bisericii Adventiste mondiale Ted N.C. Wilson a afirmat cu tărie că viața există pe Pământ doar de câteva mii, şi nu de milioane de ani, în deschiderea conferinței cadrelor didactice din Utah, declarând că profesorii care cred altfel ar trebui să nu se numească adventiști de ziua a șaptea sau să lucreze în școli ale Bisericii.

„În calitate de profesori în campusurile şcolilor, colegiilor şi universităţilor adventiste, precum și în calitate de lideri în biserica lui Dumnezeu… trebuie să susţinem ferm creația literală recentă și să respingem în totalitate teoria evoluţionismului teist și a evoluţionismului în general”, a declarat Wilson în discursul său.

„Fac apel la dumneavoastră pentru a fi apărători ai creației bazate pe relatarea biblică și susţinută în mod explicit de Spiritul Profetic”, a spus el referindu-se la lucrările co-fondatoarei Bisericii Adventiste Ellen G. White.
El a făcut referire la pasaje biblice cum ar fi Geneza 1, 2 și Psalmul 33: 6,9 și la lucrările lui Ellen White pentru a respinge o învățătură populară conform căreia săptămâna biblică a creației ar fi durat milioane de ani, făcând astfel lumea mult mai veche decât cei 6000 de ani care au trecut de când creaţioniştii cred că a fost creat Pământul.

Învățătura populară care combină relatarea biblică cu teoria evoluției a lui Darwin, s-a strecurat în unele școli adventiste în ultimii ani și a determinat, în parte, o decizie a Bisericii Adventiste de a începe organizarea de conferinţe pe tema Bibliei şi ştiinţei în anul 2002.
În discursul său, Wilson a citat din cartea lui Ellen White Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei: „Când Domnul declară că a făcut lumea în șase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, El se referă la ziua de douăzeci şi patru de ore, pe care a delimitat-o prin răsăritul și apusul soarelui.”

„Ar putea fi mai simplu de atât?” a întrebat Wilson.

El a spus că însuşi numele „adventist de ziua a șaptea” indică o creație ce a avut loc în şase zile literale, deoarece nu ar fi avut prea mult sens comemorarea Sabatului zilei a şaptea dacă Sabatul original durase mii de ani, în loc de 24 de ore.

„Dacă cineva nu acceptă înţelegerea cu privire la creația recentă în șase zile, acea persoană nu este, de fapt, adventistă de ziua a șaptea, din moment ce Sabatul zilei a șaptea ar deveni absolut lipsit de sens istoric și teologic, iar cele mai multe dintre doctrinele noastre biblice centrat pe Hristos și autoritatea Sa ar deveni, de asemenea, lipsite de sens”, a spus Wilson.

El a avertizat împotriva asocierii cu oameni de ştiinţă, umaniști și „unii care pretind a fi adventiști de ziua a șaptea”, care au îmbrățișat o teorie a creației bazată pe evoluție.
„Nu îi credeţi și nu vă implicaţi în această manipulare a adevărului biblic cu privire la creaţie și la comemorarea vizibilă a creației – Sabatul”, le-a spus el participanților la conferință. „În esență, evoluția nu este o știință.”

El a spus că educatorii ar trebui să susţină creaționismul din inimă sau „să acţioneze onorabil” și să demisioneze.

„Este foarte important pentru misiunea supremă a lui Dumnezeu”, a spus el.

(Andrew McChesney, Adventist Review)

Copyright © 2018 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheS5zdHJlYW1raXQudHYvY29udGVudC9jaGFubmVsL2VtYXVzbWFkcmlkL2xpdmUvZW1hdXNtYWRyaWQucGxheWVyLmh0bWwvcXVhbGl0eV9zZWxlY3RvciIgd2lkdGg9IDEwMCU7IGhlaWdodD0gMTAwJTsgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIG1hcmdpbndpZHRoPSIwIiBtYXJnaW5oZWlnaHQ9IjAiIHNjcm9sbGluZz0ibm8iIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0idHJ1ZSIgd2Via2l0YWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG9hbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG1zYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIj48L2lmcmFtZT4=
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==