logo_live_mob

SURPRIZĂ: Dr. Nelu Burcea a fost ales Director Asociat al Departamentului de Relații Oficiale și Libertate Religioasă în cadrul Conferinței Generale!

Este probabil pentru prima dată când un român ocupă o astfel de poziție.

Dumnezeu să îl binecuvinteze cu înțelepciune!

Născut în 1970, Nelu Burcea este Doctor în Știinte Economice, specializarea Management, al Academiei de Studii Economice din București, fiind de asemenea absolvent al cursurilor de Protocol și Comunicare în Diplomație, organizate de Institutul Diplomatic Român.

Nelu Burcea mai este absolvent al unui Master în Management, având Studii Aprofundate Postuniversitare în Managementul Proiectelor și un  Master în Media & Marketing, fiind de asemenea licențiat în Teologie și Managementul Economiei și Serviciilor.

Pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din anul 1995, Nelu Burcea a condus timp de cinci ani Centrul Media Adventist iar din 2009 este director al Departamentelor de Comunicare și Relații Oficiale și Libertate Religioasă ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, fiind de asemenea președintele Asociației „Conștiință și Libertate” din țară.

Nelu Burcea este căsătorit cu Viorica din 1995 si împreună au doi copii: Eduard și Estera.

Copyright © 2018 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheS5zdHJlYW1raXQudHYvY29udGVudC9jaGFubmVsL2VtYXVzbWFkcmlkL2xpdmUvZW1hdXNtYWRyaWQucGxheWVyLmh0bWwvcXVhbGl0eV9zZWxlY3RvciIgd2lkdGg9IDEwMCU7IGhlaWdodD0gMTAwJTsgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIG1hcmdpbndpZHRoPSIwIiBtYXJnaW5oZWlnaHQ9IjAiIHNjcm9sbGluZz0ibm8iIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0idHJ1ZSIgd2Via2l0YWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG9hbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG1zYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIj48L2lmcmFtZT4=
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==