logo_live_mob

De ce o nouă traducere?

Lansarea noii traduceri a Bibliei în limba franceză contemporană a avut loc joi seară, 3 octombrie 2019, la sediul Primăriei arondismentului [unitate administrativă] 15 din Paris. Dar de ce a fost nevoie de o nouă traducere când deja există atât de multe?

În data de 31 octombrie 1873, Louis Segond, părintele faimoasei traduceri Segond populară în cercurile adventiste, a scris următoarele în prefața primei ediții a traducerii sale a Noului Testament despre nevoia traducerii textelor biblice:
„Evreii au atribuit autoritate divină celor mai multe dintre aceste cărți, iar doctorii lor le-au considerat punctul de plecare pentru învățăturile pe care i le transmiteau poporului. Astfel atunci când ebraica nu a mai fost vorbită, ei au fost primii care au simțit nevoia de a avea traduceri ale textelor sacre în limbile popoarelor în mijlocul cărora trăiau împrăștiați.”

Calitatea traducerii lui Segond se datorează faptului că acesta stăpânea atât limbile în care a fost scrisă Biblia, cât și limba franceză, dar și faptului că a folosit doar manuscrise ebraice și grecești originale, cele mai vechi manuscrise cunoscute la sfârșitul secolului al XIX-lea. El a fost primul traducător care a procedat astfel. Asemenea multora dintre predecesorii săi, el nu s-a bazat pe texte deja traduse precum Septuaginta, Vulgata, sau edițiile deja existente în limba franceză.

Această traducere protestantă, Biblia Segond, revizuită de mai multe ori, a fost repede adoptată de adventiștii vorbitori de limba franceză din toată lumea. Începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea, traducerile și revizuirile textelor nu se mai realizează de un singur specialist, ci de echipe de experți în domeniul Bibliei din diferite confesiuni creștine.

Biblia accesibilă tuturor

Noua Biblie în limba franceză contemporană este deja binecunoscută, prima ediție fiind publicată în anul 1982 (iar Noul Testament în anul 1971). În prezent este una dintre cele mai folosite versiuni franceze ale Bibliei de credincioși de diferite confesiuni. Această versiune și traducerea ecumenică a Bibliei sunt folosite pentru Vechiul Testament interliniar și pentru Noul Testament interliniar. Tot această versiune este folosită și pentru Biblia cu explicații și pentru ZeBible (un proiect de popularizare a Bibliei prin intermediul media actuale). Asemenea tuturor traducerilor Bibliei, revizuirea Noii Biblii în limba franceză contemporană a fost necesară nu doar ca urmare a evoluției limbii franceze, ci și în urma descoperirilor specialiștilor (arheologi, papirologi, istorici, exegeți…).

Această lucrare de anvergură a fost realizată de-a lungul a trei ani datorită eforturilor unui comitet editorial format din specialiști precum Katie Badie, Director editorial al Societății Biblice Franceze (Bibli’O), Valérie Duval-Poujol, biblist, și Thierry Legrand, specialist în istoria religiilor. Acest comitet editorial a colaborat cu 70 de revizori, specialiști și corectori pentru a realiza o lucrare de calitate.

Această ediție a Noii Biblii în limba franceză contemporană se adresează cititorilor din toate culturile, credințele și categoriile de vârstă. Revizuirea textului în conformitate cu cele mai bune manuscrise, bogăția informațiilor suplimentare care însoțesc textul și o prezentare generală a fiecărei cărți în parte oferă valoare documentului. Avem nevoie de ea pentru a ne înțelege istoria și pentru a ne bucura de prezența lui Dumnezeu în viețile noastre în timp ce așteptăm o viață fără suferință și fără sfârșit.

(Sursa: adventist.ro)

Copyright © 2019 emausMADRID | Toate drepturile rezervate.
Sus
Urmărește-ne pe:                        
ABONAȚI-VĂ LA BULETINUL NOSTRU!
ÎNSCRIEREA DVS. A FOST TRIMISĂ
VĂ MULȚUMIN!
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheS5zdHJlYW1raXQudHYvY29udGVudC9jaGFubmVsL2VtYXVzbWFkcmlkL2xpdmUvZW1hdXNtYWRyaWQucGxheWVyLmh0bWwvcXVhbGl0eV9zZWxlY3RvciIgd2lkdGg9IDEwMCU7IGhlaWdodD0gMTAwJTsgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIG1hcmdpbndpZHRoPSIwIiBtYXJnaW5oZWlnaHQ9IjAiIHNjcm9sbGluZz0ibm8iIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0idHJ1ZSIgd2Via2l0YWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG9hbGxvd2Z1bGxzY3JlZW49InRydWUiIG1zYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPSJ0cnVlIj48L2lmcmFtZT4=
PGlmcmFtZSBzdHlsZT0id2lkdGg6IDEwMCU7IGhlaWdodDogMTAwJTsgIiBfbWNlX3N0eWxlPSJ3aWR0aDogMTAwJTsgaGVpZ2h0OiAxMDAlOyIgc2Nyb2xsaW5nPSJubyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsaWduPSJjZW50ZXIiIG1hcmdpbmhlaWdodD0iMCIgbWFyZ2lud2lkdGg9IjAiIGhzcGFjZT0iMCIgdnNwYWNlPSIwIiANCnNyYz0iaHR0cDovL3BsYXkuc3RyZWFta2l0LnR2L2NvbnRlbnQvY2hhbm5lbC9lbWF1c21hZHJpZC9saXZlL2VtYXVzbWFkcmlkLnBsYXllci5odG1sL3F1YWxpdHlfc2VsZWN0b3IiPg0KPC9pZnJhbWU+
PGlmcmFtZSBzcmM9Imh0dHBzOi8vcGxheWVyLnZpbWVvLmNvbS92aWRlby8xNTI2OTI4NTc/YXV0b3BsYXk9MSZjb2xvcj1mZjE4MDgmdGl0bGU9MCZieWxpbmU9MCZwb3J0cmFpdD0wIiB3aWR0aD0iNjk2IiBoZWlnaHQ9IjM1OSIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIHdlYmtpdGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbiBtb3phbGxvd2Z1bGxzY3JlZW4gYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuPjwvaWZyYW1lPg==